Florin Câţu, economist independent: ”Prelungirea acordului cu FMI are un singur rol: mascarea faptului că acordul cu România a deraiat”

”Deşi România a respectat cerinţele pe deficit primar, am dublat datoria publică şi am crescut arieratele (deficitul cvasi-fiscal) până la 2,6% din PIB. Prelungirea acordului cu FMI are un singur rol: mascarea faptului că acordul cu România a deraiat şi că în acest moment nu se va mai semna un nou acord”, spune Florin Câţu într-un interviu pentru Epoch Times.

Ce a câştigat România din actualul acord cu FMI?

În 2009, România avea foarte mult de câştigat din acordul cu FMI. Pe lângă stabilitate pe termen scurt acordul cu FMI trebuia să ajute la implementarea unor reforme structurale. De fapt, obiectivul principal era pregătirea economiei pentru următoarea etapă de creştere economică. Din păcate la sfârşitul relaţiei cu FMI vedem că foarte puţine dintre obiectivele agreate cu FMI au fost implementate. Un exemplu de obiectiv atins: s-au publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii situaţiile financiare ale spitalelor. Prin comparaţie: s-a depăşit execuţia bugetară cu 3 miliarde RON în decembrie (deficit de 3% când în program era de 2.2%), arieratele au fost mai mari cu 3,5 miliarde RON, inflaţia mai mare cu un procent şi bineînţeles lista lungă de firme care încă nu au fost privatizate.

Mai are ţara noastră nevoie de un nou acord? De ce? Pentru finanţarea primului acord?

România nu are nevoie de un acord cu FMI. Are nevoie de o clasă politică care să-şi asume reforma sistemului economic. Finanţarea se poate face din piaţa financiară, şi pe termen lung este soluţia mult mai bună pentru noi.

Cu ce s-a ales România din faptul că a fost unul dintre statele model ale austerităţii în Europa dacă până şi Olivier Blanchard, economist-şef al FMI, estima că instituţia a săvârşit o eroare în previziunile sale privind Grecia şi alte economii europene, deoarece ea nu a realizat pe deplin impactul pe care măsurile de austeritate le-ar putea avea asupra creşterilor economice ale acestor state?

România nu a cunoscut austeritate. Cheltuielile publice au crescut de la an la an. Salariile mai mici din sectorul public au fost crescute cu 11% la niciun an distanţă de la tăiere şi au fost aduse la nivelul din 2010 la doi ani după tăiere. În plus au crescut arieratele, datoria publică iar numărul de angajaţi la stat a rămas constant. Este adevărat că în România am avut taxe mai mari din 2010 dar asta nu înseamnă austeritate. Este doar o decizie proastă de politică economică şi sugerată de FMI.

Poate fi schimbat faptul că economia românească este fragilă şi necompetitivă prin acorduri repetate cu FMI sau nu facem decât să perpetuăm îndatorarea şi măsuri de austeritate inutile? Este incurajată astfel creşterea economică?

Orice economie poate să devină competitivă. Este nevoie de voinţă politică pentru a reforma un sistem. În 2005 am observat că în faţa unor impozite mai mici oamenii muncesc mai mult, investesc mai mult, acumulează mai mult capital. Creşterea economică pe termen lung depinde de acumularea de capital. În acest moment politicile economice nu susţin acest lucru. Din contră, o intervenţie din ce ce în ce mai mare a statului în economie prin impozite, salarii minime, arierate, datorie publică, număr de angajaţi în sectorul public, număr de companii de stat nu face decât să sperie capitalul, nu să-l atragă.

La ce ne foloseşte că am respectat cerinţele UE în materie de deficit şi datorie publică, dacă în continuare producem prea puţin?

FMI a insistat pentru privatizări pentru că este cel mai simplu şi eficient mod de a reduce arieratele şi de a reduce costurile cu salariile din sectorul public care în acest moment reprezintă peste 7% din PIB în timp ce investiţiile de capital sunt mai mici de 5%.

Trebuie să fim foarte corecţi şi să observăm că deşi am respectat cerinţele pe deficit primar, am dublat datoria publică şi am crescut arieratele (deficitul cvasi-fiscal) până la 2,6% din PIB. Chiar şi în cazul în care respectam toate aceste cerinţe, fără reforma aparatului public făcută în paralel, efectele ar fi fost aceleaşi pe care le observăm astăzi. Pentru a readuce creşterea pe termen lung avem nevoie de reforma aparatului public.

Dacă am respectat limitele de deficit şi de datorie, de ce are România dificultăţi în a se finanţa pe pieţele financiare?

România trebuie să implementeze reforme care să aducă creşterea economică. În acel moment pieţele internaţionale vor avea o garanţie mai mai mare ca România îşi va plăti toate datoriile şi vor începe să finanţeze economia locală la scadenţe mai mari şi la dobânzi mai mici.

Ce implică prelungirea acordului cu FMI cu trei luni? De ce insistă FMI pe privatizări?

Prelungirea acordului are un singur rol: mascarea faptului că acordul cu România a deraiat şi că în acest moment nu se va mai semna un nou acord. Nu este nici interesul niciuneia din părţi să spună că acordul a deraiat.

Situaţia de acum nu este cu nimic diferită faţă de ultimele vizite ale FMI. Şi chiar dacă ne uităm la perioada în care echipa actuală a FMI a vizitat România vedem că problemele discutate în aceste zile sunt aceleaşi ca şi acum 4 luni, 6 luni sau 12 luni. Totuşi, echipa FMI a recomandat ca România să aibă acces la finanţare şi implicit a apreciat că guvernul Ponta a îndeplinit obiectivele din program. Această grabă pentru a face reforme în următoarele două luni mi se pare o lipsă foarte mare de pragmatism (sau realism) după ce ai fost de acord cu progresul reformelor în ultimele 12 luni. Iar FMI nu poate să fie suspectat de lipsă de pragmatism (poate doar de lipsă de realism). FMI ştie foarte clar că România nu poate să implementeze reforme structurale în următoarele două luni fără un cost major pentru economie, cost pe care nimeni nu vrea să şi-l asume acum.

FMI a insistat pentru privatizări pentru că este cel mai simplu şi eficient mod de a reduce arieratele şi de a reduce costurile cu salariile din sectorul public care în acest moment reprezintă peste 7% din PIB în timp ce investiţiile de capital sunt mai mici de 5%.

Florin Câţu este fostul şef al trezoreriei ING Bank România.