Ziua Mondială Falun Dafa, sărbătorită în peste 100 de ţări. În spatele scenei, în China comunistă, genocidul contra mişcării continuă

Ziua Internaţională a Falun Dafa (Falun Gong) celebrată pe 13 mai în întreaga lume (Epoch Times)
Andrei Pricopie
13.05.2025

Zeci de milioane de oameni din peste 100 de ţări celebrează marţi, 13 mai, Ziua Internaţională Falun Dafa. Momentul marchează împlinirea a 33 de ani de când această populară practică de "qigong" a fost prezentată publicului larg din China de către domnul Li Hongzhi. A fost începutul unui fenomen ce avea să facă istorie, se arată în comunicatul remis de Asociaţia Falun Dafa România.

În România, pentru a onora ziua practicii, Asociaţia Falun Dafa România a organizat mai multe activităţi publice, culminând cu un protest paşnic pe 13 mai în faţa Ambasadei Chinei din Bucureşti, între orele 17:30 - 19:30, pe bulevardul Beijing, la intrarea în Parcul Bordei, menit să semnaleze opiniei publice modul inuman în care regimul comunist de la Beijing a ales să răspundă unei mişcări spirituale paşnice, complet apolitice, de care poporul chinez – şi întreaga lume – beneficiază de decenii.

Asociaţia Falun Dafa România îşi exprimă speranţa că, în aceste zile, cât mai mulţi oameni politici, mass-media, precum şi societatea civilă li se vor alătura la celebrarea Zilei Falun Dafa şi la sprijinirea eforturilor lor paşnice pentru oprirea persecuţiei desfăşurate de Partidul Comunist Chinez împotriva practicii.

Redăm mai jos comunicatul:

Despre Falun Dafa

Bazată pe un set de exerciţii cu mişcări line, meditative, şi pe învăţături morale centrate pe principiile Adevăr, Compasiune şi Toleranţă, Falun Dafa – cunoscută şi sub numele de Falun Gong – a fost îmbrăţişată de un număr mare de persoane de pe toate continentele.

Practicată iniţial doar în China, Falun Dafa s-a răspândit în toate colţurile lumii, transmisă, în mod natural, din om în om. Cum practicanţii constatau îmbunătăţirea stării de sănătate după o perioadă de efectuare a exerciţiilor, precum şi faptul că respectarea principiilor în viaţa de zi cu zi îi transforma în persoane mai bune şi le aducea pace şi armonie interioară, ei o recomandau mai departe familiilor şi prietenilor.

În prezent, Falun Dafa se practică în peste 100 de ţări. Exerciţiile sunt predate gratuit în parcuri, iar învăţăturile morale care stau la baza acestui sistem sunt disponibile, de asemenea, gratuit, online pe site-ul Falun Dafa sau în librării, în zeci de limbi.

Falun Dafa - Începuturile

Pe 13 mai 1992, într-o şcoală modestă din nord-estul Chinei, Dl Li Hongzhi a început să predea pentru prima dată în public Falun Dafa, introducând în China modernă o practică cu rădăcini străvechi.

Nu a durat mult până când parcurile de pe tot cuprinsul Chinei au ajuns să fie pline de oamenii care făceau exerciţiile Falun Dafa şi, mai important, care încercau să îşi conducă viaţa de zi cu zi urmând principiile Adevăr, Compasiune, Toleranţă. Pentru că esenţa învăţăturilor Falun Dafa este tocmai respectarea acestor trei valori universale care stau la baza moralităţii din întreaga lume şi care le aduc celor ce practică nu doar armonie, calm interior şi optimism, dar totodată şi o înţelegere profundă a vieţii şi a universului din jurul lor.

În semn de apreciere pentru beneficiile pe care le aduce societăţii în mod gratuit, mai multe oraşe ale lumii au declarat ziua de 13 mai drept Ziua Internaţională Falun Dafa, practica bucurându-se de numeroase premii şi recunoaştere internaţională.

Preţuită în toată lumea liberă
, persecutată de regimul dictatorial de la Beijing

La doar şapte ani după ce a fost adusă în public, Falun Dafa era practicată – potrivit statisticilor oficiale ale Guvernului de la Beijing – de 70 până la 100 de milioane de chinezi. Beneficiile aduse societăţii erau de necontestat: având parte de o sănătate mai bună, practicanţii nu împovărau sistemul medical al Chinei. Munceau mai mult, erau sârguincioşi şi, în virtutea principiilor promovate de practică, erau responsabili şi aveau grijă de cei din jur.

N-a contat. În momentul în care numărul chinezilor care practicau Falun Dafa l-a depăşit pe cel al membrilor Partidului Comunist Chinez (PCC), dictatorul Jiang Zemin, într-o mişcare politică menită să îi consolideze puterea, a dat ordin ca mişcarea să fie eradicată prin orice mijloace. De atunci – din 20 iulie 1999 – au trecut aproape 24 de ani de când regimul politic chinez îşi asupreşte propriii cetăţeni.

Astfel a fost creat Biroul 6-10, un organism extrajudiciar de tip Gestapo, specializat în coordonarea persecuţiei împotriva Falun Gong pe tot cuprinsul ţării. A urmat, în stilul consacrat al Partidului Comunist, o campanie de propagandă masivă, la nivel naţional, care viza defăimarea practicii, precum şi o întreagă pleiadă de acţiuni specifice campaniilor comuniste de epurare – crime, torturi, violuri etc.

Campania de epurare desfăşurată de Partidul Comunist Chinez împotriva celor peste 70 de milioane de practicanţi a culminat cu dezvoltarea unei industrii bazate pe jaful de organe de la prizonierii de conştiinţă, vânzarea organelor pentru transplanturi aducând regimului de la Beijing miliarde de dolari. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.

Nu demult, Parlamentul European a adoptat o nouă rezoluţie prin care "îşi exprimă îngrijorarea serioasă cu privire la rapoartele privind recoltarea persistentă, sistematică, inumană şi autorizată de stat de organe de la prizonierii din Republica Populară Chineză şi, mai precis, de la practicanţii Falun Gong". Este una din numeroasele rezoluţii adoptate la nivel internaţional.

De altfel, în urmă cu câteva zile, Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat Legea privind protecţia Falun Gong (HR 1540), care include sancţiuni dure pentru persoanele implicate în recoltarea forţată de organe de la practicanţii Falun Gong din China. În ciuda persecuţiei conduse de Partidul Comunist Chinez, Falun Dafa nu a fost suprimată, ci s-a extins în toată lumea.

Practicanţii Falun Dafa – din interiorul şi exteriorul Chinei – au răspuns întotdeauna persecuţiei prin eforturi paşnice şi persistente de informare a publicului cu privire la persecuţie şi de corectare a afirmaţiilor calomniatoare făcute de propaganda regimului comunist despre Falun Gong, oferind astfel un exemplu remarcabil de umanitate în faţa nedreptăţii.

La 33 de ani de la introducerea sa publicului larg în China, Falun Dafa înfloreşte în întreaga lume. Acesta este darul pe care îl sărbătorim în această săptămână.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor