DNA: 80.000 de euro mită primiţi de Radu Mazăre, viraţi în contul lui Alexandru Mazăre
alte articole
Procurorii DNA au declarat că o parte din mita primită de primarul Constanţei Radu Mazăre pentru favorizarea unei firme care a construit locuinţe în campusul social "Henri Coandă", şi anume 80.000 de euro, a fost virată în 2011 într-un cont deschis în Israel pe numele fratelui său, senatorul Alexandru Mazăre.
Conform procurorilor DNA, Alexandru Mazăre nu şi-a trecut în declaraţia de avere din mai 2012 suma de 80.000 euro, virată în două tranşe de către o societate comercială.
"Această sumă de bani reprezintă o parte din banii primiţi, cu titlu de mită, de către fratele său, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în schimbul efectuării de către acesta, de demersuri atât în cadrul atribuţiilor de serviciu, cât şi în afara lor, în vederea câştigării licitaţiei organizate de RAEDPP Constanţa, pentru construirea de locuinţe modulare în cadrul Campusului social Henri Coandă", se arată în comunicatul de presă al DNA.
Senatorul Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, s-a prezentat joi la DNA, unde i-au fost prezentate învinuirile în dosarul în care este cercetat şi fratele acestuia, Radu Mazăre, primarul Constanţei, acesta fiind acuzat de complicitate la luare de mită.
Alexandru Mazăre este suspectat că a primit, într-un cont off-shore, suma de 80.000 de euro. Potrivit aceloraşi surse, senatorul ar fi avut cunoştinţă de activitatea infracţională a fratelui său şi i-a oferit acestuia ajutorul.