Fântâna de la Universitate nu va mai fi demolată
alte articole
Fântâna Dunărea de la Universitate va rămâne la locul ei şi nu va mai fi demolată, a declarat Carmen Dincă, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Străzilor din Bucureşti. "În urma discuţiilor care au avut loc în legătură cu înlocuirea fântânii, s-a constatat că aceasta este un simbol pentru bucureşteni, iar Primăria Capitalei respectă opinia bucureştenilor. Astfel, primarul general al Capitalei a hotărât să păstreze fântâna", a spus Dincă, citată B365.ro. Oricum, demolarea fântânii nu putea avea loc fără un aviz de la Ministerul Culturii, iar acesta nu exista.
Astfel, în zonă vor mai fi executate doar lucrările pentru înlocuirea actualului pavaj de beton cu unul de granit, mai rezistent. De asemenea, vor fi montate bănci, coşuri de gunoi şi rastele pentru biciclete. Totodată, vor mai fi plantaţi copaci.
Primăria Capitalei a anunţat, în cursul lunii iunie, un proiect pentru reamenajarea zonei de lângă fântâna de la Universitate care prevedea, pe lângă schimbarea pavajului actual, şi înlocuirea artezianei cu una nouă, "săltătoare". Numai că intenţia autorităţilor a stârnit reacţia mai multor organizaţii non-guvernamentale, care consideră că fântâna actuală este un simbol al municipiului şi că are valoare memorială.
Astfel, în picioare au mai rămas doar lucrările prin care zonele pietonale dintre Piaţa Romană şi Piaţa Universităţii vor fi reamenajate în perioada imediat următoare. "Vor fi refăcute trotuarele cu piatră cubică şi granit, iar acolo unde se va putea vor fi corectate, lărgite. Va fi asigurat un iluminat artistic, mai potrivit pentru zonele pietonale, iar în etapa a doua vor fi schimbaţi şi stâlpii de iluminat", a precizat pentru B365.ro, arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu. Proiectul cuprinde şi lucrări de amenajare peisagistică a unor zone de recreere şi reparaţii ale sistemului rutier.
Vor fi refăcute trotuarele cu piatră cubică şi granit, iar acolo unde se va putea vor fi corectate, lărgite. Va fi asigurat un iluminat artistic, mai potrivit pentru zonele pietonale, iar în etapa a doua vor fi schimbaţi şi stâlpii de iluminat
Cu câteva zile în urmă, lucrătorii de la Tehnologica Radion începuseră deja lucrările în zonă, la pavajul de pe trotuar, stârnind furia bucureştenilor care credeau că vor începe demolarea fântânii. De asemenea, mai multe bănci din jurul fântânii au fost demontate. Numai că lucrările la pavaj nu necesită vreo autorizaţie, iar băncile de piatră care au fost ridicate sunt, la rândul lor, "mobilier urban", nefiind nevoie de autorizaţie pentru înlăturarea lor. Valoarea proiectului de reamenajare a celor şase zone este de 1,7 milioane lei. Administraţia Străzilor este instituţia care se va ocupa de proiect, iar firma Thenologia Radion este cea care a câştigat contractul.