Eroii - "lotri”: lupta anticomunistă în viziunea Securităţii
Istoria ultimilor 50 de ani a fost scrisă folosind ca principal material de studiu memoria individuală, mai mult decât orice document al epocii. În funcţie de orientarea autorului, istoricul apela la martori favorabili perspectivei sale şi realiza astfel o cronică "obiectivă” cât mai aproape de viziunea sa asupra perioadei în cauză. Se subînţelege că toţi ce intervievaţi, toţi care contribuiau la întregirea tabloului istoric, erau indivizi implicaţi direct în fenomenul studiat, şi, în mod pronunţat sau doar tangenţial, influenţaseră desfăşurarea istoriei. Astfel, neo-comuniştii îi citau, ca literă de evanghelie, pe "marii patrioţi” securişti, iar simpatizanţii foştilor dizidenţi, pe opozanţii regimului.
Prezentăm în cele ce urmează o imagine asupra ceea ce a însemnat lupta de rezistenţă anticomunistă, pornind însă, în mod atipic, de la declaraţiile unui general (r) de Securitate, Nicolae Pleşiţă.
Foarte mediatizat după 1989, generalul Pleşiţă a apărut de nenumărate ori în public "denunţând” minciunile despre anticomunişti. Astfel, din perspectiva să, nu a existat nici o mişcare de rezistenţă armată anticomunistă, ci doar câteva bande de hoţi de prin zona Argesului (zonă pe care tot Pleşiţă o consideră "patria lotrilor”). Deşi aşa-zis absolvent de istorie (!) generalul Pleşiţă se remarca prin multitudinea de informaţii nerealiste care, fapt demonstrat, nu au nici o legătură cu adevăratele evenimente istorice.
Întrebat dacă legionarii au organizat lupta de rezistenţă din Argeş, gen. Pleşiţă răspunde: "Nu. N-a existat nici o luptă de rezistenţă. Era o grupare cu obârşie din perioada lotrilor”. Într-adevăr, în ciuda numărului mare de legionari din rândurile rezistenţei anticomuniste, gruparea din zona Argesului a fost organizată de 2 foşti ofiţeri de armată (deblocaţi din cauza atitudinii ostile faţă de ocupantul sovietic, nu dezertori cum susţine Pleşiţă), col. Asenescu şi lt. Toma Arnăuţoiu (decorat cu "Coroana României” — conform O.Z. nr. 244/1944). Însă a susţine că în România mişcarea de rezistenţă nu a existat, înseamnă a se contrazice pe sine şi întreaga activitate a colegilor săi securişti. Acelaşi Nicolae Pleşiţă, pe atunci doar căpitan de securitate, consemna în "Notă-Sinteză privind activitatea teroristului Gh. Arsenescu”: "Banditul Gheorghe Arsenescu, începând cu anul 1947, a desfăşurat o activitate criminală intensă împotriva regimului democrat popular din RPR (…) Luând în discuţie situaţia unor indivizi urmăriţi de organele de stat pentru activitatea lor antipopulară, a hotărât ca în zona muntoasă a fostului judeţ Muscel să se constituie o bandă în care să fie recrutate astfel de elemente, să le înarmeze şi să le pregătească pentru a întreprinde acte de teroare împotriva organelor de stat şi de partid.” Iată o primă dovadă a lipsei de consecvenţă în evaluarea realizată de gen. Pleşiţă. "Grupare cu obarsie din perioada lotrilor” sau mişcare "împotriva organelor de stat şi de partid”?
Din multitudinea de dosare aflate încă în posesia serviciilor secrete, unele au reuşit să ajungă şi în mâinile istoricilor, iar în acestea se pot citi deosebit de clar, negru pe alb, acuzaţiile aduse diverşilor luptători anticomunişti: "susnumitul (numele diferă de la dosar la dosar, acuzele rămân însă aceleaşi — n.a.) a încercat să organizeze o bandă cu scopul de a dezlantui o acţiune de rezistenţă în munţi pentru slăbirea regimului de Democraţie Populară de la noi şi ca scop final răsturnarea lui” sau "scopul acestei organizaţii subversive a fost subminarea Regimului de Democraţie Populară de la noi şi schimbarea lui prin forţă, acţionând sub forma unei mişcări de eliberare naţională în care să fie grupată reacţiunea de la noi din ţară (…)”. Astfel de texte există în aproape toate dosarele de securitate care aveau ca obiect mişcarea de rezistenţă anticomunistă, însă alături de aceste acuze, odiosul aparat de stat insera şi diverse infracţiuni (furt, tâlhărie etc), incluse în dosar pentru a discredita organizaţia.
Practica aceasta pare să fie deosebit de familiară generalului Pleşiţă fiindcă, aşa cum vom observa, acesta continuă să insereze informaţii, lipsite de credibilitate de altfel, menite să compromită rezistenţa. "Au ajuns să prade ca să trăiască. Aşa au săvârşit 17 crime. La Padina au acostat nişte turişti şi i-au omorât pentru haine.” Însă dacă într-adevăr fraţii Arnăuţoiu şi col. Arsenescu se făceau vinovaţi de delicte comune (şi nu politice) aşa cum susţine Nicolae Pleşiţă, cum se explică faptul că au fost condamnaţi la moarte "pentru crimă şi uneltire împotriva ordinii sociale” (conform articolului 207 din Codul Penal) şi nu pentru delictele menţionate de fostul general de securitate? De ce sentinţa (nr. 107/1959) prin care au fost condamnaţi la moarte eroii anticomunişti nu confirmă afirmaţiile lui Pleşiţă? Şi de ce nu există nici măcar o dovadă a vreunei acţiuni de acest gen săvârşite la Padina? Ei bine, astfel de întrebări duc la filtrarea adevărului istoric din amintirile diverselor "personaje-cheie” şi ne arată clar că pentru unii minciuna a devenit un mod de viaţă.
Chiar dacă nici una dintre declaraţiile gen. Pleşiţă nu a contribuit la întregirea imaginii rezistenţei anticomuniste din România, acesta a reuşit să ne dezvăluie o nouă caracteristică esenţială a securistului comunist: neputinţa de a se îndrepta.
