Dosarul Duicu. Şeful Poliţiei neagă că Ponta ar fi fost prezent la discuţiile cu baronul PSD
alte articole
Şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, a confirmat faptul că a fost la Guvern pentru a discuta cu fostul preşedinte al CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, acuzat că a făcut trafic de influenţă chiar din biroul premierului, însă a negat acuzaţiile potrivit cărora la întâlnire ar fi participat premierul Victor Ponta sau ministrul Radu Stroe.
„Baronul” de Mehedinţi se află în arest preventiv din 4 aprilie, fiind acuzat de DNA că a făcut trafic de influenţă chiar în cabinetul prim-ministrului Victor Ponta din Palatul Victoria, unde i-ar fi cerut şefului Poliţiei, chestorul Petre Tobă, să-l menţină în funcţie şi să-l avanseze pe Constantin Ponea, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, într-o structură de conducere din Ministerul Afacerilor Interne (MAI). În schimbul avansării, Ştefan Ponea i-a promis lui Duicu că îl va scăpa de dosarul de incompatibilitate de la Agenţia Naţională de Integritate. În timpul în care şeful IPJ făcea demersurile pentru dosarul lui Duicu, acesta din urmă acţiona pe linie de partid ca să obţină, pentru Ponea, promovările promise.
„La activitatea la care am participat eu la Guvern în acea zi nu a participat nici domnul prim-ministru, nici domnul ministru Stroe”, a precizat Petre Tobă, în declaraţiile date cu ocazia audierii sale la Parchet, referitor la speculaţiile potrivit cărora Victor Ponta ar fi fost prezent la întâlnirea cu Duicu.
La rândul său, premierul Victor Ponta neagă că l-ar fi chemat la Palatul Victoria pe şeful Poliţiei Române ca să discute cu Duicu.
„Nu, nu l-am chemat niciodată să se întâlnească cu domnul Duicu şi de altfel domnul Tobă e un poliţist de mare valoare, prima dată a fost numit de Oprea şi a declarat adevărul atunci când a fost chemat de procurori”, a declarat premierului Ponta.
Din referatul procurorilor DNA în cazul „baronului” PSD reiese că Petre Tobă a fost chemat la Guvern de premierul Victor Ponta pentru a discuta cu Duicu, DNA invocând ca probă declaraţia lui Tobă, fără a reda însă afirmaţiile acestuia.
Procurorii anticorupţie nu îl citează direct pe Tobă, însă fac referire în raportul lor la depoziţia acestuia, menţionând "declaraţia martorului Tobă Petre, inspectorul general al Poliţiei Române, din care rezultă faptul că s-a întâlnit, la 13 iunie, cu inculpatul Duicu Ioan-Adrian în sediul Guvernului, prilej cu care acesta din urmă a făcut 'aprecieri pozitive' la adresa inculpatului Ponea Constantin Ştefan (fostul şef al Poliţiei Mehedinţi - n.r.)".
Anterior, la data de 20 martie 2013, Adrian Duicu i-a solicitat lui Doru Dumitrescu, la acea dată adjunct al secretarului de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, şef al Departamentului de Ordine Publică în cadrul aceluiaşi minister, să discute cu Petre Tobă cu scopul de a fi promovat Ştefan Ponea, şeful IPD Mehedinţi la data faptelor, într-o funcţie de conducere în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Pe 11 iunie 2013, Duicu îi comunică lui Dumitrescu că intenţionează să meargă la premier: "Mă duc la premier dimineaţă şi o să-l pun şi pe premier să sune, că eu vreau să-l stabilizez pe acesta bine acia", se arată în referat.
Întrebat în instanţă despre mesajul pentru Doru Dumitrescu, Adrian Duicu a declarat că „nu ştie ce a vrut să zică”, scrie Evz.ro
La data de 13 iunie 2013, Duicu s-a deplasat la Bucureşti, fără a fi însoţit însă de şeful de atunci al IPJ Mehedinţi, spun procurorii. "Aici, de la cabinetul prim-ministrului, l-a sunat pe numitul Ponea Constantin Ştefan, transmiţându-i că la premier se află ministrul Afacerilor Interne (Radu Stroe - n.r.). Apoi, numitul Duicu Ioan-Adrian i-a transmis lui Ponea Constantin Ştefan un SMS, transmiţându-i că prim-ministrul l-a chemat pe Tobă Petre la Guvern. La solicitarea prim-ministrului, numitul Tobă Petre s-a prezentat la Guvern, prilej cu care aici s-a întâlnit cu numitul Duicu Ioan-Adrian, care i-a solicitat menţinerea temporară a numitului Ponea Constantin Ştefan în funcţia deţinută şi promovarea sa ulterioară în funcţia de director adjunct al Direcţiei Ordine Publică, solicitare cu care numitul Tobă Petre s-a arătat de acord", se arată în referatul procurorilor.
Victor Ponta neagă că l-ar fi chemat la Palatul Victoria pe şeful Poliţiei Române ca să discute cu Duicu
În acest fel, fostul şef al CJ Mehedinţi a făcut uz de poziţia pe care o avea în cadrul Partidului Social Democrat pentru a obţine foloasele pe care le promisese fostului şef al poliţiei judeţene.
"Apoi, numitul Duicu Ioan-Adrian l-a sunat pe numitul Ponea Constantin Ştefan, comunicându-i rezultatul întâlnirii avute cu Tobă Petre: 'Ţie ţi-a rezervat director adjunct la Ordine Publică şi-l ţine până te hotărăşti tu să pleci de-acolo şi i-am spus: nu pleacă acum de aicea… ştia subiectul de ea, că vrea să vină la Parchetul General, că la DNA a avut o problemă şi n-a pus-o acolo… deci e absolut ok, o să urmeze treaba aia cât de curând; cealaltă zic; ceea ce te interesează cel mai mult'", scrie în referatul DNA.
Potrivit unor surse judiciare citate de B1 TV, la întâlnirea care a avut loc între Tobă şi baronul de Mehedinţi pe holurile Guvernului nu a participat şi premierul Victor Ponta.
Procurorii arată că, în acest fel, Duicu i-a transmis lui Ponea că, în viitor, va obţine şi promovarea soţiei acestuia, Elisabeta Ponea, pe o funcţie de conducere în cadrul unei structuri la Parchetul din Bucureşti. Procurorii susţin că CV-ul Elisabetei Ponea ar fi trebuit să ajungă prin intermediul şefului de cancelarie al premierului chiar în mâinile acestuia din urmă.
În septembrie, ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc ar fi trimis propunerea Elisabetei Ponea către CSM, se precizează în referatul DNA. Dovadă în acest sens este adresa trimisă de ministru către Consiliul Superior al Magistraturii, prin care dorea numirea soţiei fostului şef al Poliţiei din Mehedinţi la conducerea secţiei judiciare din cadrul DNA.
În ciuda acestor dovezi, Robert Cazanciuc a negat totul într-un răspuns la o solicitare făcută de postul de televiziune B1 TV, la începutul lunii aprilie. "Doamna procuror Elisabeta Ponea nu se regăseşte printre propunerile asumate de Ministerul Justiţiei în urma procedurii de consultare anterior arătate", a transmis Cazanciuc.
O solicitare asemănătoare a fost trimisă şi către Consiliul Superior al Magistraturii. Răspunsul a fost acelaşi.
Potrivit DNA, pe lângă avansarea în funcţie, Ponea a mai beneficiat de două terenuri concesionate de Primăria Orşova pe bani puţini tatălui său, în urma influenţei exercitate de şeful PSD Orşova, Constantin Popescu, la cererea lui Duicu, asupra Consiliul Local din oraş.