"E cireaşa pe colivă / Mi-ar plăcea ca Boloş să lucreze pe bune măcar 3 luni în economia reală" - Protest al contabililor la Guvern

Protest al contabililor in Piata Victoriei (Epoch Times)
Loredana Diacu
08.07.2024
Se încarcă player-ul...

Piaţa Victoriei din Capitală s-a umplut, luni dimineaţă, de contabili, economişti şi antreprenori veniţi din toată ţara pentru a protesta împotriva adoptării, pe repede înainte şi fără consultări, a două ordonanţe de urgenţă care includ măsuri precum e-TVA şi e-Factura.

Ei acuză guvernul de ”teroare fiscală” şi susţin că măsurile adoptate de Guvern fără a consulta experţii în domeniu şi mediul privat vor avea un impact negativ asupra întregii societăţi.

"Scopul nostru principal este eliminarea e-TVA şi oprirea dictaturii fiscale exercitate prin ordonanţe de urgenţă emise noaptea. Mai mult, este vital ca vocea noastră să fie auzită şi să participăm activ la masa negocierilor cu Ministerul de Finanţe. Dorim un dialog constructiv şi implicarea noastră directă în procesul de luare a deciziilor care ne afectează vieţile şi afacerile", au transmis organizatorii în anunţul de mobilizare.

Contabilii acuză că practic ei vor trebui să facă treaba ANAF, că volumul de muncă va creşte considerabil, ceea ce înseamnă că firmele fie vor trebui să angajeze mai mulţi contabili, fie vor plăti mai mulţi bani pentru extra-muncă. Acest lucru se va traduce în preţuri mai mari la produse şi servicii.

Mai mult, termenele impuse de ANAF pentru raportări nu vor putea fi respectate, aşa că vom asista la o ploaie de amenzi care pot pune pe butuci firmele mici, a subliniat o contabilă venită tocmai de la Iaşi pentru a protesta.

"Mi-ar plăcea ca Boloş, care are mereu ceva cu mediul privat, cu asociaţiile, cu SRL-uri, să lucreze pe bune măcar 3 luni în economia reală. Să vadă ce înseamnă să vină 25 ale lunii, să nu ai bani, să încerci să plăteşti toate taxele, să faci raportări. Şi acum se cer extra-raportări, depunem bilanţuri, dar nu este suficient.

Eu sunt antreprenor în domeniul social, implicat în mai multe ONG-uri, atât în domeniul social, cât şi în domeniul civic, pentru parcul IOR, de exemplu. Şi acum, de curând, mi-a spus contabilul care mă ajută cu câteva asociaţii: 'Cristi, îmi pare rău, nu mai pot să te preiau şi cu asociaţia nouă, sunt prea multe raportări.' Şi pentru el aveam semnătura electronică... Acum trebuie să mă chinui să găsesc alt contabil, alt economist, să-i dau şi lui semnătura electronică.

De ce? Pentru că noi facem hârtii, hârtii peste hârtii, în loc să fim cu adevărat competitivi. N-avem nicio problemă, nu vrem evaziune, dar ne-am săturat de pseudo-măsuri care lovesc totuşi cetăţenii cinstiţi. Vara asta au dat trei ordonanţe. Acum câţiva ani s-au trezit, tot aşa, într-un miez de vară, să spună că aplică o directivă, că trebuie să dăm urgent declaraţii notariale şi, în mijlocul verii, să ne îngrămădim la notariate, ca să depunem declaraţii. De ce? Şi atunci, când am fost la Ministerul Finanţelor, ne-au spus: 'Domnule, le-am pus în saci, nici n-avem timp să ne uităm la ele.' Este o bătaie de joc pe nervii noştri, pe banii noştri.

Şi uitaţi-vă la mii de oameni, în loc să fim la plajă, în loc să fim la umbră, ne scot în stradă. Este anormal. Nu se mai poate aşa!", a declarat un participant.

"Nu se mai poate lucra în condiţii de predictibilitate, în condiţii în care să poţi să-ţi faci treaba corect, fără să-ţi fie frică că vei greşi şi că vei încălca una din legile date peste noapte de conducerea Ministerului de Finanţe.

Sunt de acord cu eliminarea evaziunii fiscale (argument invocat de guvernanţi pentru adoptarea ordonanţelor de urgenţă n.r.), dar consider că nu aşa se rezolvă treaba, punându-ne pe cei care nu facem evaziune la mai multă treabă. Cei care fac evaziune nu vor trimite nici e-factură, nici e-TVA nu vor face, ci tot noi, ceilalţi.

Va trebui să mai angajăm oameni care să verifice pentru ANAF, pentru că nu ai cum să reuşeşti să le faci pe toate, să şi verifici tot ce trebuie în concordanţă cu ce au dat ei peste noapte. Iar dacă va fi şi factura pentru persoane fizice, nu ştiu ce se va mai întâmpla", a declarat o contabilă.

"e-TVA-ul a fost cireaşa de pe colivă. Trebuie să verificăm nişte date pe care le transmite ANAF-ul şi care din start sunt incorecte. Ei, în acest moment, pot să verifice absolut toate declaraţiile firmelor şi să vadă de unde este evaziunea fiscală şi unde nu.

Întrebată cum îşi explică de ce au fost date cele două ordonanţe pe repede înainte şi fără consultare, contabila a răspuns: "Pentru amenzi!"

Protestul a fost început în Piaţa Victoriei, fiind urmat de un marş spre ANAF şi Ministerul de Finanţe. La 9:15, protestatarii au fost invitaţi la Guvern, iar la ora 12:30 la Ministerul Finanţelor.

Vă invităm să urmăriţi şi materialul video, aici.

Organizatorii mitingului de luni au formulat 10 revendicări prin care cer, pe de o parte, eliminarea unora dintre noile schimbări fiscale, considerate fie abuzive, fie inutile şi, pe de altă parte, respectarea unor principii de bază în relaţia cu contribuabilul.

Principalele revendicări sunt eliminarea e-TVA, precum şi eliminarea obligaţiei de a implementa sistemul e-Factura în trazacţiile B2C. De asemenea, contabilii şi mediul de afaceri solicită renunţarea la obligativitatea schimbării caselor de marcat pentru QR Code, precum şi respectarea principiului predictibilităţii prevăzut în articolul 4 din Codul Fiscal, conform căruia ”orice modificare fiscală trebuie să fie realizată cu cel puţin 6 luni înainte de intrarea în vigoare, în special când vorbim de modificări de taxe şi obligaţii noi”.

Mediul de afaceri cere totodată eliminarea declaraţiilor redundante, introducerea de norme clare pentru e-Transport precum şi respectarea principiului dialogului social.

Revendicări:

1. Eliminarea e-TVA – Evaziunea fiscală nu este în raportările contabile şi nici în e-urile ANAF-ului! Evaziunea fiscală este acolo unde nu e nimic, iar organele abilitate ar trebui să ştie deja!

2. Eliminarea obligativităţii transmiterii facturilor B2C în sistemul e-Factura – Este un atac la viaţa privată a persoanelor fizice, o procesare a datelor cu caracter personal în mod nelegal şi nejustificat.

3. Eliminarea schimbării caselor de marcat pentru QR Code – Nu este normal ca, după ce au fost schimbate toate casele de marcat din bani publici, să le schimbăm din nou, fără deduceri fiscale!

4. Revenirea la Legea Prevenţiei – Varianta anterioară legii 296/2023. Nu putem face afaceri sub presiune constantă, fără îndrumare şi avertisment.

5. Vrem predictibilitate – Conform articolului 4 din Codul Fiscal, orice modificare să fie realizată cu cel puţin 6 luni înainte de intrarea în vigoare, în special când vorbim de modificări de taxe şi obligaţii noi.

6. Respectarea dialogului social şi a transparenţei decizionale – Proiectele pentru OUG 69 şi OUG 70 au stat doar două zile în transparenţă decizională şi au fost aprobate fără dezbatere publică, cu aviz negativ de la CES.

7. Eliminarea declaraţiilor redundante – De la 1 ianuarie 2025 toţi contribuabilii sunt obligaţi la raportarea SAF-T, care conţine toate tranzacţiile economice ale unei firme.

8. Modificarea termenelor pentru notificări în relaţia cu ANAF – Contribuabilul are termene stricte, în timp ce ANAF are un termen de răspuns de 45 de zile.

9. Compensarea concediilor medicale cu contribuţiile sociale – Nu mai putem împrumuta statul ani de zile şi să plătim sănătate pentru concediile medicale!

10. Norme clare pentru RO-e-Transport.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor