"E de-a dreptul halucinant" - Şercan, după ce a obţinut documentele prin care "a fost spălat" Geoană de verdictul de plagiat

Jurnalista Emilia Şercan a lansat, luni, un nou atac la adresa Comisiei de Etică a ASE, atrăgând atenţia că ceea ce relevă documentele care au stat la baza “spălării” de plagiat a lui Mircea Geoană este “de-a dreptul halucinant”.

Potrivit jurnalistei, în puţin peste 170 de situaţii distincte, pentru calupuri de text semnalate ca fiind suspecte de plagiat, Comisia a constatat că, deşi se confirmă “preluarea”, nu este vorba despre plagiat, “pentru că sursa este menţionată la bibliografia finală”.

“Comisia de etică a ASE a considerat că dacă Geoană a preluat 14.963 de cuvinte, pe care nu le-a citat şi nu le-a atribuit, dar a pus în bibliografie sursa de unde a preluat conţinutul, nu este vorba despre ‘însuşirea unui text şi prezentarea lui drept creaţie personală’ şi nici despre ‘neatribuirea corectă a paternităţii unei lucrări’.

Deşi despre plagiatele din tezele de doctorat din România se discută intens în spaţiul public în ultimii zece ani, iar legislaţia s-a schimbat de mai multe ori începând cu 2016, în nicio lege sau ordin de ministru care reglementează studiile doctorale din România nu a fost reglementată citarea surselor şi folosirea ghilimelelor”, a precizat Şercan într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că, recent, Comisia de Etică a ASE a decis că Geoană a plagiat 43 de rânduri şi 2 tabele în teza sa de doctorat, exceptând cuprinsul, bibliografia şi anexele, ceea ce reprezintă sub 1% din lucrare, nu 20% cum a scris jurnalista Şercan. În consecinţă, Comisia a decis că “suspiciunea de plagiat nu se confirmă şi, prin urmare, se resping sesizările formulate de petenţi”.

Postarea jurnalistei

Am obţinut de la ASE documentele care au fundamentat ruşinoasa hotărâre prin care Mircea Geoană a fost spălat de verdictul de plagiat, iar ceea ce relevă aceste documentele este de-a dreptul halucinant.

În 171 de situaţii distincte, pentru calupuri de text semnalate ca fiind suspecte de plagiat, Comisia de etică a ASE a constatat că “se confirmă preluarea”, dar a decis ca nu este vorba despre plagiat, “pentru că sursa este menţionată la bibliografia finală”.

Aceasta este jongleria folosită de Comisia de etică a ASE pentru a justifica decizia de neplagiat.

Cele 171 de situaţii distincte în care “se confirmă preluarea” se referă la 1.335 de rânduri de conţinut care totalizează 14.963 de cuvinte, provenite din trei lucrări.

“Preluarea” a fost confirmată inclusiv de traducătorii autorizaţi la care a apelat Comisia de etică înainte de pronunţarea deciziei.

Cele 14.963 de cuvinte nu au fost considerate plagiate pentru simplul motiv că lucrările din care Geoană le-a “preluat” au fost adăugate în bibliografie, deşi acest conţinut nu a fost marcat explicit în teză - prin ghilimele sau note de subsol.

Cum a putut justifică Comisia de etică a ASE o asemenea oroare?

“Comisia a considerat că nu se confirmă plagiatul din punct de vedere legal” pentru că legislaţia în vigoare la momentul susţinerii tezei (2005) “nu specifica în mod precis cum trebuie făcută citarea surselor”.

Pardon? Adică trebuia să existe o lege a ghilimelelor? Şi dacă în nicio lege nu era prevăzut cum trebuie folosite ghilimelele şi cum trebuie făcută atribuirea nu e plagiat?

Totuşi, în 2004, legea privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică definea plagiatul ca însuşirea unui text şi prezentarea lui drept creaţie personală.

În plus, legea mai spunea că “buna conduită în cercetare-dezvoltare exclude: plagierea rezultatelor sau a publicaţiilor altor autori şi neatribuirea corectă a paternităţii unei lucrări”.

Astfel, Comisia de etică a ASE a considerat că dacă Geoană a preluat 14.963 de cuvinte, pe care nu le-a citat şi nu le-a atribuit, dar a pus în bibliografie sursa de unde a preluat conţinutul, nu este vorba despre “însuşirea unui text şi prezentarea lui drept creaţie personală” şi nici despre “neatribuirea corectă a paternităţii unei lucrări”.

Problema, aşadar, pentru Comisia de etică a ASE e că legislaţia “nu specifica în mod precis cum trebuie făcută citarea surselor”.

Deşi despre plagiatele din tezele de doctorat din România se discută intens în spaţiul public în ultimii zece ani, iar legislaţia s-a schimbat de mai multe ori începând cu 2016, în nicio lege sau ordin de ministru care reglementează studiile doctorale din România nu a fost reglementată citarea surselor şi folosirea ghilimelelor.

Acest aspect ţine strict de cutumele mediului academic.

Dacă România ar reglementa modalitatea de citare în spaţiul academic - aşa cum pretinde Comisia de etică a ASE că ar trebui să se întâmple -, nu ar face decât să arunce total în aer credibilitatea universitară. Aia care a mai rămas.

Acum, după ce public detaliile acestei halucinante decizii, aştept să văd cine din mediul universitar din România se va revolta şi va condamna public decizia Comisiei de etică a ASE.