Expert german: ”Trăim într-o UE care nu s-a decis ce vrea să fie”

”Tratatul de la Lisabona a dus la mai multă integrare în UE, dar în această formă hibridă. El a creat un Parlament care este mai puternic decât oricând şi are puterea de a controla Comisia Europeană, dar a întărit totodată şi dimensiunea interguvernamentală prin instituţionalizarea Consiliului European ca instituţie formală”, a afirmat cercetătorul german.

El a arătat că tot mai multe probleme sunt ridicate la nivelul Consiliului European şi trebuie decise la nivel de şefi de stat şi de guverne, aşa-numita summit diplomacy, dar aceşti lideri se află sub o presiune mult mai mare pe plan intern, decât miniştrii de Externe. Consecinţa este că punerea mai multor probleme pe agenda Consiliului nu le face mai uşor de rezolvat, ci îngreunează procesul de decizie.

Janning consideră că Uniunea s-a transformat ”dintr-un corp comunitar într-un bazar, în care lupta este grea, iar abordarea statelor este de a-şi asigura doar interesele şi beneficiile proprii. Aceasta este o reţetă pentru mai multe fricţiuni şi diviziuni”.

În opinia sa, atâta vreme cât spiritul de bazar domină, iar diviziunile continuă, orice revizuire a Tratatelor riscă să eşueze, printr-un referendum de ratificare care să blocheze întregul proces. Expertul constată că în mod ironic o Uniune foarte fragmentată de dinamicile interguvernamentale, are nevoie de mai multă cooperare interguvernamentală pentru a ieşi din această situaţie.

Pe de altă parte, expertul observă că marea problemă a UE rămân discrepanţele în materie de bună guvernare dintre statele membre, manifestată prin calitatea implementării regulilor şi sustenabilitatea economică şi fiscală, care ţin de competenţa statelor membre.

Soluţiile

În acest sens, Josef Janning a făcut o serie de recomandări interesante, legate de modul cum statele ar putea avansa proiectul european, ocolind procedura anevoioasă şi riscantă a schimbării Tratatelor. ”Avem nevoie de o nouă formă de construcţii de coaliţii între state. Am avut astfel de grupări ataşate de integrarea europeană, statele fondatoare. Azi e nevoie ca un grup de state mici şi mari să dea semnalul că sunt pregătite să avanseze acquis-ul”, a explicat el.

Cercetătorul de la European Council on Foreign Relations a dat ca exemplu trei domenii în care mai multe state ar putea conlucra:

1. Aprofundarea eurozonei. Pentru întărirea guvernanţei este nevoie, în opinia sa, de programe de twinning între statele membre, o abordare de cooperare.

2. Securitatea frontierelor – legătura dintre managementul frontierelor şi politica de migraţie şi azil. Criza refugiaţilor a creat nevoia de mai multă Europa la graniţele externe, dar în acelaşi timp a demonstrat inabilitatea UE de a o face în actualul context. Frontex a primit puteri sporite în ultima vreme, dar tot suntem departe de o Agenţie europeană de pază a frontierelor şi coastelor. Este nevoie ca statele din centrul Europei să colaboreze cu cele expuse la fluxurile migratorii în prima linie, precum Italia, şi să lanseze o veritabilă forţă de pază a graniţelor şi coastelor între ele, pe baza unui cadru legal comun. Astfel Italia ar putea să iniţieze o cooperare în acest domeniu.

3. Securitate şi apărare. Guvernele statelor membre ar trebui să se gândească la o structură comună de apărare colectivă, începând prin cooperări bilaterale. De exemplu, Germania ar putea să propună Poloniei o cooperare militară pe următorii 10 ani de aceeaşi magnitudine precum cea pe care o are cu Olanda. Întreaga armată olandeză este integrată prin structuri comune de comandă cu cea germană.

Dacă Germania şi Polonia şi-ar pune laolaltă forţele militare, legând securitatea Germaniei de cea a Poloniei, şi am avea soldaţi din ambele ţări care să servească sub o singură comandă, orice atac împotriva unui stat, va fi considerat un atac împotriva celuilalt.

Dacă Germania şi Polonia şi-ar pune laolaltă forţele militare, legând securitatea Germaniei de cea a Poloniei, şi am avea soldaţi din ambele ţări care să servească sub un comandament comun, orice atac împotriva unui stat, va fi considerat un atac împotriva celuilalt. Prin urmare, apărarea teritorială se poate asigura prin pooling (punerea în comun a capacităţilor militare). Dacă Germania şi Polonia ar face asta şi ar invita şi alte ţări să se alăture, ar fi generat un nou elan în UE post Brexit.

Aceste cooperări pe domenii între anumite state nu ar necesita modificări ale Tratatelor.

Bugetul UE după ieşirea Marii Britanii

Pe de altă parte, întrebat cum va fi afectat bugetul UE de ieşirea Marii Britanii, Janning a răspuns că deocamdată ”nu este clar dacă banii cu care contribuia la UE vor veni în continuare, ca parte dintr-o nouă înţelegere între UE şi UK. Dacă bugetul rămâne acelaşi, contribuţia britanicilor va trebui acoperită de alte state membre, aşa cum se întâmplă în parte şi în prezent. Totuşi până în 2019, Marea Britanie va fi obligată să plătească. Bugetul UE însă va scădea”.

Totodată cercetătorul atrage atenţia că ”în 2020, programarea bugetară multianuală pe 7 ani expiră şi vor fi cele mai dure negocieri pe bugetul UE de până acum. Criza de solidaritate va reveni în momentul negocierilor. Acea decizie se va vota pentru prima oară cu majoritate calificată, astfel încât nu va exista un veto al niciunui stat”.

Despre implicarea UE în problema siriană

Întrebat de implicarea Uniunii Europene în Siria, Josef Janning a susţinut că ”ar fi fost bine ca diplomaţia UE să încerce să se implice mai devreme, dar consensul intern nu era destul de puternic. Disponibilitatea ţărilor membre de a se implica pentru a pune capăt conflictului militar era foarte redusă, iar punctele de vedere erau diferite. UE ar fi putut să-şi asume un rol mai devreme, ceea ce acum încearcă să facă prin acordul UE-Turcia, să spună că nu are capacitatea şi dorinţa de a se implica pentru a pune capăt conflictului şi a pune capăt suferinţei oamenilor, dar că va face tot posibilul pentru a-i ajuta pe refugiaţi în regiune”.

Expertul recomandă ca UE să mărească sprijinul financiar acordat Turciei pentru a gestiona situaţia refugiaţilor din această ţară. ”Cred că statele membre trebuie să ţină acest acord, în ciuda a ceea ce se întâmplă în Turcia pentru că nu este o răsplată pentru anumite calităţi ale politicienilor turci, ci un răspuns la o nevoie obiectivă şi la un interes obiectiv al nostru de a nu fi nevoiţi să întoarcem un număr mare de refugiaţi de la graniţe cu paza de coastă şi poliţia noastră. Noi trebuie să plecăm de la starea de fapt din Turcia”, a precizat el.

”Trebuie să dăm bani Turciei nu doar pe bază de programe, ci să lucrăm împreună pentru refugiaţii nu doar din Turcia, ci şi pentru cei din Liban şi Iordania, unde situaţia taberelor de refugiaţi este mult mai rea, o bombă cu ceas, care riscă să explodeze într-un moment pe care noi nu-l vom putea decide”, a concluzionat directorul ECFR Berlin.