Franţa: Confruntare dură Hollande-Sarkozy
alte articole
Cei doi finalişti ai alegerilor prezidenţiale s-au înfruntat miercuri seară în singura dezbatere televizată din campania pentru turul al doilea, François Hollande acuzându-l pe Nicolas Sarkozy că i-a dezbinat pe francezi şi făcând referiri constante la bilanţul acestuia, iar preşedintele în funcţie reproşându-i stângii agresiunile verbale şi faptul că Hollande a minţit când a vorbit de datoria publică, scrie ziarul elveţian Le Temps în ediţia de joi.
Cu patru zile înainte de votul decisiv de duminică, cei doi candidaţi s-au dovedit foarte agresivi după aproape o oră şi jumătate de dezbatere, care a durat în final peste două ore şi jumătate. Primul care a deschis dezbaterea a fost candidatul socialist, care a asigurat că, dacă va fi ales, el va fi 'preşedintele dreptăţii', al 'redresării' şi al 'unităţii' între francezi, atacându-l direct pe Nicolas Sarkozy.
François Hollande a afirmat că francezii au avut sentimentul că politica lui Sarkozy i-a divizat în cei cinci ani de mandat, contrar a ceea ce spune preşedintele în funcţie.
Candidatul Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP) şi-a acuzat rivalul că vorbeşte despre unitate, dar nu a condamnat totuşi atacurile verbale îndreptate împotriva lui: 'Când am fost comparat cu Franco, cu Pétain, cu Laval, chiar cu Hitler, nu aţi spus nimic'. 'Nu este adevărat', a negat Hollande adăugând: 'Nu o să reuşiţi să pozaţi în victimă'.
Reluând un argument des repetat în timpul mandatului său, Sarkozy a salutat faptul că în timpul guvernării sale nu au fost 'revolte şi violenţe', în pofida reformelor aplicate şi a 'celor patru ani de criză'.
Apoi, cei doi au intrat în miezul problemelor economice, prima temă impusă în dezbatere: François Hollande a criticat bilanţul lui Sarkozy, iar acesta a menţionat acţiunile de reformă în pofida crizei.
François Hollande, în mod evident dornic să-şi cultive o imagine de om de stat tranşant, a spus că 'niciodată deficitul nostru comercial nu a fost atât de dezechilibrat'.
'Aţi afirmat că la sfârşitul mandatului va fi o rată a şomajului de 5% şi ea este acum de 10% ', a precizat Hollande, înainte ca dezbaterea să abordeze tema majoră a datoriei.
'Această datorie publică s-a născut din generozitatea dumneavoastră fiscală pentru cei mai favorizaţi şi din incapacitatea dumneavoastră de a controla cheltuielile publice', a spus François Hollande.
'În prima parte a acestei dezbateri, nu aţi făcut decât să arătaţi că noi am făcut cadouri celor mai bogaţi', a replicat Nicolas Sarkozy. 'Dumneavoastră vreţi mai puţini bogaţi, iar eu vreau mai puţini săraci', a spus acesta acuzându-şi rivalul de 'laxism' şi de 'cheltuieli exagerate'.
În ceea ce priveşte Europa, candidatul socialist doreşte renegocierea pactului european de disciplină bugetară pentru a i se adăuga dimensiunea creştere. L-a acuzat pe Sarkozy că 'nu a obţinut nimic' din partea cancelarului german Angela Merkel şi că a cedat în faţa Germaniei.
'Îndrăzniţi să spuneţi că nu am obţinut nimic din partea Germaniei?', s-a revoltat Nicolas Sarkozy. 'Este fals', a adăugat acesta amintind că 'BCE împrumută cu 1%'. 'Eu am obţinut acest lucru la summitul de la Strasbourg (...) din partea Germaniei', la 24 noiembrie 2011, a precizat Sarkozy.
'Domnul Hollande nu cunoaşte bine Europa', a estimat Nicolas Sarkozy, 'el nu ştie că în Europa nu se iau decizii arbitrare (...), există compromisuri care trebuie făcute'.
'Dumneavoastră sunteţi cel care ameninţaţi că vă veţi retrage de la anumite negocieri dacă nu vi se dă satisfacţie', a replicat François Hollande, referindu-se mai ales la acordurile Schengen. 'Care este logica faptului că în unele cazuri sunteţi pentru aplicarea unor compromisuri, iar în altele vă retrageţi?', a insistat Hollande.
'Schengen nu funcţionează. Vom restabili controale bine definite. Frontierele trebuie apărate', a spus Nicolas Sarkozy.
De asemenea, Hollande s-a declarat dispus să organizeze un referendum privind dreptul de vot al străinilor necomunitari, la alegerile locale, dacă nu obţine majoritatea în Parlament.
'Pentru a aplica o astfel de reformă, ne trebuie o majoritate de trei cincimi. (...) Dacă nu vom avea această majoritate, poporul francez este cel care trebuie să hotărască', a afirmat candidatul socialist.
El a amintit că susţine această poziţie 'de ani de zile', subliniind şi că rivalul său Nicolas Sarkozy s-a declarat 'favorabil' în mai multe ocazii.
'Nu dorim ca imigranţii să voteze în Franţa', a răspuns Nicolas Sarkozy. 'De ce lăsaţi să se înţeleagă că imigranţii ne-europeni sunt musulmani?', i-a replicat François Hollande.
'Franţa îi tratează pe musulmanii din Franţa mai bine decât sunt trataţi creştinii în Orient (...). A contesta că dreptul de vot nu se referă înainte de toate la comunităţile nord-africane şi sub-sahariene, înseamnă o proastă cunoaştere a fluxurilor migratorii', a răspuns Nicolas Sarkozy.
De mai multe ori, preşedintele-candidat al UMP şi-a acuzat adversarul că minte: 'În dorinţa dumneavoastră de a demonstra ceea ce nu poate fi demonstrat, minţiţi'. 'Asta e, este cu siguranţă un laitmotiv care ar trebui să fie pentru mine insuportabil', a replicat François Hollande.