”ICR s-a golit de profesionişti şi s-a umplut de sinecurişti” - Petiţie pentru renaşterea ICR

În opinia acestora, în afară de DNA, ICR era a doua instituţie care funcţiona bine în România, dar supusă fiind algoritmului politic ”ICR s-a golit de profesionişti şi s-a umplut de sinecurişti”. Iar, cei care au distrus ICR ”sunt aceiaşi politicieni pe care azi societatea românească îi respinge la unison”.

Mircea Cărtărescu şi Radu Vâncu oferă şi o soluţie în 6 puncte pentru revenirea la ceea ce a fost cândva Institutul Cultural Român.

În continuare, iată Petiţia:

“Domnule preşedinte Klaus Iohannis,

Ştim că înţelegeţi exact importanţa culturii în dezvoltarea unei societăţi. Numele dumneavoastră s-a legat de prima capitală culturală europeană din România. Tocmai aţi încredinţat mandatul de premier unui tehnocrat, reacţionând la dorinţa de schimbare a societăţii româneşti, revoltată de impasul în care o conduce o clasă politică depăşită.

În opinia noastră, două sunt cele mai performante instituţii create în România de după 1989. Prima este DNA. A doua, Institutul Cultural Român. Sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici, ICR a fost între 2005 şi 2012 o instituţie modernă, deschisă, respectată la nivel european. A pus literatura română pe hartă, prin programe care făceau să apară în fiecare săptămană, undeva în lume, o traducere din literatura română. A adus uriaşe servicii filmului, muzicii, artelor vizuale.

În 2012, această instituţie performantă a fost decapitată şi ulterior demolată. Supus algoritmului politic, ICR s-a golit de profesionişti şi s-a umplut de sinecurişti. Cei care au nimicit ICR sunt aceiaşi politicieni pe care azi societatea românească îi respinge la unison.

Vă cerem să redaţi prestigiul şi importanţa acestei instituţii, scoţând-o de sub mutilanta tutelă politică.
Iată, pe scurt, cum credem că pot fi ele recuperate.

1) Ne dorim un ICR revenit sub tutela neutră politic a preşedinţiei. Adică un ICR independent, cu management profesionist, selectat transparent, cu obiective clare. Concursurile pentru ocuparea posturilor la filialele din străinătate s-au sistat în 2008. Din 2012, ICR-urile din lume s-au umplut de rubedenii, relaţii politice, soţi şi soţii, în deplină opacitate.

2) Nu mai vrem un ICR anexă a ambasadelor: valoarea acestei instituţii stă în capacitatea ei de a fi o platformă de dialog cultural, de a oferi o tribună internaţională mediului cultural românesc, în pluralism, nu în aliniere. Dorim un ICR integrat, în care filialele din străinătate să fie cu adevărat parte a structurii sale, iar resursa umană să nu se risipească din lipsa unei perspective de carieră.

3) Vedem un ICR capabil să atragă fonduri europene, să genereze venituri proprii. Debirocratizat, centrat pe politici de interes public, nu pe conivenţe de gaşcă. În care 70% din buget să meargă spre programe în străinătate, şi nu spre funcţionarea aparatului administrativ.

4) Un ICR în care banul public să nu mai fie intersectat forţat cu interese ce nu au nimic de a face cu sectoarele culturale şi creative.

5) Un ICR a cărui expertiză să poată fi transferată, ca model, în vecinătatea noastră imediată.

6) Dorim un ICR care să profeseze o viziune largă a culturii, axată pe artă contemporană, nu unul paseist şi dirijist. Unul axat pe coproducţie internaţională a culturii şi contacte între profesionişti, nu o instituţie sufocată de lipsă de viziune şi proastă administrare.

Ne dorim toate acestea pentru ICR. Şi pentru România.

Domnule preşedinte, credem că a sosit clipa să înapoiaţi ICR celor ce sunt în mod simbolic proprietarii săi: profesioniştii culturii, creatorii şi, în primul rând, contribuabilul român.”

Cu speranţă,

Mircea Cărtărescu

Radu Vâncu