Trei persoane anchetate pentru instigare publică împotriva magistraţilor

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a anunţat, joi, 4 decembrie, că a dispus continuarea urmăririi penale împotriva a trei persoane fizice, fără calitate specială, pentru instigare publică împotriva magistraţilor.
Cele trei persoane ar fi ameninţat cu moartea magistraţi români şi membrii de familie ai acestora.
„Infracţiunile care fac obiectul celor trei dosare penale constau în fapte de îndemnare a publicului, prin intermediul unor mesaje scrise pe o platformă online, să săvârşească infracţiuni de omor/omor calificat/ultraj judiciar împotriva magistraţilor români şi/sau a membrilor de familie ori a apropiaţilor acestora”, potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dosarele penale au fost deschise după ce Consiliul Superior al Magistraturii a făcut un denunţ în septembrie, semnalând mesaje de pe reţelele sociale care conţineau instigări explicite la violenţă fizică şi sexuală îndreptate împotriva familiilor magistraţilor.
„Reţelele sociale abundă în luări de poziţie de o agresivitate fără precedent la adresa magistraţilor, în sensul instigării directe la săvârşirea unor infracţiuni grave sau a altor fapte antisociale împotriva acestora sau a membrilor familiilor lor. Mai mult, manifestări similare au avut loc şi în incinta instanţelor, chiar în sălile de judecată, conducând inclusiv la emiterea unor ordine de protecţie care să prevină materializarea unor fapte antisociale grave”, reclama CSM în luna septembrie.
Forul profesional a menţionat că instigările nu proveneau doar din spaţiul public, ci şi din mesaje private trimise direct magistraţilor, iar responsabilitatea principală pentru această situaţie este, în opinia sa, „factorul politic”.
„Campania de dezinformare a cetăţenilor şi de defăimare a corpului magistraţilor continuă şi este întreţinută de factorul politic”, spunea CSM.
Contextul amplificării tensiunilor dintre magistraţi şi autorităţi este legat de proiectul guvernamental care modifică sistemul pensiilor speciale. În septembrie, guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea în Parlament pentru pachetul fiscal ce include şi proiectul de lege care reduce pensiile magistraţilor şi creşte vârsta de pensionare.