Apelul lui Papahagi. "Vă întind tuturor aceeaşi mână prietenească şi smerită. E anul nostru, chiar nu simţiţi?"
alte articole
"Mă întreb obsesiv ce blestem a împiedicat atâţia oameni bine intenţionaţi, educaţi, patrioţi, destupaţi la minte, care gândesc la fel, să nu poată face nimic împreună. Mă gândesc cu ciudă ce forţă am reprezenta dacă am fi uniţi azi cu prietenii de la ISP, de la FCD, din Noua Republică şi Forţa Civică, cu cei din moţiunea Reformiştii sau din nucleul iniţial al PMP, cu toţi cei din campania pentru prezidenţiale a Monicăi Macovei. Ce partid conservator şi reformist am putea oferi azi românilor!", a declarat Adrian Papahagi.
Politicianul susţine că acum există posibilitatea să construiască, alături de foştii săi coechipieri, "o dreaptă curată şi puternică, fie ea Albă ca Zăpada sau Cenuşăreasa, acum, când PNL reprezintă trecutul, Iohannis s-a dovedit o formă goală, iar sistemul se reorganizează în chip tehnocrat".
"Ce ziceţi Doru, Horia, Toader, Cristi, Sever, Petre, Alexandru, Mihai, Mihai, Sebi, Cristi, Marian, Daniel, Gabi, Marian, Cristi, Radu, Radu, Ionuţ, Ionuţ, Dragoş? Vă întind tuturor aceeaşi mână prietenească şi smerită. Mai facem un efort de speranţă şi de construcţie? Unul singur: cel decisiv. E anul nostru, chiar nu simţiţi?
Ne-am zbătut zadarnic, ne-am oferit credibilitatea, viziunea, credinţa celor care nu o meritau. Ne-am scârbit şi ne-am retras, sau am continuat, fiecare de capul lui. Acum putem construi în termenii noştri. Eu nu-mi doresc decât să fiu ultimul dintre voi, mezinul. Nu vreau nimic pentru mine. Doar să nu mai am de ales, în ţara mea, între rudimentari cleptomani şi securişti cu ştaif", a continuat Papahagi.
"Să ne luăm revanşa pentru că am suportat un sfert de veac de mediocritate", şi-a încheiat apelul Adrian Papahagi.