Expresii idiomatice chinezeşti: “rostirea ca un fluviu” (口若懸河)

La începuturile Dinastiei Jin (265-439 d.Hr.) a existat un faimos cărturar numit Guo Xiang, care încă din tinereţe se dovedise a fi foarte talentat.

Guo Xiang citea şi studia asiduu în fiecare zi. Mai mult, el excela în cercetarea şi analizarea lucrurilor pe are le învăţa din cărţi, dar şi din evenimentele ce aveau loc în societate. Era un om versat şi cu opinii deosebite în privinţa multor subiecte.

Se spune că Guo era, de asemenea, foarte bun orator, fiind capabil să vorbească despre aproape orice într-o manieră clară şi logică. Prin urmare, a devenit un cărturar foarte popular, câştigând un mare respect printre oameni.

În acel timp, trăia un general numit Huan care, la rândul său, era o persoană foarte cunoscută, deoarece protejase populaţia de multe ori de atacurile duşmanilor. Atunci când călătorea, acesta era, de obicei, întâmpinat cu căldură de către localnici.

Odată, pe când trecea printr-o zonă anume, nimeni nu i-a ieşit în întâmpinare, iar el s-a înfuriat. Întrucât generalul îi admira talentul lui Guo, i-a făcut o vizită binecunoscutului învăţat şi i-a cerut părerea: “Pe când oastea mea îşi ridicase o tabără în partea dinspre nord a unei anumite zone, eu i-am apărat pe localnici. Cum se face că mica aristocraţie locală nu mi-a ieşit în întâmpinare atunci când am sosit acolo?”

Răspunsul lui Guo a fost: “Te îndreptai spre vest, către capitală, iar oamenii nu îţi cunoşteau intenţia, sau dacă voiai să te întâlneşti cu ei. Din acest motiv, ei nu au venit să te salute.”

Generalul a înţeles, rămânând impresionat de răspunsul primit, i-a propus lui Guo să lucreze la curtea imperială. Totuşi, Guo nu era interesat de nicio poziţie socială, sau de faimă, replicându-i generalului: “Studiul şi cercetarea îmi fac viaţa minunată.”

În anii săi de pe urmă, Guo a început să studieze doctrina taoistă şi ajungând la realizări remarcabile în acea şcoală de gândire. În timpul discutării subiectelor, ştia cum să explice lucrurile pe deplin, în amănunţime. Oamenii au descris discursul lui Guo drept “un râu curgând pe munte, care nu seacă niciodată”.

Expresia idiomatică “口若懸河” (kǒu ruò xuan he), care, literal, înseamnă “vorbire ca un râu învolburat” îşi are originea în lucrarea Eseuri şi Critică[1] scrisă de Liu Yiqing din Dinastia Song de Sud. Expresia este folosită pentru descrierea unei persoane cu o mare tehnică oratorică, al cărei discurs este curgător, putând fi asemuit unui râu.