Expoziţia cadavrelor de la Antipa: un pas înapoi pentru valorile umane

Am ajuns într-un moment al istoriei umane când arta nu mai este artă în adevăratul sens al cuvântului, când expresia “Fiecare vede arta prin ochii lui” este folosită pentru a justifica nişte devieri grave (şi macabre) de la ceea ce ar trebui să inspire arta în general: frumosul, pacea, liniştea, trezirea conştiinţei, sau chiar trezirea celor mai înălţătoare sentimente.

Zilele acestea orice poate fi numit artă, indiferent dacă provoacă dezgust, indiferent dacă batjocoreşte fiinţa umană în numele artei (sau ştiinţei).

O deviere macabră de la scopul unei expoziţii îl reprezintă “renumita expoziţie" de cadavre găzduită de Muzeul Antipa din Bucureşti. Incluzând peste 200 de exponate – corpuri umane reale care au trecut printr-un proces de plastinare - expoziţiile de acest gen au stârnit ample controverse în mai multe ţări.

Problema nu stă, în cazul spectatorilor români (şi nu numai), în existenţa sau inexistenţa unor dovezi incontestabile privind sursa acestor cadavre, ci în faptul că organizatorilor le este indiferent de unde provin aceste trupuri neînsufleţite şi în faptul că oamenii au ajuns să fie indiferenţi şi nepăsători în faţa morţii dezgolite.

În vremurile romanilor, gladiatorii satisfăceau setea gloatei pentru sânge. De fapt luptele îi ajutau pe politicieni să menţină ordinea şi liniştea în Imperiu. În Germania nazistă, în spitalele psihiatrice şi în alte centre se făceau experimente groteşti pe oameni. Acum, când lumea ştie, poate reacţiona, poate spune “Ce cruzimi au avut loc!” Şi dacă i-ai întreba pe unii dintre aceeaşi oameni care merg azi la Antipa: “Dacă bunica ta ar fi fost torturată de nazişti şi apoi ai fi văzut în ziare că este expusă în scopuri ştiinţifice şi educative într-un muzeu din SUA, care ar fi reacţia ta?” Ce ar putea răspunde? Sigur altceva decât “Foarte bine, e pentru educaţie!”

Cât timp spectatorul simte că poate fugi de responsabilitate invocând motive precum “Eu sunt aici, ce treabă am eu cu China, avem şi noi probleme noastre!” şi cât timp mass media românească preferă să vorbească despre subiecte de nimic, ignorând atrocităţi comise de regimul comunist chinez, sau suspiciunile care planează asupra expoziţiei de la Antipa, mulţi dintre noi vor folosi “oportunitatea” pentru a-şi justifica nepăsarea, ignoranţa, indiferenţa faţă de semenii lor.

Neştiind sau nevrând să afle ce se ascunde în spate, iubitorii de ştiinţă sau cei însetaţi de grotesc şi bizar ignoră orice semnal de alarmă că alegerea lor nu face decât să-i încurajeze pe organizatorii expoziţiei să achiziţioneze noi cadavre, mai multe trupuri. Mai nimeni nu îşi pune problema că undeva, în alt colţ al lumii, există probabil familii care îi plâng pe cei dragi, ucişi şi dispăruţi în închisorile chineze, ajunşi, poate, plastinaţi la Bucureşti.

Câţi îşi vor schimba vieţile în bine şi vor înţelege adevărata valoare a vieţii umane după ce au ieşit de la expoziţie?

Dar până la urmă fiecare are de ales, fiecare are o conştiinţă şi fiecare va acţiona în baza ei, a educaţiei sale şi a valorilor sale morale. Dar ce se mai poate spune despre nivelul moral al omenirii, atunci când filmele super-violente sunt premiate şi aplaudate ca geniale, când mediul se distruge fără scrupule, când sunt inundate alimentarele şi supermarketurile cu produse toxice şi modificate genetic, sau când trupurile jupuite ale unor oameni sunt expuse pentru “ştiinţă”?

Deşi mulţi înclină să creadă că expoziţia ar putea fi un pas înspre cunoaşterea ştiinţifică a corpului uman, eu înclin să cred că este un pas imens înapoi pentru umanitate.