Economist: „Banca Naţională ţine leul în frâu, altfel am fi ajuns la 5,5 lei pentru un euro”

Banca Naţională a cheltuit 6 miliarde de euro după rezultatul din primul tur al alegerilor prezidenţiale pentru a ţine în frâu cursul, adică 10% din rezerva valutară de 62 de miliarde de lei, arată o analiză a unei bănci austriece. Dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat, am fi ajuns să vedem euro la 5,5 Ron, a explicat profesorul universitar de economie, Bogdan Glăvan, pentru Observator News.
"BNR nu a lăsat niciodată controlul să-i scape. Altfel, am fi ajuns să vedem euro la 5,5. Preţul pe care trebuie să-l plătim pentru ţinerea în frâu a euro este creşterea dobânzilor", a adăugat Bogdan Glăvan.
"Multe componente, produse pe care le consumăm noi, sunt cumpărate cu euro ceea ce înseamnă că cei aproximativ 3% cât s-a depreciat leul se vor transfera într-o anumită măsură în preţuri", a precizat, la rândul său, Christian Năsulea, profesor de economie mondială.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează dobânzile la creditele în lei a scăzut uşor la 7,20%. O valoare similară a indicelui ROBOR la 3 luni a mai fost înregistrată în ianuarie 2023.