Popa (OSIM): Înregistrările de mărci noi au scăzut cu 33% in ultimii cinci ani

Epoch Times România
26.10.2012

Numărul cererilor de brevet de invenţie a rămas aproximativ constant în ultimii cinci ani, activitatea de cercetare din România fiind una "oscilantă", în timp ce solicitările de înregistrare de mărci s-au redus cu 33%, la 7.880 cereri, a declarat purtătorul de cuvânt al OSIM.

În primele nouă luni ale acestui an s-au înregistrat 7.880 de cereri de mărci, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, când s-au înregistrat 11.816 cereri de mărci. Totodată, numărul cererilor de brevet de invenţie a rămas aproximativ constant, înregistrându-se 690 de cereri în primele nouă luni din 2012, comparativ cu 767 în acelaşi interval din 2008.

"Această situaţie reflectă în mod real situaţia economică. O economie bazată pe comerţ şi mai puţin pe producţie generează un număr ridicat de cereri de protecţie pentru mărci. 2006 a fost anul premergător al aderării României la Uniunea Europeană. Apariţia unei ameninţări cu extinderea unilaterală a efectelor (valabilităţii) mărcilor europene şi pe teritoriul României a generat un mare număr de cereri de marcă ce a depăşit mult aşteptările noastre (peste 14.000 cereri în 2006). În timp, lucrurile s-au liniştit şi considerăm că s-a ajuns la un număr normal de cereri de marcă", a declarat purtătorul de cuvânt al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), Florin Popa.

În ceea ce priveşte cererile de brevet, purtătorul de cuvânt al OSIM susţine că diferenţa se explică prin finanţarea oscilantă a cercetarii, prin veniturile relativ reduse ale inventatorilor individuali sau spontani, în condiţiile în care pentru multe categorii de solicitanţi la OSIM se practică reduceri de până la 80% la taxe.

"Lipsa de interes a economiei româneşti pentru creaţiile tehnice ale inventatorilor individuali, finanţarea precară a acestei categorii pentru a-şi deschide propriile afaceri ce se pot naşte din propriile invenţii", a mai spus Popa.

Acesta a subliniat că potenţialul economiei româneşti în ceea ce priveşte numărul de cereri de brevet se înscrie în trendul tuturor ţărilor europene comparativ cu ţările asiatice şi SUA.

"Desigur că o ţară ca Germania cu un număr de cereri de peste 50.000 de cereri în ultimii ani şi cu o politică coerentă în privinţa susţinerii acestei activităţi nu suferă foarte mult dacă numărul de cereri scade la 45.000 - 47.000. Este însă competiţia cu ţările amintite care îi mobilizează. În România se pare că şi piaţa reacţioneaza atipic. Românii sunt mai puţin dispuşi să cumpere produse realizate cu tehnologii bazate pe invenţii româneşti decât produse străine. De multe ori însă cumpărătorii se mai şi păcălesc cu produse de import", a mai spus purtătorul de cuvânt al OSIM.

Acesta susţine că, din practica pieţei, se poate uşor observa că produsele de pe piaţa din România nu sunt concurate, aşa cum ar trebui, de produsele româneşti.

"Există deja un top al firmelor exportatoare din România despre care se spune că au scos ţara din criză. Cu siguranţă ele contribuie. Am ieşit însă din criză? Creaţiile pe baza cărora se fac exporturi, rar sunt ale lucrătorilor români", a mai spus Popa.

Acesta a subliniat că "OSIM nu stă cu mâinile în san". "Avem multe acţiuni de promovare în Bucureşti şi în teritoriu. Suntem prezenţi în toate mediile de afaceri, în universităţi, în licee, unde arătăm avantajele protecţiei. Dacă, însă, inventatorii nu pot câştiga din aplicarea invenţiilor lor, demersurile noastre au un efect mai redus decât ne aşteptăm noi. Un lucru este cert, calitatea cererilor de brevet a crescut, lucru ce se vede din reducerea numărului de respingeri din examinarea preliminară", a mai spus purtătorul de cuvânt al OSIM.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor