Băsescu: PE nu a respins bugetul UE. PE vrea ofere posibilitatea adaptării resurselor alocate la priorităţile fiecărei ţări
alte articole
Preşedintele Traian Băsescu a făcut vineri o declaraţie de presă, de la Bruxelles, unde participă la Consiliul European de primăvară, informează B1 TV. Astfel, şeful statului a precizat că politicienii români au înţeles greşit că Parlamentul European (PE) a respins bugetul Uniunii Europene (UE) pentru 2014-2020.
Traian Băsescu a precizat că acest lucru nu este adevărat şi că “PE cere în principal să existe obligaţia revizuirii bugetului. Consiliul European a vorbit despre posibilitatea revizuirii acestui buget în 2014-2015, dar PE are ca obiectiv să decidă că această revizuire se va face”.
Reuniunea liderilor europeni la Bruxelles are în vedere găsirea unor soluţii de creştere economică şi crearea de locuri de muncă, în condiţiile actuale de criză economică ce afectează multe state membre ale Uniunii Europene.
“Înţeleg că unii politicieni din patria noastră au înţeles că a fost respins bugetul şi acum şefii de stat se întâlnesc să mai pună nişte bani. Nu. Este un act politic al PE, pe care îl consider îndreptăţit, dar care nu vizează creşterea alocărilor în buget. PE cere în principal să existe obligaţia revizuirii bugetului. Consiliul European a vorbit despre posibilitatea revizuirii acestui buget în 2014-2015, dar PE are ca obiectiv să decidă că această revizuire se va face”, a afirmat Traian Băsescu.
Preşedintele României a adăugat că al doilea obiectiv major este flexibilizarea utilizării sumei.
“Alocaţiile pe capitole, pe programe, proiecte beneficiază de o rigiditate destul de mare. Nu poţi lua bani de la Transporturi să-i duci la Agricultură. Bănuiesc că aici PE vrea să aibe un cuvânt mai greu. PE vrea să lase posibilitatea adaptării resurselor alocate unei ţări la priorităţile pe care ea le are în acel moment”, a mai menţionat Traian Băsescu.
Ce s-a întâmplat la summit-ul european
Liderii europeni s-au reunit joi pentru a evalua gradul de flexibilitate necesar în stabilizarea balanţelor bugetare pentru relansarea creşterii economice şi crearea locurilor de muncă, mai ales pentru tineri, pe fondul contestării sociale a austerităţii.
Pentru prima dată în multă vreme, cei 27 de lideri de stat şi guvern nu au fost sub presiunea crizei financiare, ceea ce a permis ca discuţia lor să ia o dimensiune politică, însă fără a ajunge la o decizie concretă.
Scopul era "a defini în ce constă" echilibrul dintre consolidarea bugetară şi creştere, a explicat înainte de reuniune un diplomat european, cu cele două tabere, pe de o parte "tabăra austerităţii" condusă de Germania şi cancelarul conservator Angela Merkel, iar pe de cealaltă parte cea a flexibilităţii cu Franţa şi preşedintele său socialist Francois Hollande.
În final, preşedintele Consiliului european, Herman Van Rompuy, a salutat discuţiile "liniştite şi intense".
Există "o puternică convergenţă a viziunilor", a asigurat Hollande, explicând că obiectivul vizat era "ca disciplina bugetară să fie compatibilă cu perspectiva creşterii". Franţa solicită o amânare pentru a îşi reduce deficitul public la 3 la sută din PIB şi, în general, vrea să slăbească constrângerea bugetară. Aceasta este totuşi un "elev bun" european pe plan bugetar, a asigurat Hollande.
Fidelă poziţiei sale, cancelarul Angela Merkel a subliniat că "consolidarea financiară, reformele structurale şi creşterea nu sunt incompatibile, ci merg mână în mână".
"Singura cale de a ieşi din criză este continuarea combaterii cauzelor sale", însă "rezultatele vor necesita timp să se traducă în termenii activităţii economice şi a locurilor de muncă", a recunoscut Van Rompuy, în timp ce Europa este afectată de recesiune şi un şomaj din ce în ce mai mare.
Aceasta reuniune a avut de altfel loc pe fondul tensiunilor sociale şi politice, în special în statele cele mai lovite de criză, unde Europa se află în banca acuzaţilor.
"Suntem pe deplin conştienţi de dezbaterea care se formează şi chiar de disperarea unora", a recunoscut Van Rompuy, declarând că "şomajul, în special cel al tinerilor, a fost abordat în cursul discuţiilor" de joi.
În concluziile sale, summitul solicită statelor UE să implementeze rapid acordul obţinut în februarie la nivel european pentru ca fiecărui tânăr aflat în şomaj să i se ofere un loc de muncă sau un curs de formare profesională.
Acesta insistă asupra necesităţii de a recupera întârzierile acumulate în implementarea pieţei interne europene şi prevede un calendar de summituri tematice asupra unor dosare cruciale pentru economia europeană: energie, inovaţie, noile tehnologii şi industrie.