DW: Fraudele cu fonduri UE au fost practicate la cel mai înalt nivel, toate guvernele sunt de vină
alte articole
Toate guvernele sunt de vină pentru situaţia actuală a fondurilor europene, fraudele reprezentând o practică la cel mai înalt nivel, se arată într-un comentariu al Deutsche Welle, după anunţul Comisiei Europene privind presuspendarea totală sau parţială a trei programe.
Deutsche Welle consideră că reacţiile politicienilor români la decizia CE de joi au fost ”stupefiante”. ”Militanţii PDL au cerut imediat şi pe un ton imperios demiterea miniştrilor de resort cosiderând că nu şi-au făcut datoria. Este însă evident că oricât de incompetenţi ar fi aceşti miniştri puşi sub acuzare, ei nu aveau timp să rezolve o problemă cronică. Problema acestor programe vine de departe şi ea ţine în mare măsură de responsabilitatea guvernelor PDL”, notează autorul.
”În loc să tacă cu discreţie în faţa unui eşec ruşinos şi să coopereze pentru rezolvarea unei probleme majore de interes naţional, politicienii de la Bucureşti se acuză unii pe alţii (...) În comunicatul Comisiei Europene se arată însă cu claritate că defecţiunile sunt vechi şi că ţin de sistemul însuşi: 'Problemele sunt legate de domeniul achiziţiilor publice, al bunei gestiuni financiare, precum şi de prevenirea şi detectarea fraudei şi a conflictelor de interese'. Doi miniştri, unul din guvernul Boc şi altul din guvernul Ponta, au fost nevoiţi în ultimul an să demisioneze, deoarece au obţinut fonduri europene în situaţii ilicite (conflict de interse), ceea ce arată cât de larg răspândit e fenomenul şi mai ales faptul că fraudele au fost practicate la cel mai înalt nivel. Or, dacă miniştri înşişi se complac în situaţii de fraudă, ne putem imagina că funcţionarii de la nivelurile inferioare au făcut din fraudarea fondurilor europene un scop în sine”, se arată în comentariul DW.
”De la începuturile acestui proces, când un ministru din cabinetul Năstase a fost nevoit să demisioneze din acelaşi motiv şi până astăzi, niciun guvern nu a întreprins o acţiune decisivă. Dar chiar dacă vinovăţiile sunt disipate, guvernele Boc, care au girat în ultimii ani acest proces delicat, poartă cea mai mare răspundere, deoarece au avut cel mai mult timp pentru a remedia defecţiunile. Guvernul Ponta are la dispoziţie două luni pentru a lua câteva măsuri convingătoare. Comisia Europeană se arată însă mai curând indulgentă căci a avertizat de multe ori şi ar fi avut argumente pentru suspendarea totală a acestor fonduri”, conchide autorul.