Eroii uitaţi ai unui trecut ruşinos

Au trecut mai mult de 20 de ani de la lovitura de stat din decembrie 1989 din Romania si adevarul are un drum lung pentru a iesi la lumina. Probabil va constitui un material de studiu in cartile de istorie ce vor fi tiparite peste 100 sau 200 de ani. Pana atunci ramane sa primim firmituri, jumatati de adevar sau minciuni mascate de zambete si trandafiri din partea celor care au fost in spatele sau au ajutat la desfasurarea acelor evenimente.

Dupa 1989, majoritatea romanilor au avut de suferit datorita dezmembrarii fizice si spirituale a acestei tari, a vanzarilor bogatiilor naturale ale tarii etc. Fosti securisti, tortionari si comunisti de frunte au ajuns bogati peste noapte, oameni de societate si figuri politice influente... in timp ce omul de rand, plebea, sufera in continuare si in tacere.

Una dintre categoriile cele mai neindreptatite ale Romaniei post-decembriste sunt fostii detinuti politici. Unii dintre noi nu inteleg pe deplin semnificatia acestei categorii de sacrificati ai neamului datorita educatiei primite la scoala. Comunistii au evitat cu nerusinare un subiect dureros, care trebuie insa cunoscut de noi toti.

Experimentul Pitesti

Fostii detinuti politici s-au opus in cel mai direct si constant mod comunismului in Romania, in randul lor aflandu-se, printre altii, crema intelectualitatii romanesti, tot ce a dat mai bun tara noastra, oameni de cultura, istorici, poeti, scriitori, preoti, oameni politici, studenti, dar si numerosi tarani etc.

De fapt, toti cei care se opuneau ideologiei comuniste prin forta spirituala, forta fizica (armata sau nu), sau forta morala si ideologica (o ideologie de alta natura decat cea comunista) erau etichetati drept banditi, anti-revolutionari si dusmani ai poporului (a se citi Poporul=Partidul Comunist Roman - unul dintre sloganurile folosite de regimul comunist pentru a reeduca in masa cetatenii tarii in vederea supunerii lor totale).

Fostii detinuti politici au relevat prin povestirile si marturiile lor o imagine cutremuratoare a sistemului de reeducare si munca fortata existent in Romania in perioada comunista: incercarea de distrugere a fiintei umane, reeducarea si transformarea ei in noul “om comunist”, un robot al sistemului care nu gandea ci doar actiona la comanda Partidului Comunist.

Pentru a se atinge acel grad de supunere s-a urmarit dezumanizarea fiintei. Supravietuitorii crimelor comise in Pitesti, Gherla, Aiud, Jilava, la Canal, in sectiile de militie sau in alte centre de detentie au resimtit in mod dureros "maretia" sistemului rosu. Regimul comunist iti cerea sa renunti la orice aveai mai moral si demn in tine, sa renunti la orice bruma de spiritualitate si forta morala; ti se cerea sa iti denunti familia, neamul, prietenii si rudele, sa renunti la sinele tau ... la Constiinta ta. Iar aceste lucruri se realizau prin torturi fizice si psihice continue, infometare, izolare si omorarea oricarei sperante, oricat de mici, pentru o viitoare eliberare si imbunatatire a conditiilor de viata, sau chiar de supravietuire.

Ca un exemplu concret al procesului de dezumanizare, se poate mentiona Experimentul Pitesti, care a devenit un punct de reper pentru sistemul reeducarii existent in Romania “de atunci”. Unul dintre supravietuitorii acestui experiment de distrugere a fiintei umane a relatat un aspect al reeducarii: tortionarii se plimbau noaptea printre paturi si daca cei in curs de reeducare isi miscau buzele in timpul somnului, erau batuti la sange pentru ca se banuia ca ar fi cerut ajutor de la Dumnezeu. Astfel erai fortat ca inclusiv in timpul somnului sa "iti pazesti spatele" si sa simti ca teroarea nu va disparea niciodata. Lipsa sperantei ca totul va inceta intr-o zi iti putea afecta in mare masura puterea de rezistenta si supravietuire. In acel scop, detinutilor politici supusi experimentului nu li se dadea voie sa se sinucida, spunandu-li-se ca nu au dreptul la acea scapare usoara. Unii dintre ei au cedat si din victime au devenit calai; altii au reusit sa reziste.

Totusi, acest Experiment de la Pitesti, care se dorea a fi aplicat la nivelul intregii tari, a fost oprit in ianuarie 1952. Mai mult, conditiile de viata din celelalte inchisori erau doar mai putin inumane; torturile, infometarile, omorurile, umilintele si incercarile de dezumanizare erau aplicate in mod sistematic, dar cu o mai mica brutalitate.

Sunt sarace cuvintele pentru a descrie cu adevarat ceea ce s-a intamplat in sistemul de inchisori al Romaniei comuniste, dar intervievand diversi supravietuitori ai acestor orori se poate trage concluzia generala ca dragostea si credinta in Dumnezeu le-au dat forta sa reziste si sa nu isi piarda constiinta. Aceste suferinte continue si greu de indurat le-au intarit caracterul si dragostea pentru viata, transformandu-i astfel in adevarati eroi ai neamului si purtatori ai unei mari tarii de caracter si rezistente fizice si spirituale.

Persecutia continua chiar si dupa '89

Dar, un alt aspect al acestei realitati este faptul ca majoritatea celor care au supravietuit inchisorilor comuniste inca mai poarta amprentele Epocii Rosii. Datorita conditiilor inumane de detentie, multi dintre cei inchisi s-au imbolnavit grav si chiar au murit dupa ani de chinuri si suferinte. Cei care inca traiesc au o sanatate subreda si viata multora dintre ei atarna de un fir de par.

Regimul comunist iti cerea sa renunti la orice aveai mai moral si demn in tine, sa renunti la orice bruma de spiritualitate si forta morala; ti se cerea sa iti denunti familia, neamul, prietenii si rudele, sa renunti la sinele tau ... la Constiinta ta.

Acesti eroi ai neamului au fost lasati in uitare, o alta pata de rusine pe obrazul guvernelor trecute si actuale ale Romaniei. Politicieni corupti si cu o constiinta subreda au intors spatele acestor oameni. Desi putine pot face politicienii pentru acesti oameni, unul dintre cele mai directe si utile ajutoare – cel financiar – a fost diminuat pana la limita ridicolului. Clasa politica a ales sa trateze acesti eroi cu indiferenta si aroganta, negandu-le si ultima sansa de a duce o viata cat de cat decenta. Desi Romania a condamnat comunismul, detinutii politici sunt osanditi sa treaca in uitare. Plecand de la mult circulatul slogan "Romania e tara tuturor posibilitatilor", articolul principal al Legii nr. 221/2009 (care da dreptul la despagubiri celor care au suferit de pe urma regimului comunist) a fost declarat neconstitutional de catre Curtea Constitutionala in 2010, golind astfel legea de aproape intregul ei continut. Care sunt sansele ca modificarile care vor fi aduse acestei legi sa tina cont cu adevarat de vietile celor pe care ii vizeaza? Intrebare care din nefericire ramane deseori la stadiul de retorica.

“Te-am iertat deja!”

Intreband pe unii fosti detinuti politici, “Ce ati dori sa se faca cu fostii tortionari, securisti, informatori, cu cei implicati in lovitura de stat sau in mineriada din 1990?”, am ramas impresionat de un raspuns sincer, venit din inima, dintr-un suflet mare forjat de anii de suferinte si lipsuri: “As dori sa isi ceara scuze pentru implicarea lor in aceste crime si pentru ceea ce au facut”.

Doar SCUZE... dar se pare ca acestea reprezinta prea mult pentru responsabilii acelor crime. “Lupul isi schimba parul dar naravul ba" spune un proverb romanesc. In prezent, unii dintre cei implicati in crimele comunismului ocupa diverse functii politice sau in sectorul public si privat, apar in public, zambesc si isi desfasoara afacerile fatis sau pe ascuns ... si continua sa faca ce au facut si inainte: sa fure, sa minta si sa ii calce in picioare pe ceilalti din jurul lor.

Un supravietuitor al Experimentului Pitesti mi-a relatat o intamplare care a avut loc la ani dupa eliberarea din inchisoare: cand s-a dus la o manastire nou construita, la fata locului erau prezenti un mare numar de preoti si credinciosi. La un moment dat, privirile lui s-au intalnit cu cele ale unui preot – s-a dovedit ca acest preot era unul dintre cei mai cruzi tortionari din Pitesti si care s-a ocupat indeaproape de "reeducarea" omului nostru. In acea clipa, preotul a palit, privirea sa era pierduta, era tacut si tremura tot. Dupa ceremonie, acest supravietuitor al Pitestiului s-a dus catre fostul tortionar, l-a imbratisat si i-a spus: “Te-am iertat deja!”

Si daca acesti oameni sunt capabili sa isi ierte tortionarii, sunt capabili sa isi ierte si liderii politici care nu doresc sa faca ceea ce insusi demnitatea le-o cere, daca nu chiar responsabilitatea, si anume sa le acorde macar ajutorul financiar pentru a-si intretine sanatatea subreda (tinand cont ca multi dintre fostii detinuti nu mai sunt capabili sa mai munceasca dupa 10, 14, 16, sau 20 de ani de inchisoare) precum si un gest de respect: sa isi ceara SCUZE pentru implicarea lor, pentru nepasarea si neatentia lor sau pentru lipsa lor de constientizare a ceea ce au facut sau fac in continuare.

Un om politic adevarat se evidentiaza printr-un caracter puternic, spirit de initiativa, compasiune fata de cei pe care ar trebui sa ii reprezinte si conduca (cetatenii tarii din toate straturile si categoriile sociale) si are grija sa isi indeplineasca promisiunile facute celor care l-au ales. Un adevarat lider este pentru ceilalti nu pentru sine.

Se pare ca este prea mult pentru cei implicati in crimele comunismului sa isi ceara scuze, mai ales in cazul celora despre care se stie clar ca au fost partasi la ororile acelui sistem.

Ramane doar sa speram ca intr-o zi constiinta lor sa se trezeasca, sa isi dea seama ca gresesc si sa faca ce ar trebui facut.

Pentru a reda demnitatea eroiilor noştri, trebuie să le rostim cu tărie numele şi sacrificiul, deoarece nimic nu este mai nedemn decât uitarea celor care prin sacrificiul lor au vegheat la păstrarea nealterata de comunism a neamului nostru si a tradiţiilor noastre strămoşeşti.