Dungaciu: Situaţia din R. Moldova e atât de gravă încât niciun alt partener cu excepţia României nu vrea să ajute

Ce se va întâmpla cu Republica Moldova în noul context global şi ce ar trebui să facă România?
Andrei Pricopie
23.11.2015

alte articole

Dan Dungaciu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
23.11.2015

Lipsa de atenţie pentru Republica Moldova, parte a dimensiunii estice, este din ce în ce mai evidentă la nivelul partenerilor euro-atlantici ai României, a evidenţiat, în cadrul unui interviu acordat ziare.com, Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române.

"Ce trebuie să facă România, care în relaţia cu R.Moldova are, indiferent ce s-ar întâmpla dincolo de Prut, o misiune, o obligaţie specială? Cred că va trebui să intre într-un parteneriat strategic care să însemne pentru prima dată valorificarea declaraţiilor din 2010 ale celor doi preşedinţi Mihai Ghimpu şi Traian Băsescu în care se vorbea despre un parteneriat strategic pentru integrare europeană", a opinat analistul.

Nu va fi vorba despre integrare europeană pe termen scurt şi mediu, ea a căzut demult de pe agendă, a continuat Dan Dungaciu subliniind că va fi vorba, mai degrabă, despre reducerea decalajelor dintre cele două maluri ale Prutului şi menţinerea R. Moldova pe o traiectorie pro-occidentală.

"Asta înseamnă parteneriate de alt tip decât cele care s-au făcut până acum. Nu cu bani gratis, nu cu România care face ce trebuie, deşi R. Moldova face ce vrea, cu condiţionalităţi, cu investiţii româneşti în domeniile strategice, în primul rând energetice, şi cu implicarea companiilor româneşti în R. Moldova.

Avem în acest moment companii româneşti care stau pe sute de milioane, cu bani în bănci, la nişte dobânzi ridicole. Suntem într-un moment în care împrumuturile sunt cele mai ieftine. Este momentul pentru investiţii", a completat Dan Dungaciu.

Pe de altă parte, analistul afirma că, în R.Moldova, unde există încă şanse pentru constituirea unui guvern pro-european, situaţia este atât de gravă încât nu va exista niciun alt partener care să ajute acest stat cu excepţia României.

"Nu înseamnă doar împrumuturi pentru supravieţuire, ci şi investiţii. Asta trebuie să fie proiectul României de aici înainte. Indiferent că e la modă, că nu e la modă R. Moldova, aceasta este o temă presantă pentru România şi oricât ar părea de paradoxal ce spun, astăzi, sau mâine, după ce se va fi instituit un guvern pro-european, într-un fel sau altul, la Chişinău este cea mai bună oportunitate de investiţie românească în R. Moldova de la constituirea ei ca stat.

Indiferent că nu mai e la modă chestiunea, fără să amestecăm aceleaşi vorbe, perimate astăzi, ale integrării imediate a R. Moldova, România trebuie să se ducă şi să facă investiţii clare, concrete, să se înşurubeze în viaţa socio-economică a R. Moldova pentru prima dată. Asta e sarcina, asta e miza", a subliniat Dan Dungaciu.

Pentru a citi integral interviul intraţi aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor