Doar o parte din marile fabrici ale regimului comunist mai funcţionează

Aproape 60 la sută din fabricile şi unităţile industriale mari care existau pe raza judeţului Giurgiu înainte de 1989 mai funcţionează, iar numărul angajaţilor din cadrul acestora reprezintă mai puţin de un sfert din numărul celor de acum 20 de ani.

'Ţin minte că, atunci când suna sirena de la Şantierul Naval că s-a terminat programul de lucru şi ieşeau de la muncă muncitorii din primul schimb, toată strada principală a municipiului pe care acum se circulă cu autoturisme pe patru benzi era plină de oameni pe biciclete care se întorceau acasă de la muncă', a declarat pentru AGERPRES un fost angajat al Şantierului Naval, B. Niculae.

La Şantierul Naval lucrau înainte de 1989 peste două mii de oameni, iar acum mai lucrează câteva sute.

'Când ţesătoarele de la "Dunăreana" intrau în schimbul al treilea, străzile erau mai populate ca ziua, acolo lucrând peste cinci mii de angajaţi, în special femei', îşi aminteşte Rodica C, azi pensionară.

Locuitorii municipiului Giurgiu îşi mai amintesc cu drag că aveau o fabrică de zahăr cu o secţie de citrice, singura din ţară care producea sare de lămâie. Aveau fabrică de mobilă, sere, ferme de porci, ferme pentru creşterea păsărilor, existau şi Întreprinderea de Construcţii de Maşini şi Utilaj Greu, precum şi un combinat chimic care avea avantajul că înghiţea aproximativ o mie de angajaţi, dar era un mare poluator şi a fost oprit din producţie chiar înainte de 1989. Şi acum oamenii îşi amintesc cum se ascundeau prin case când norul cel galben dinspre combinatul chimic rezultat din procesul de producţie se abătea peste oraş, mulţi având şi acum probleme de respiraţie sau sunt pensionaţi medical.

'Dacă pulberea rezultată de la combinat se aşeza pe fructe sau pe plante, acestea sigur erau compromise', îşi aminteşte un localnic.

Pentru multe fabrici care funcţionau atunci forţa de muncă locală nu era de ajuns şi au fost aduşi muncitori din judeţele situate în zona Moldovei, mulţi dintre aceştia fiind acum dezrădăcinaţi şi şomeri.

După 1989 pentru mai toate fabricile sau întreprinderile din judeţ s-a încercat privatizarea, care, în unele cazuri, a reuşit, dar, după câţiva ani, şi acestea au fost lichidate sau au intrat în faliment. Cele câteva fabrici salvate prin procesul de privatizare funcţionează şi azi, ce-i drept, uneori poate doar la zece la sută din capacitate, dar sunt şi altele, puţine la număr, care au reuşit să se dezvolte.

'Printre societăţile unde s-a reuşit privatizarea se numără fosta Întreprindere de Comercializare şi Industrializare a Laptelui (ICIL) care s-a privatizat prin FPP şi prin acţionariat şi s-a transformat în fabrica de lapte 'Lacta', care are succes pe piaţa locală, dar şi pe cele din alte judeţe. Aici lucrează aproximativ patru sute de angajaţi', a declarat pentru AGERPRES, preşedintele Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Giurgiu, Alexandru Epângeac.

Şi fosta fabrică de mezeluri din municipiul Giurgiu a fost privatizată de o firmă din Spania şi a reuşit să se dezvolte, de la câţiva angajaţi înainte de 1989, la câteva sute de angajaţi în prezent.

Succes au avut fabrica de pâine, preluată de VEL Pitar care funcţionează bine şi în prezent, precum şi societatea de creştere a păsărilor şi abatorizare a acestora de la Mihăileşti care a fost privatizată şi s-a dezvoltat inclusiv prin accesarea de fonduri europene.

Şantierul Naval în care lucrau peste două mii de oameni a falimentat şi a ajuns în pragul lichidării, multe dintre spaţiile de lucru şi depozitele acestuia fiind acum în paragină în incinta Zonei Libere Giurgiu. O parte din fostele spaţii de producţie ale Şantierului Naval Giurgiu a fost preluată de o firmă din Olanda pentru ca, din anul 2002, să se reuşească privatizarea şi să ia naştere societatea Shipyard ATG, o firmă condusă de un patron român care are experienţă în domeniul naval.

'După 1989, Şantierul Naval Giurgiu a dat faliment de câteva ori pentru ca până la urmă să intre în proces de lichidare, iar, în anul 2002, un investitor din Galaţi a preluat de la lichidator o parte din active şi astfel a apărut Schipyard ATG Giurgiu, societate care se află acum pe o scară ascendentă de producţie, este adevărat, având 420 de angajaţi faţă de peste două mii înainte de 1989', a declarat pentru AGERPRES directorul de producţie al Shipyard ATG Giurgiu, Adrian Patriche.

El spune că domeniul naval din România este unul extrem de important şi ar trebui ajutat prin proiecte guvernamentale şi susţinut finaciar pentru că acesta este un domeniu care presupune mari investiţii, produsul finit fiind rezultatul a 12-14 luni de muncă. Totodată, satisfacţia este enormă când vezi nave sub pavilion românesc. Oamenii cu bani ar fi o altă soluţie pentru dezvoltarea acestui sector, dar, din păcate, aceştia nu s-au arătat prea interesaţi pentru construcţia de nave noi.

Şi în fosta fabrică de confecţii "Dunăreana" se mai lucrează şi acum, dar la numai o zecime din numărul de angajaţi. O parte din aceasta a fost transformată în parc industrial, iar cealaltă parte şi-a păstrat profilul de activitate în care activează 12 unităţi mai mici în profilul producţiei textile având patroni români, italieni, suedezi. Dacă pe vremuri la Dunăreana erau şi cinci mii de angajate, acum numărul acestora ajunge la câteva sute, multe dintre ele alternând perioadele de lucru cu cele de şomaj în lipsa comenzilor.

Mai sunt şi societăţi din care nu a mai rămas nimic după 1989 cum ar fi fosta fabrică de conserve care a fost vândută, privatizată şi apoi a dat faliment şi a fost demolată bucată cu bucată. Din fosta Întreprindere de Stat pentru Creşterea şi Îngrăşarea Porcilor(ISCIP) unde lucrau aproximativ 1.800 de angajaţi au mai rămas doar nişte schelete ale fostelor construcţii.

În clădirea fostei fabici de zahăr s-a încercat înfiinţarea unui campus universitar, dar fără rezultat, iar acum au mai rămas câteva depozite în paragină. În clădirile fostului abator al municipiului funcţionează o fabrică de termopane, una de prelucrare a fierului forjat şi un depozit de materiale de construcţii.

Pe terenurile care au aparţinut combinatului chimic se încearcă revigorarea industrială, firma austriacă Voest Alpine punând aici bazele unei întreprinderi de debitare a barelor şi tablelor ce pot fi folosite în industria electronică şi electrocasnică, firmă ce ar putea intra în funcţiune peste un an de zile.

'Societatea Comercială Uzina Termoelectrica(SCUT) Giurgiu este una dintre unităţile care a rămas în picioare după 1989 fiind în subordinea Consiliului Judeţean(CJ). Pentru aceasta se încearcă privatizarea, costurile privind funcţionarea acesteia fiind foarte mari, iar datoriile cetăţenilor pentru agentul termic ducând societatea aproape de faliment', a declarat preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu.

Funcţionarea SCUT Giurgiu în această iarnă a fost posibilă doar cu sprijin guvernamental şi pentru viitor se încearcă privatizarea, dar acest proces a fost un eşec în 2008 după ce concernul rusesc MECHEL s-a retras din acţiunea de privatizarea ca urmare a unor neînţelegeri cu autorităţile locale şi pe fondul anunţatei crizei economice.

În mare parte, marile fabrici şi întreprinderi de dinainte de 1989 au fost demolate, lichidate sau au ajuns la fier vechi. Doar în foarte puţine cazuri privatizarea acestora a fost un succes, dar în niciun caz nu se mai poate vorbi de producţii sau număr comparativ de angajaţi cu cele de acum 20 de ani, în multe situaţii capacităţile de producţie şi numărul de angajaţi reprezentând doar a zecea parte din ce era atunci.

Pe lângă toate acestea se adaugă criza economică şi mulţi giurgiuveni au început să îşi piardă şi din aceste locuri de muncă. Speranţa autorităţilor locale privind dezvoltarea în continuare a judeţului se leagă de accesarea fondurilor structurale în condiţiile în care în zonă a fost înfiinţată şi funcţionează cu succes Euroregiunea Giurgiu-Ruse, iar dezvoltarea infrastructurii, a turismului, a comerţului şi colaborării, inclusiv în domeniul situaţiilor de urgenţă în zonele de graniţă fiind printre priorităţile UE.