Ministra Mediului, în urma incendiului de la Aninoasa: Vom face controale la toate gropile de gunoi municipale din ţară

Noua minstră a Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat, vineri, pe Facebook, că vor urma controale la toate gropile de gunoi municipale din ţară.
Măsura vine în scopul prevenirii unor evenimente similare celor petrecute la Aninoasa, judeţul Dâmboviţa.
„Vom face controale la toate gropile de gunoi municipale din ţară! Am cerut ieri Gărzii Naţionale de Mediu să desfăşoare în perioada imediat următoare un control la toate gropile de gunoi municipale din ţară pentru a vedea care este situaţia pe teren şi dacă au fost luate măsuri pentru a se preveni evenimente similare celor de la groapa de gunoi din Aninoasa.
Atrag atenţia operatorilor depozitelor de deşeuri să ia toate măsurile necesare pentru evitarea unor situaţii similare, având în vedere valurile de căldură cu care ne vom confrunta în zilele următoare.
Pe scurt: trebuie aplicate măsurile să fie prevenite cât mai multe din situaţiile în care comunităţi întregi se trezesc că sunt sufocate de fum pentru zile la rând”, a transmis Diana Buzoianu.
Incendiul de la Aninoasa
Un incendiu puternic a izbucnit marţi seară la o groapă de gunoi din localitatea Aninoasa, judeţul Dâmboviţa, autorităţile fiind nevoite să transmită un mesaj Ro-Alert către populaţie, din cauza fumului dens.
După aproape o zi, focul ardea în continuare, ceea ce a determinat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa să propună declararea stării de alertă în judeţ.