Falsa aparenţă a bogăţiei Chinei

Într-o conferinţă din New York despre China, când a fost întrebată despre ce crede atunci când se gândeşte la China, o americancă din audienţă a răspuns: ”cea mai bogată ţară din lume”.

Ca şi chinez-american, tot întâlnesc oameni care mă întreabă dacă ar trebui să investească în China deoarece economia de acolo pare miraculos de minunată.

Câţiva factori au contribuit la această percepţie din partea lumii. De exemplu, în timpul dezvoltării economice rapide a Chinei din ultimii 30 de ani, regimul comunist a permis unor oameni să devină bogaţi, dând impresia că întreaga societate a devenit bogată.

China deţine peste 1,2 trilioane dolari din datoria SUA, o mare parte in rezerve străine. Iar media şi Wall Street au descris China ca o nouă mină de aur pentru investiţii.

Săracii

În comparaţie cu perioada lui Mao, standardul de viaţă al multor chinezi s-a îmbunătăţit considerabil. Dar realitatea este că, în ciuda dinamismului din ultimii 30 de ani, societatea chineză a rămas foarte săracă.

În cartea ”Următorul deceniu”, George Friedman arată că după spusele Băncii Populare a Chinei, 60 de milioane de chinezi (mai puţin de 5% din populaţia Chinei) trăieşte în pătura clasei mijlocii (definiţi ca cei care câştigă mai mult de 20 000 de dolari pe an).

Şase sute de milioane de chinezi trăiesc în condiţii cu mai puţin de 1000 de dolari pe an, sau mai puţin de 3 dolari pe zi pentru o familie. Alţi 440 de milioane de chinezi trăiesc cu între 1000 si 2000 de dolari pe an, sau între 3 şi 6 dolari pe zi.

Friedman concluzionează că 80% din chinezi trăiesc în condiţii comparabile cu cele din Africa sub-sahariană. Aceste numere ar putea să nu fie crezute de mulţi americani. Ei s-ar putea întreba cum de este posibil ca o naţiune atât de săracă să deţină atât de mult din datoria SUA.

Datoria SUA

China, în ciuda reformelor economice, este încă o economie centralizată, controlată de stat. Regimul comunist caută prin dezvoltarea economică să îşi legitimizeze puterea şi să stabilizeze naţiunea.

Manipulând valoarea yuanului, taxând din greu industriile producătoare care exportă bunuri pe pieţele străine, utilizând resursele sale pentru materiale brute, având şi o poziţie principală pe piaţa minereurilor rare şi ţinând la nivel scăzut costurile cu capitalul uman, regimul chinez a acumulat rezerve mari de monedă străină.

Larry Lang, profesor principal de Finanţe la Universitatea Chineză din Hong Kong, a declarat recent că China are cea mai mare taxă pe venit din lume.

Pentru a păstra o rată de schimb scăzută care să dea avantaje exporturilor Chinei, regimul chinez a ales să cumpere datoria SUA şi să manipuleze rata de schimb.

Cumpărarea datoriei SUA serveşte de asemenea să genereze dependenţa economică a Statelor Unite faţă de China şi să creeze pârghii politice faţă de guvernul SUA. De exemplu, Statele Unite au ignorat în mare măsură în ultimele două decenii încălcările drepturilor omului de către regimul chinez şi s-a ferit de orice sau oricine este considerat drept duşman de către Partidul Comunist Chinez.

Inegalitatea veniturilor

Dezvoltarea economică a Chinei a fost proiectată de Deng Xiaoping, arhitectul reformei economice a Chinei, pentru a permite câtorva să devină bogaţi. De fapt, reforma nu a generat decât acest rezultat: câţiva au devenit bogaţi.

China, economia cu cea mai rapidă creştere din lume, avea 502 000 milionari anul trecut, conform unui studiu făcut de Julius Baer Group şi CLSA Asia Pacific Markets. Numărul de milionari din China a crescut la 534 000 în acest an, conform unui raport din iune făcut de Capgemini SA şi Merill Lynch Global Wealth Management. China se poziţionează a patra în ce priveşte numărul de indivizi bogaţi raportat la populaţie, după Statele Unite, Japonia şi Germania.

Un articol recent scris de Zhang Monan din China Daily afirmă că acele familii bogate din China sunt doar 0,2 % din numărul total de familii din ţară, o proporţie care este mult mai mică decât în alte ţări.

De exemplu, proporţia este de 4,1% in Statele Unite şi 8,4% în Elveţia. Zhang îndeamnă la creşterea taxei pe proprietate ca să se reducă diferenţa mare in ce priveşte distribuirea bogăţiei.

Renumitul sociolog Zhou Xiaozheng, care conduce Institutul de Drept şi Sociologie din Universitatea Renmin din China a arătat într-un interviu cu The China Post: ”Nu uitaţi, succesul prezent al Chinei este construit pe faptul că 300 de milioane de oameni profită de 1 miliard de muncitori ieftini. Iar sistemul juridic nedrept şi distribuirea nedreaptă a bogăţiei sunt provocări şi mai mari.”

Coeficientul Gini al Chinei - o măsură a disparităţii veniturilor totale - a crescut la un alarmant 0,47 anul trecut (limita de avertizare acceptată internaţional este 0,4) şi există temeri că ar ajunge la 0,5 în acest an, ceea ce ar fi un maxim istoric.

Chiar şi în interiorul oraşelor, diferenţa între venituri este uriaşă, ajungând la un coeficient Gini de 0,36. Zhou dă vina pentru inegalitatea veniturilor pe neliniştile sociale, cum ar fi sinuciderile de la fabricile Foxconn, incidentele repetate cu copii înjunghiaţi în Shenzhen şi Shanghai şi localnici care îşi dau foc pentru a protesta faţă de exproprierile terenurilor şi caselor lor de către stat, precum şi faţă de forţarea de a se muta în alte zone.

Bogaţii pleacă

The Hurun Report, împreună cu băncile chineze, au emis un raport pe 29 octombrie în care discută gestionarea bogăţiei pentru indivizii cei mai bogaţi din China in 2011.

Raportul este bazat pe un sondaj făcut în 18 oraşe majore şi cu oameni a căror bogăţie a ajuns la 60 de milioane yuani (9,4 milioane dolari), conform Yangtze Evening Post din Nanjing.

46% din cei chestionaţi în raport afirmă că planifică să emigreze în alte tări, iar 14% dintre ei au plecat. O treime au deja proprietăţi în străinătate.

Acest raport a ridicat numeroase îngrijorări în regimul chinez. Huanqiu, o publicaţie online al People's Daily, a publicat un articol prin care condamnă plecarea bogaţilor din China, afirmând că această emigrare ar putea cauza dezastru economic şi ar trebui limitată.

Cei mai mulţi oameni care au decis să plece din China afirmă că nu au nicio siguranţă dacă stau în China. Îngrijorările lor includ lipsa unui sistem juridic independent, o politică economică impredictibilă şi taxele ridicate.

Pentru regimul chinez, stabilitatea este prioritatea de top. Trebuie să depindă de Armata de Eliberarea a Poporului şi forţele înarmate de poliţie pentru a controla protestele, care sunt din ce în ce mai numeroase şi mai violente. Până la urmă trebuie să se ajungă la o formă de distribuire a bogăţiei.

Falimentul

Larry Lang este unul din puţinii intelectuali din China care au vorbit despre opiniile lor în legătură cu situatia economică prezentă din China.

Un discurs pe care l-a dat recent în Shenyang a devenit viral pe internet, în ciuda contractului ca discursul sa fie numai verbal în faţa publicului, pentru a se păstra confidenţialitatea absolută. În discurs afirmă că toate cifrele oficiale despre economia Chinei publicate atât pe hârtie cât şi online de statul chinez sunt inventate.

Adevărul, după spusele lui Lang, este că statul chinez este deja falimentat. El afirmă că începând cu iulie, sectorul producătiv al Chinei este deja în recesiune, iar în 2013 va începe tsunami-ul economic în China.

Nimeni nu ştie ce se va întâmpla atunci când economia Chinei va cădea sau ce scuză va mai găsi regimul chinez pentru a sta la putere. Restul lumii mai bine s-ar pregăti pentru acest cataclism, decât să se relaxeze şi să se bucure de imaginea roz prezentată de regimul chinez.

Michael Young este un scriitor chinez-american din Washington DC, care scrie despre China si relaţiile Sino-Americane.