Expert: Discursul Maiei Sandu în favoarea livrării de Sputnik V în Moldova ar putea echilibra poziţiile Rusiei cu ale României în „diplomaţia vaccinului”
alte articole
Preşedintele Maia Sandu a cerut de la Rusia facilitarea accesului la vaccinul rusesc Sputnik V, pe care anterior îl trata cu scepticism ea şi colegii săi din PAS, constată politologul Dionis Cenuşă, menţionând că Igor Dodon ar putea fi şocat de această schimbare radicală a poziţiei şefei statului.
În opinia analistului, pandemia pare să schimbe unele abordări ale politicului moldovenesc. Probabil, discursul Maiei Sandu care favorizează livrarea de Sputnik V în Moldova va servi pentru Rusia ca mijloc comod pentru a echilibra poziţiile cu cele ale României în materie de “diplomaţie a vaccinului”.
Nici Dodon nu a fost atât de eficient cum ar putea deveni Maia Sandu, subliniază expertul, notând că fără un consens politic larg şi un moratoriu pe lupte politice, R. Moldova nu va putea să depăşească criza cu pierderi minime.
Mai mult, criza politică distrage atenţia publicului. Iar pe timp de criză, când statul lipseşte, alte instituţii devin mai relevante. „Să nu se mire nimeni dacă cetăţenii vor căuta soluţii la biserică (pe timp de pandemie), deoarece statul este blocat de forţe politice iresponsabile.”
România va trimite R. Moldova în acest week-end încă 50 400 de doze de vaccin împotriva COVID-19. Anunţul a fost făcut de premierul român, Florin Cîţu, după şedinţa de Guvern.
La sfârşitul lunii februarie, România a livrat Chişinăului primele 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca. În total, România va oferi R. Moldova 200.000 de doze de vaccin împotriva Covid-19.
În comparaţie cu poziţia pro-activă, cu rezultate palpabile, din partea Bucureştiului, reacţia Moscovei la pandemie în Moldova a fost mai tardivă, iar contribuţia net inferioară, a notat într-o analiză recentă Dionis Cenuşă.