DOCUMENTAR: Principalele declaraţii din dezbaterea electorală

Epoch Times România
03.05.2012

Nicolas Sarkozy şi Francois Hollande au luat parte miercuri seară la singura dezbatere electorală dinainte de al doilea tur de scrutin, un eveniment aşteptat de alegători.

Prima lovitură

- Francois Hollande: "Voi fi preşedintele dreptăţii, pentru că traversăm o criză grea, gravă, care îi afectează pe cei mai săraci şi, în concluzie, vreau ca dreptatea să se afle în centrul republicii".

"Voi fi şi preşedintele redresării" în condiţiile în care "şomajul este la un nivel istoric".

"Vreau să fiu şi preşedintele unificării", pentru că, ani la rând", "francezii s-au opus unii altora, divizaţi".

- Nicolas Sarkozy: "Vreau ca dezbaterea din această seară (miercuri - n.r.) să fie un moment de autenticitate". Declaraţiile lui Hollande "sunt clasice, ce se spune în toate dezbaterile". El şi-a exprimat dorinţa ca "fiecare să spună adevărul", dar "nu prin formulări goale".

"Nu au fost diviziuni, nu au fost revolte, nu a existat violenţă. Franţa, în aceşti patru ani de criză, a avansat într-o evoluţie de reforme continue, fără niciun blocaj".

"Există cei care vorbesc de unitate şi cei care o obţin".

Unitate

- Nicolas Sarkozy: "Unitate este atunci când se vorbeşte poporului Franţei". "Nu sunt omul unui partid, nu vorbesc stângii", "ieri (marţi - n.r.) m-am adresat tuturor francezilor, nu numai sindicaliştilor care au un rol de jucat". Pentru a fi preşedinte, trebuie "să le vorbeşti tuturor, inclusiv celor care nu au aceleaşi idei (...), aceasta este, poate, diferenţa dintre noi".

- Francois Hollande: "Trebuie să am sentimentul unificării, reconcilierii" francezilor, a spus socialistul, atacând la rândul său: "Eu nu fac distincţie (...) între sindicaliştii care îmi plac şi cei care nu îmi plac, între organizaţiile patronale (...), nu pun în opoziţie salariaţii din mediul privat şi din cel public, nu încerc să aflu cine s-a născut aici, de câte generaţii, suntem cu toţii francezi şi trebuie să face acelaşi efort.

Insulte şi derapaje

- Nicolas Sarkozy: "Când a existat o declaraţie neplăcută în legătură cu cineva care vă este apropiat eu am condamnat-o. Când am fost comparat cu Franco, Laval, Petain şi, de ce nu, cu Hitler, dumneavoastră nu aţi spus niciun cuvânt. Când (Martine - n.r.) Aubry m-a comparat cu Madoff, (condamnat la - n.r.) 183 de ani de închisoare, iar liderul familiei nu spune nimic, înseamnă că aprobă. Când aprobăm derapaje, înseamnă că ne este frică, înseamnă că nu avem forţa de a le denunţa".

- François Hollande : "Domnule Sarkozy, nu puteţi trece drept victima sau drept ţap ispăşitor". "Voi evoca şi eu tot ceea ce s-a spus în legătură cu mine, vreţi să fac lista cu prietenii dumneavoastră care m-au comparat cu nu ştiu ce atlas de zoologie, cu toate animalelel de la grădina zoologică (...), am primit cele mai puţin flatante comparaţii, am fost atacat în toate dosarele, şi credeţi că mi-am imaginat că dumneavoastră inspiraţi aceste declaraţii?".

Invective

- Nicolas Sarkozy: "Minţiţi", "Cifrele dumneavoastră sunt false", "Domnule Hollande, nu este concursul micii minciuni", "În dorinţa dumneavoastră de a demonstra indemonstrabilul minţiţi", "Vreţi mai puţini bogaţi, eu vreau mai puţini săraci", "Nu sunteţi foarte inteligent", "Hollande nu cunoaşte Europa", "Aţi ţinut un discurs frumos, aproape că aveţi lacrimki în ochi", "Normalitatea dumneavoastră nu este la înălţimea mizei". "Sunteţi un mic calomniator", "Nu voi lua lecţii de politică de la un partid care a vrut să se unească în spatele lui Dominique Strauss-Kahn"

- Francois Hollande: "Cu dumneavoastră este foarte simplu, nu este niciodată vina dumneavoastră, aveţi întotdeauna un ţap ispăşitor". "Sunteţi întotdeauna mulţumit de dumneavoastră". "Nu dumneavoastră puneţi întrebările, daţi note în acest exerciţiu". "Acum adăugaţi calomnia minciunii". "Eu apăr copiii republicii, dumneavoastră îi protejaţi pe cei privilegiaţi". "Nu confundaţi persoana dumneavoastră cu Franţa". "Aţi împărţit titluri de Trezorerie contribuabilor cei mai bogaţi, eu vreau ca aceşti contribuabili bogaţi să cumpere titluri de Trezorerie". "Aţi spus că veţi merge la Fukushima, nu aţi mers".

Şomaj

- François Hollande : "Rata şomajului a crescut, dacă luăm numărul persoanelor înscrise, cu un milion" sau cu 700.000, dacă "se iau în considerare persoanele fără nicio activitate". ".ste mult, este enorm. E un record (...) E un eşec"-

- Nicolas Sarkozy : "Cifrele domnului Hollande sunt false", a replicat Nicolas Sarkozy, precizând că numărul şomerilor a crescut cu 422.000 între 2007-2011. "Nu-mi fac un titlu de glorie din această creştere cu 18,7%, dar rata şomajului a crescut de două ori mai puţin decât media partenerilor noştri din zona euro".

În realitate, cei doi au folosit surse diferite de înregistrare a şomajului, care sunt complementare.

Preţul combustibilului

- Nicolas Sarkozy: "Aţi decis administrativ să blocaţi preţul, ca şi sum Franţa ar fi o insulă izolată de lume. Dar cine va plăti? Constribuabilii". "Nu ar fi mai bine (...) să ajutpm oamenii să cumpere maşini care consumă mai puţină benzină, pentru a face economie de energie?".

- Francois Hollande: "TIPP (taxa internă de consum pentru produsele energetice - n.r.) flexibilă nu va costa statul, pentru că statul primeşte prin TVA un venit suplimentar, vreau să îl redistribui pentru ca statul să îşi recupereze aceste taxe". "Vom clarifica mecanismele distribuţiei, nu va plăti contribuabilul, ci distribuitorul".

Dreptul de vot al imigranţilor

- Francois Hollande: "Este o poziţie pe care o apăr de ani, numai pentru alegerile muncipale, pentru străinii în situaţie legală şi de mai mult de cinci ani (pe teritoriul Franţei - n.r.). Domnule Sarkozy, sunteţi în favoarea acestei propuneri, aţi scris-o în 2001, amintit-o în 2005, confirmat-o în 2008 (...) aveţi dreptul să schimbaţi, eu nu schimb".

"Pentru a adopta această reformă, vom avea nevoie de o majoritate de trei cincimi, este o revizuire a Constituţiei, voi supune această propunere Parlamentului (...), dacă nu există majoritate, poporul francez şi numai poporul francez va putea să decidă".

- Nicolas Sarkozy: "Există o radicalizare şi o presiune a islamului în Franţa (...). Consider iresponsabil să fie propus un vot comunitarist şi un vot comunitar, în condiţiile în care ne confruntăm cu tensiuni comunitare şi identitare extraordinar de puternice"

Societate

- Francois Hollande: "În ceea ce priveşte carnea halal, francezii să ştie că, în timpul preşedinţiei mele, nimic nu va fi tolerat în termeni de carne halal în cantinele din şcolile noastre".

"Nu va fi tolerat niciun program la piscine care face distincţie între bărbaţi şi femei".

Instituţii

- Francois Hollande: "Nu voi nominaliza pe nimeni fără să decidă comisiile parlamentare, nu prin majoritate de două treimi împotrivă, ci prin majoritate de două treimi pentru".

"În ceea ce priveşte justiţia, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) - modificat pentru a fi format în majoritate din magistraţi - va numi judecătorii şi procurorii, pentru a nu exista nicio intervenţie a Parchetului în anumite dosare".

Educaţie

- Francois Hollande : "Rata de înscriere în şcolile primare este cea mai scăzută din OCDE: am pierdut atractivitatea grădiniţelor".

- Nicolas Sarkozy : "Avem cea mai mare rată de înscriere din OCDE", adică 23 de elevi în fiecare clasă pentru studiile primare.

Potrivit OCDE, numărul de elevi alocaţi fiecărui cadru didactic din ciclul primar a fost, în 2009, 19,7 în Franţa. Media a fost de 16. Statele Unite au avut o rată de 14,8.

Tot potrivit OCDE, numărul de elevi din fiecare clasă este în medie 22,7 în Franţă, faţă de 21,4 media în ţările membre.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor