Flautul ceresc, element central în tabloul "Un înger cântă la flajeolet" de Burne-Jones

Unii scriitori celebri au cântat la un instrument de suflat din lemn cunoscut sub numele de flajeolet: Hector Berlioz, Frederic Chalon, Samuel Pepys şi Robert Louis Stevenson. Compozitori precum Henry Purcell şi George Frideric Handel au scris piese pentru acest instrument.

Muzicienii au început să cânte la acest instrument asemănător cu blockflöte (un flaut drept) în anii 1700 în Franţa, iar acesta a început să fie cunoscut sub numele de flajeolet francez. Instrumentul face parte din familia flautelor, cu patru găuri de sunet în faţă şi două în spate.

Tabloul "Un înger cântă la flajeolet" (1878) al lui Edward Coley Burne-Jones (1833-1898) înfăţişează o fiinţă cerească în faţa unei ferestre deschise care cântă la acest instrument, ca şi cum ar cânta pentru cei din afara tărâmului ei divin.

Sir Edward Coley Burne-Jones a fost un artist şi designer britanic asociat cu faza târzie a mişcării prerafaelite, care a lucrat îndeaproape cu William Morris, activând într-un spectru larg de arte decorative şi meşteşuguri - inclusiv plăci ceramice, bijuterii, tapiserii şi mozaicuri. În calitate de partener fondator în Morris, Marshall, Faulkner & Co., Burne-Jones a fost implicat îndeaproape în revitalizarea tradiţiei artei vitraliului din Marea Britanie. Vitraliile sale includ ferestre din Catedrala Sf. Filip - Birmingham, St Martin in the Bull Ring - Birmingham, Biserica Sfânta Treime - Sloane Square, Chelsea, Biserica Sf. Martin din Brampton, Cumbria (biserica proiectată de Philip Webb), St Michael's. Church - Brighton, All Saints, Jesus Lane, Cambridge, St Edmund Hall şi Christ Church, două colegii ale Universităţii din Oxford. Vitraliile sale apar şi în Biserica Sf. Ana, Brown Edge, Staffordshire Moorlands şi biserica St.Edward the Confessor din Cheddleton Staffordshire.

Tărâmuri divine

În lucrarea "Un înger cântă la flajeolet", îngerul este înfăţişat aplecându-se cu graţie asupra instrumentului, lângă o fereastră. Pare să se mişte odată cu cântecul său, straiul irizat albastru cu roşu fluturând în ritmul melodiei. Aripile strălucitoare, albastru cu auriu, dansează şi ele şi se leagănă împreună. Coroana de flori şi aureola concentrează atenţia privitorului asupra trăsăturilor lui, care sunt concentrate pe cântec. În afara ferestrei aurii, un albastru texturat ar putea fi cerul de sub tărâmurile cereşti.

Artistul a folosit acest motiv de înger pentru a realiza lucrări cu diferite tehnici, suporturi şi tipuri culori: un vitraliu, un mic set de trei îngeri în ulei şi un set mai mare în tempera, precum şi desene. Desenele au fost finalizate în acuarelă şi guaşă, o acuarelă opacă. Această pictură mai mare a fost realizată în tempera şi vopsea aurie pe hârtie, pe care Burne-Jones a montat-o pe o pânză.

Tempera a fost folosită în general în Evul Mediu până când utilizarea vopselei în ulei a devenit populară în Renaştere. Tempera este un mediu stabil realizat prin amestecarea pigmenţilor cu gălbenuş de ou şi apă. "Prin utilizarea aurului cu tempera, în acest tablou şi în alte lucrări putem asista la culori şi tonuri vibrante care contribuie la punerea în valoare a decorului ceresc al acestui înger", notează site-ul The History of Art.

Burne-Jones a fost atras de puritatea şi simplitatea artei medievale, în special de marile vitralii ale catedralelor gotice. El a realizat un vitraliu pentru o biserică parohială din Lyndhurst, Hampshire, în 1862-1863, care l-a inspirat să realizeze desenele sale în acuarelă şi picturile în tempera.

Există o diferenţă între forma instrumentului din pictura lui Burne-Jones şi cea a unuia utilizat la acea vreme. Artistul a modelat flajeoletul pentru a se potrivi cu treimea de traforaj a unui vitraliu pe care îl proiectase anterior.

Instrumentul pare să semene mai mult cu o trompetă medievală; poate că artistul a vrut ca flajeoletul să arate aşa în ceruri. Cu flautul său eteric, Burne-Jones ar putea să ne spună că un flajeolet la care se cântă în tărâmurile divine are un sunet mai celest, este mai uşor de folosit şi este mai frumos decât orice altceva de pe tărâmul muritorilor.

Din motive personale, Burne-Jones a păstrat acest tablou în atelierul său timp de 10 ani înainte de a-l da unui comerciant de artă, unde a fost vândut imediat lui George Holt, un proprietar victorian de nave, comerciant şi colecţionar de artă din Liverpool.

Burne-Jones şi-a lucrat picturile cu sârguinţă, concentrându-se pe fiecare detaliu al lucrării, iar opera sa a fost lăudată pentru îndemânarea tehnică pe care a pus-o în arta sa.