Doi lideri pro-ruşi din Republica Moldova, prezenţi la comemorarea lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Putna

La manifestările de miercuri de la Mănăstirea Putna, organizate pentru comemorarea morţii domnitorului Ştefan cel Mare, au participat doi dintre liderii pro-ruşi din Republica Moldova: Victoria Furtună, preşedinta Partidului „Moldova Mare”, şi Alexei Lungu, liderul Partidului „Şansă”, scrie G4Media.
Victoria Furtună a promovat în repetate rânduri mesajele propagandistice ale AUR şi a depus recent plângeri penale pe numele preşedintelui României, Klaus Iohannis, al primarului general Nicuşor Dan, precum şi al preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Ea îi acuză, fără a furniza dovezi, că ar fi fraudat votul moldovenilor în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 18 mai 2025.
Numele partidului condus de Furtună – „Moldova Mare” – derivă din ideea că Moldova este un teritoriu extins de la graniţa cu Ucraina până la Carpaţi, incluzând şi judeţe din nord-estul României.
Potrivit unei investigaţii G4Media.ro, Alexei Lungu, cunoscut drept apropiat al omului de afaceri Ilan Şor – condamnat penal definitiv în Republica Moldova şi fugit la Moscova – a rămas fără buletinul de identitate românesc, obţinut în urma acordării cetăţeniei române. Autorităţile române au stabilit că documentul fusese emis ilegal.
Într-o postare pe o reţea de socializare, publicată miercuri, Victoria Furtună a scris:
„Astăzi, la Putna – locul de odihnă veşnică al marelui nostru domnitor Ştefan cel Mare şi Sfânt – am venit cu echipa Partidului Moldova Mare să cinstim memoria celui care a fost scutul neamului moldovenesc şi păzitorul credinţei.
De aici, din locul sacrului mormânt, ne adresăm tuturor moldovenilor, fie că trăiesc la est sau la vest de Prut, fie în nord sau în sud. Noi suntem acelaşi neam, cu rădăcini adânci, cu suflet curat şi cu o istorie care ne uneşte, nu ne separă.
Ştefan cel Mare n-a fost doar un domnitor, ci o forţă a unităţii şi a demnităţii. Sub sceptrul lui s-a născut Moldova Mare, hotar sfânt între lumi, scut al creştinismului şi al valorilor neamului nostru.
Astăzi, când uitarea şi dezbinarea încearcă să ne fure identitatea, noi, moldovenii din Republica Moldova, ne ridicăm şi spunem: suntem uniţi, suntem demni, suntem urmaşii strămoşilor noştri.
Cu credinţă, cu curaj şi cu respect pentru jertfa înaintaşilor noştri, vom merge mai departe pentru Moldova Mare, pentru viitorul nostru, al tuturor moldovenilor!”
Articolul integral poate fi citit aici.