Efectul protestelor societăţii civile: Guvernul face publică sinteza unor rapoarte vizând defrişări

Guvernul a făcut publică, duminică, sinteza unor rapoarte de control redactate în ianuarie, în baza cărora a sesizat la DNA nereguli identificate la valorificarea fondului forestier. Neregulile, de natură penală, au fost constatate în urma unei serii de verificări la direcţiile silvice din Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ şi Suceava, relatează Mediafax.
Proteste împotriva defrişărilor, 9 mai 2015 (Eugen Horoiu/Epoch Times Romania)
Loredana Diacu
10.05.2015

Guvernul a făcut publică, duminică, sinteza unor rapoarte de control redactate în ianuarie, în baza cărora a sesizat la DNA nereguli identificate la valorificarea fondului forestier. Neregulile, de natură penală, au fost constatate în urma unei serii de verificări la direcţiile silvice din Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ şi Suceava, relatează Mediafax.

Documentul a fost făcut public în contextul în care sâmbătă mii de oameni au ieşit în stradă, în mai multe oraşe din România, pentru a protesta împotriva defrişărilor abuzive şi după ce preşedintele Klaus Iohannis a decis ca subiectul despăduririlor să fie discutat în următoarea şedinţă a CSAT.

Controlul a vizat perioada 16 martie 2009 - 31 decembrie 2012 şi relevă, printre altele, că membrii Consiliului de Administraţie al Romsilva au adoptat, cu depăşirea competenţelor legale, un regulament privind vânzarea masei lemnoase recoltată anual din fondul forestier naţional care stabilea că documentaţia de preselecţie depusă de firme nu mai trebuia să conţină şi certificatul de bonitate financiară şi acte privind lipsa datoriilor bugetare. Astfel, la licitaţie au putut participa firme care nu au făcut dovada existenţei fondurilor necesare în defavoarea altor societăţi.

Astfel, conform unor documente făcute publice de Guvern, s-au făcut verificări la direcţiile silvice din judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ şi Suceava, pentru perioada 16.03.2009 - 31.12.2012.

Per ansamblu, au rezultat indicii privind săvârşirea unui număr de 52 de posibile fapte de natură penală, relatează şi ziare.com. În raport se reclamă defrişările ilegale din ţară, angajaţii de la Romsilva şi firmele implicate în traficul fondului forestier fiind acuzaţi de abuz în serviciu, fals în acte, fals în declaraţii şi fals intelectual.

Se estimează că statul a fost păgubit de sume uriaşe, prejudiciul urmând să fie calculat.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagină noastră de Facebook


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor