Efectul Trump în România: În 36 de ore, românii au donat aproape 40.000 euro pentru campania de susţinere a Ucrainei

Volodimir Zelenski împreună cu Donald Trump la Casa Albă, 28 februarie 2025 (Captură Youtube)
Loredana Diacu
04.03.2025

Radu Hossu, activist civic decorat de preşedintele Zelenski, anunţă că, în urma unui apel lansat de el pe Facebook, românii au donat, în doar 36 de ore, circa 40.000 euro pentru campania de susţinere a Ucrainei.

"Scurt update plin de optimism:

1. Efectul Trump în România: O sumă record într-un timp record. În 36 de ore s-au strâns aproape 40.000 euro (mai exact 37.625) pentru campania de susţinere a Ucrainei după ce Trump a virat spre Kremlin şi a încercat să-l umilească pe Preşedintele Zelensky. Este cea mai mare sumă strânsă de români prin intermediul meu pentru Ucraina, într-un timp atât de scurt, de la începutul invaziei şi până acum.

Am văzut într-un articol din Europa Liberă Moldova că cehii au strâns 120.000 euro în 3 zile şi vor cumpăra un elicopter pentru Forţele Armate ale Ucrainei. Şi noi şi cehii, continuăm!

2. 897 de români şi cetăţeni din Republica Moldova au donat până acum, asta înseamnă o donaţie medie de 209 lei sau 42 de euro. Continuăm!

3. În aceste 36 de ore, mesajele de ameninţare din partea susţinătorilor lui Călin Georgescu s-au intensificat. Unii dintre oamenii lui Horaţiu Potra, au încercat să mă intimideze în mesajele publice. Era o reacţie aşteptată. Nu mă las intimidat. Voi continua!

4. Urmează să fac un Rezumat de Noapte, aşa că pe vremuri cu privire la situaţia de pe frontul din Ucraina, însă ceea ce vă pot spune de pe acum, după analiza făcută în ultimele câteva zeci de ore în pregătirea acestui rezumat, este că Ucraina rezistă chiar în cele mai problematice sectoare (Kupyansk şi Porkrovsk) şi chiar reuşesc contra atacuri încununate cu succes", scrie, pe Facebook, Hossu.

Activistul mai anunţă că această campania continuă şi face apel la români să doneze. Mai multe informaţii, inclusiv numere de cont, aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor