După INF: SUA plănuieşte să desfăşoare rachete cu rază medie pentru a descuraja China

(Getty Images)
Ivan Pentchoukov
05.08.2019

SUA, care s-a retras din Tratatul Forţelor Nucleare cu Rază Intermediară (INF) încheiat în perioada războiului rece cu Rusia, intenţionează să desfăşoare rachete cu lansare terestră pentru a contracara arsenalul tot mai mare al Chinei şi pentru a descuraja un potenţial conflict, potrivit şefilor Pentagonului şi Departamentului de Stat american.

După presupuse încălcări ale prevederilor INF de către Rusia timp de peste un deceniu, SUA s-a retras din acest tratat în 2 august. În timp ce Washingtonul şi Moscova au fost blocate de tratat să testeze sau să deţină rachete cu lansare terestră şi cu rază intermediară, China a dezvoltat în mod agresiv astfel de arme, decalaj strategic care a fost mult timp o sursă de îngrijorare pentru Pentagon.

Secretarul american al Apărării, Mark Esper, a declarat reporterilor că Pentagonul doreşte să desfăşorare sisteme de rachete non-nucleare cu rază intermediară într-o perioadă apropiată. Esper a subliniat importanţa acestor sisteme în regiunea Asia-Pacific, adăugând că speră ca o astfel de desfăşurare să aibă loc în câteva "luni". Totuşi, el a precizat că "aceste lucruri tind să dureze mai mult decât v-aţi aştepta".

"Aşadar, cel mai bun răspuns este că, mai devreme mai degrabă decât mai târziu, dorim să dezvoltăm această capabilitate şi să ne asigurăm că avem arme de precizie cu rază lungă, nu doar pentru acel teatru [de război], ci şi pentru teatrul pe care îl dezvoltăm, din cauza distanţelor mari pe care trebuie să le acoperim precum şi a importanţei pe care îl va avea o armă convenţională cu rază intermediară în teatrul Asia Indo-PACOM", a afirmat Esper.

Desfăşurarea de rachete cu lansare terestră în Asia va necesita cooperarea cu aliaţii Americii. Secretarul de stat american Mike Pompeo a afirmat în 4 august că obiectivul final al desfăşurării [rachetelor] este descurajarea şi că SUA va desfăşura sisteme de arme doar cu consimţământul aliaţilor şi "pe baza respectării suveranităţii lor".

O treime sau o jumătate din arsenalul chinez de rachete balistice şi de croazieră ar încălca Tratatul INF dacă statul comunist ar fi făcut parte din el, potrivit unei evaluări efectuate de SUA. Marea majoritate a rachetelor pot transporta focoase convenţionale, non-nucleare. Aceste rachete sunt "asul din mânecă" al Beijingului în ceea ce priveşte capabilităţile militare, potrivit lui Ian Williams, director asociat al Proiectul de apărare cu rachete de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale. Drept urmare, Beijingul "ar fi ezitat să renunţe la acest arsenal" ca parte a oricărui acord militar viitor.

"Acesta este elementul central al capabilităţilor lor militare. Marina lor încă nu este - deşi poate ajunge acolo - capabilă să facă faţă Statelor Unite. Forţa lor aeriană este mare, dar de asemenea capabilitatea de a face faţă Statelor Unite şi Japoniei este sub semnul întrebării, de exemplu. Aşadar, care este asul lor din mânecă? Este vorba de aceste rachete cu rază intermediară de care dispun şi pe care le pot lansa din China continentală", a susţinut Williams.

Când preşedintele american Donald Trump a ordonat retragerea din tratatul INF în octombrie 2018, el a afirmat că va fi deschis la un tratat de control al armelor care include China şi alte câteva ţări. Pompeo, în declaraţia oficială privind retragerea, a solicitat ca China şi Rusia să se implice în crearea unui tratat multilateral de control al armelor.

Luând în considerare dependenţa Chinei de arsenalul său de rachete convenţionale cu rază intermediară, orice tratat viabil va trebui să prevadă limitarea rachetelor capabile nuclear.

Trump a declarat reporterilor la Casa Albă, în 2 august, că a discutat cu liderii Rusiei şi Chinei cu privire la un potenţial acord privind armele nucleare. Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping au fost amândoi "încântaţi" să discute despre această problemă, a precizat Trump.

"Aşadar, Rusia - am discutat cu Rusia despre acest lucru, despre un pact pentru armele nucleare, astfel încât ei să renunţe la unele dintre ele, noi să renunţăm la unele dintre ele. Probabil va trebui să includem acolo şi China", a afirmat liderul de la Casa Albă.

Williams a notat că un potenţial tratat concentrat pe limitarea armelor nucleare cu rază intermediară va fi cea mai mare şansă pentru a aduce la masa discuţiilor Rusia şi China, susţinând că Rusiei nu i-ar plăcea să vadă noi arme nucleare americane în Europa. "Chinezii nu doresc să vadă o reintroducere a armelor nucleare americane în Asia", a adăugat el.

Trump a declarat că încălcarea de către Rusia a prevederilor tratatului INF l-au determinat să scoată SUA din acord pentru a menţine supremaţia militară globală a ţării sale. Kremlinul a negat acuzaţiile privind nerespectarea prevederilor INF.

SUA are la dispoziţie o serie de alternative cu lansare maritimă şi aeriană la rachetele cu rază intermediară anterior interzise, însă rachetele cu lansare terestră dispun de o serie de avantaje strategice într-un potenţial conflict. Drept urmare, China are un avantaj strategic substanţial.

"Nu suntem îngrijoraţi în privinţa Rusiei. Suntem îngrijoraţi în privinţa Chinei, care a dezvoltat o clasă întreagă de rachete pe care nouă nu ni s-a permis să le avem", a declarat Gordon Chang, autorul cărţii The Coming Collapse of China.

"Acest lucru a acordat Chinei un avantaj enorm şi ceea ce trebuie să facem acum într-un timp foarte scurt este să dezvoltăm şi să desfăşurăm" rachete, a afirmat el.

Prin închiderea acestui deficit, s-ar putea ca SUA să aibă avantajul necesar pentru a convinge China să intre într-un pact de control al armelor sau, cel puţin, pentru a împiedica Partidul Comunist Chinez să îşi folosească arsenalul de rachete împotriva naţiunilor mai puţin puternice.

"Trebuie să ai un avantaj asupra chinezilor întotdeauna pentru a-i face să fie de acord cu ceva. Şi, pentru noi, acel avantaj este desfăşurarea de sisteme de apărare antirachetă în Asia, alături de forţe de rachete şi o forţă aeriană şi maritimă capabilă", a declarat Peter Huessy, director pentru studii strategice Mitchell Institute for Aerospace Studies.

SUA a încercat să aducă China în tratat cel puţin de trei ori, dar a eşuat de fiecare dată. Potrivit lui Rick Fisher, membru senior al Internaţional Assessment and Strategy Center, ieşirea din Tratatul INF este doar primul pas în procesul de atragere a Beijingului la masa discuţiilor pentru un potenţial acord pentru arme.

Secretarul american al Apărării, Mark Esper, într-o declaraţie oficială privind retragerea din INF, a susţinut că Pentagonul a făcut cercetări şi a dezvoltat rachete balistice şi de croazieră cu rază intermediară încă din 2017.

"Deoarece SUA şi-a respectat obligaţiile faţă de Tratatul INF, aceste programe se află în faze incipiente", a afirmat Esper.

"Dar acum că ne-am retras, Departamentul Apărării va urmări în totalitate dezvoltarea acestor rachete cu lansare terestră convenţionale ca un răspuns prudent la acţiunile Rusiei şi ca parte a portofoliului mai amplu al Forţei Comune de opţiuni convenţionale pentru atac", a susţinut Esper.

Esper a declarat reporterilor că Departamentul Apărării american a făcut cercetări pentru o rachetă de precizie cu rază lungă, a cărei rază ar putea fi extinsă la ieşirea din tratat. Mărirea razei ar dura aproximativ 18 luni, a adăugat el.

Adresându-se presei în Sydney în 4 august, Esper şi Pompeo au precizat că descurajarea este obiectivul final al desfăşurării planificate de rachete.

Esper a mai afirmat că rachetele ce urmează a fi desfăşurate vor fi înarmate cu focoase convenţionale şi nu nucleare. Armele vor oferi Statelor Unite postura strategică necesară pentru a "descuraja conflicte în orice regiune în care le vom desfăşura, consultându-ne cu aliaţii şi partenerii noştri".

În timp ce forţa aeriană şi navele de luptă ale Marinei rămân imaginea puterii militare americane, rachetele joacă un rol major în descurajarea adversarilor Statelor Unite datorită calităţilor lor unice.

În prezent, SUA nu dispune de suficiente rachete pentru a-şi determina adversarii să îşi reconsidere comportamentele lor agresive şi ameninţătoare, însă construirea arsenalului va permite Washingtonului să elimine dezechilibrul care ameninţă în prezent stabilitatea Asiei.

Chang a declarat că SUA ar trebui să îşi concentreze desfăşurarea de rachete asupra Chinei "deoarece China prezintă de fapt un risc convenţional".

Huessy a declarat că "tensiunile în această parte a lumii sunt generate aproape în totalitate de către China. Suntem interesaţi de comerţ, suntem interesaţi să trimitem şi să plece nave de acolo. Investim, suntem interesaţi de investiţii. Suntem interesaţi de creşterea economică. Suntem interesaţi de protejarea proprietăţii intelectuale. China nu este interesată de aşa ceva. Ei sunt interesaţi să deţină controlul asupra tuturor acestor lucruri pe baza propriilor reguli şi să distrugă capacitatea oamenilor de a concura cu ei".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor