Erik de Vrijer: România poate continua şi fără FMI; noi nu suntem "băieţii răi"
alte articole
Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, Erik de Vrijer, spune, într-un interviu pentru Realitatea TV, că România poate merge mai departe şi fără FMI şi că cei de la Fond nu trebuie văzuţi drept "'băieţii răi'.
Astfel, întrebat dacă România poate continua şi fără FMI, Erik de Vrijer a precizat: "Desigur. Multe ţări îşi duc activitatea fără un acord cu Fondul Monetar. Pe partea cealaltă, însă, ne bucurăm că putem să oferim acest sprijin pentru ca România să-şi consolideze poziţia în regiune şi să atingă nivelul veniturilor din Uniunea Europeană".
"Ne dorim să lămurim un aspect: noi nu suntem 'băieţii răi', noi vorbim cu toate părţile implicate şi suntem apreciaţi. Spre exemplu, am avut un dialog foarte bun cu parlamentarii, a fost un schimb de idei şi cred că aceste percepţii, uneori negative, legate de Fondul Monetar, vin ca urmare a unor informaţii incomplete sau, pur şi simplu, ca urmare a unor neînţelegeri şi ţine de noi să ne facem mai bine înţeleşi", a adăugat de Vrijer.
Acesta a mai spus că, pentru FMI privatizarea nu este un scop în sine, este doar un instrument care face lucrurile să meargă mai bine.
Totodată, întrebat dacă vor fi suficiente cinci luni pentru ca Guvernul să se încadreze în noul calendar al privatizărilor, şeful misiunii FMI a răspuns: "Va fi o provocare. Dar cred că Guvernul merge pe drumul cel bun. Dacă există dorinţă, există şi putinţă".
O delegaţie a FMI s-a aflat la Bucureşti, între 15-29 ianuarie, pentru a realiza a şaptea şi a opta evaluare a acordului stand by cu România.
La sfârşitul vizitei, şeful misiunii FMI în România, Erik de Vrijer, a declarat că va cere boardului să accepte prelungirea cu trei luni a actualului acord, solicitată de Guvern, după ce au fost câteva eşecuri în atingerea unor ţinte la sfârşitul lui 2012 şi s-au înregistrat întârzieri în reformele structurale.
Acordul stand-by a fost aprobat pe 25 martie 2011 şi a intrat în vigoare pe 31 martie 2011 şi permite autorităţilor române să tragă tranşele doar dacă au nevoie. Suma totală stabilită în acordul preventiv este de 3,73 miliarde euro.