Europarlamentarii români au ocazia de a mări bugetul alocat României cu 8-9 miliarde de euro
alte articole
Dezbaterea din Parlamentul European privind flexibilizarea fondurilor va da ocazia europarlamentarilor români să obţină încă 8-9 miliarde de euro în plus pentru România, a declarat vineri preşedintele Traian Băsescu, după finalizarea lucrărilor Consiliului European.
"Această dezbatere (privind flexibilizarea fondurilor, n.r.) care va fi în Parlament va da ocazia parlamentarilor noştri să obţină încă vreo 8-9 miliarde de euro în plus - ei parcă îmi reproşau mie că a fost creşterea de numai 18% a bugetului - şi sunt convins că prin priceperea, talentul, inteligenţa, capacitatea lor de a convinge, vor mări bugetul României", a declarat Traian Băsescu.
Şeful statului a precizat că rezoluţia PE cu privire la cadrul financiar multianual 2014-2020 este un act politic al PE pe care personal îl consideră îndreptăţit, dar care nu vizează creşterea alocărilor în buget şi i-a ironizat pe unii politicienii români pentru modul în care au înţeles această rezoluţie.
"Aş mai face un comentariu referitor la rezoluţia PE cu privire la cadrul financiar multianual 2014-2020. Înţeleg că unii politicieni din patria noastră au înţeles că a fost respins bugetul şi că acum şefii de stat şi de Guvern se întâlnesc iar să mai pună nişte bani, da? Nu. Deci este un act politic al PE, pe care personal îl consider îndreptăţit, dar care nu vizează creşterea alocărilor în buget", a mai afirmat Traian Băsescu.
La Consiliul European s-a vorbit în principal despre posibilitatea revizuirii bugetului în vremuri mai bune, undeva 2014-2015, în speranţa că se va mai putea adăuga ceva şi a adăugat că PE cere să existe obligaţia revizuirii bugetului, având ca obiectiv să decidă că această revizuire se va face efectiv, a mai precizat preşedintele.
Traian Băsescu a explicat apoi că un obiectiv major ţine de flexibilizarea utilizării sumelor.
"Ştiţi foarte bine că alocaţiile pe capitole, pe proiecte, beneficiază, în ghilimele, de o rigiditate destul de mare. Adică nu poţi lua bani de la POS Transporturi să îi duci la Agricultură. Nu se poate asta. Bănuiesc că aici PE intenţionează să aibă un cuvânt mai greu, să lase posibilitatea adaptării resurselor alocate unei ţări la priorităţile pe care le are ea în acel moment", a subliniat Traian Băsescu.
PE vrea o flexibilizare mai mare a fondurilor, apreciind că acest lucru nu este unul rău, în situaţia în care se stabilesc şi condiţiile în care se face această flexibilizare, adică să nu fie extrem de complicate, să se facă cu argumentarea statelor şi să fie aprobate de Comisie, potrivit şefului statului.
Printr-o rezoluţie votată în plen, Parlamentul European a respins miercuri varianta de buget multianual al UE pentru perioada 2014-2020 rezultată în urma negocierilor liderilor statelor membre la Consiliul European din februarie.