Dincolo de teoriile conspiraţiei. De ce ar trebui să fim îngrijoraţi de Forumul Economic Mondial?

Forumul Economic Mondial (WEF) şi fondatorul şi preşedintele executiv al acestuia, profesorul Klaus Schwab, sunt subiectul a numeroase teorii ale conspiraţiei, unele dintre ele de-a dreptul nebuneşti. Acest ONG, care şi în luna ianuarie a acestui an va reuni la Davos politicieni, lideri de afaceri, jurnalişti, academicieni şi celebrităţi diverse, a fost acuzat, printre altele, că ar fi o cabală secretă de pedofili care s-au folosit de pandemia Covid-19 pentru a recolta sângele copiilor, astfel încât să grăbească instaurarea unei noi ordini mondiale satanice.

Totuşi, nu este o nebunie să considerăm WEF ca fiind o forţă periculoasă în politică la nivel mondial, scrie specialistul în economie politică Samuel Gregg, într-un articol publicat de The Spectator.

WEF este o forţă periculoasă în politica globală. Pentru a-l parafraza pe Joseph Heller, doar pentru că eşti paranoic, nu înseamnă că WEF nu te urmăreşte. O neîncredere comună faţă de WEF îi uneşte, ca un fir roşu, pe anticapitaliştii de stânga şi activiştii de dreapta. Dar această neîncredere se bazează pe o neînţelegere a ceea ce reprezintă cu adevărat WEF în zilele noastre.

Pentru mulţi critici ai WEF, josnicia organizaţiei poate fi rezumată într-un singur cuvânt: "neoliberalism". Este un termen care evocă imagini ale plutocraţilor şi ale pieţelor neîngrădite care devastează planeta şi exploatează muncitorii în numele profitului. În mod ciudat, preşedintele Schwab este de acord cu această evaluare. Cândva, WEF a pus accentul pe "necesitatea" şi beneficiile globalizării economice. Însă acest lucru nu mai este valabil de mulţi ani. În octombrie 2020, Schwab a declarat:

"Marotele sistemului nostru economic global vor trebui reevaluate cu o minte deschisă. Dintre acestea, cea principală este ideologia neoliberală. Fundamentalismul pieţei libere a erodat drepturile lucrătorilor şi securitatea economică, a declanşat o cursă de dereglementare către fund şi o concurenţă fiscală distrugătoare.

Cum anume şi unde anume a luat-o razna "fundamentalismul pieţei libere" rămâne un mister. La urma urmei, trăim într-o lume în care majoritatea guvernelor din ţările dezvoltate controlează în mod obişnuit 40% sau mai mult din PIB-ul naţiunii lor.

Nici măcar în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi America, adepţii radicali ai pieţei libere nu au reuşit să îşi impună viziunea timp de decenii. În ceea ce priveşte China, începând din 2008, conducerea partidului comunist şi-a reafirmat în mod constant controlul de stat asupra unei economii care a fost doar foarte parţial liberalizată.

Ignorând însă realitatea faptică, Schwab crede că lumea are nevoie de o "Mare Resetare". Covid, potrivit site-ului WEF care explică "rebootul" global care ar paşte lumea, a dezvăluit toate 'inconsecvenţele, inadecvările şi contradicţiile multiplelor sisteme - de la sănătate şi financiar la energie şi educaţie'. Întreaga planetă are nevoie de un nou 'contract social' pentru a remodela 'starea viitoare a relaţiilor globale, direcţia economiilor naţionale, priorităţile societăţilor, natura modelelor de afaceri şi gestionarea unui bun comun global'.

Este o listă destul de lungă. Dar ce adjective ar trebui să fie folosite pentru a descrie o organizaţie care îşi propune să coordoneze reorganizarea a 8 miliarde de suflete, a 195 de ţări, a relaţiilor internaţionale, a politicii sociale în general şi a unei economii globale de 104 trilioane de dolari? În minte vin cuvinte precum "delirant" şi "megalomanic".

Un concept-cheie pentru viziunea lui Schwab despre o lume resetată este "capitalismul părţilor interesate". În cartea sa din 2021, Stakeholder Capitalism: A Global Economy that Works for Progress, People and Planet, Schwab îl defineşte ca fiind "o formă de capitalism în care companiile nu se limitează la optimizarea profiturilor pe termen scurt pentru acţionari, ci urmăresc crearea de valoare pe termen lung, ţinând cont de nevoile tuturor părţilor interesate şi ale societăţii în general".

Prin crearea de valoare, Schwab are în vedere, în parte, prosperitatea economică. Dar el solicită, de asemenea, promovarea altor trei valori: "Oameni" (People), "Planetă" şi "Pace". Aceste concepte destul de largi ilustrează cât de cuprinzător caută să fie capitalismul părţilor interesate ale lui Schwab.

Aşadar, care sunt părţile interesate care vor colabora pentru a introduce cei patru P? Pentru Schwab, aceştia sunt "guvernele", "companiile" şi "societatea civilă" (ONG-uri, sindicate etc.). În acest punct, ajungem la esenţa marii resetări a lui Schwab: angajamentul central al acestuia este faţă de aranjamentele politice şi economice care erau cunoscute sub numele de corporatism.

Schwab este destul de explicit în această privinţă. Într-un articol în care descrie originile perspectivei sale actuale, el scrie:

"Această abordare a fost comună în deceniile postbelice în Occident, când a devenit clar că o persoană sau o entitate nu poate face bine decât dacă întreaga comunitate şi economie funcţionează. Există o legătură puternică între companii şi comunitatea lor. În Germania, de exemplu, unde m-am născut, aceasta a dus la reprezentarea angajaţilor în consiliul de administraţie, o tradiţie care continuă şi astăzi."

Corporatismul este un concept larg. Acesta poate varia de la versiunea hiper-autoritară îmbrăţişată de Italia lui Mussolini până la structurile de tip muncitor-şef de tipul descris de Schwab în Europa de Vest postbelică. Cu toate acestea, toate formele de corporatism au câteva teme comune.

Una dintre ele este necesitatea de a limita concurenţa pe piaţă pentru a păstra coeziunea socială. Alta este impunerea cooperării între grupurile reprezentative ale diferitelor sectoare sociale şi economice - un proces supravegheat şi, dacă este necesar, impus de către oficialii guvernamentali pentru binele comun.

Ce ar putea fi greşit în acest sens, aţi putea întreba? Răspunsul este: foarte multe.

Pentru început, corporatismul - inclusiv expresia sa schwabiană - nu este nici pe departe cadrul ideal pentru libertate. Este vorba de formarea şi apoi de menţinerea unui consens asupra politicilor economice şi sociale. Din acest motiv, corporatismul nu se descurcă bine cu disensiunile. Într-adevăr, descurajează orice punere sub semnul întrebării a consensului, indiferent dacă este vorba despre ratele de impozitare sau despre schimbările climatice.

Limbajul corporatismului, ca şi cel al WEF-ului lui Schwab, poate fi unul de consultare coordonată, dar agenda este una de control. Pentru că ceea ce contează este armonizarea punctelor de vedere, indiferent cât de absurdă ar fi ideea sau cât de mare ar fi costul libertăţii.

Acest lucru încurajează marginalizarea celor care contestă consensul. Dacă aveţi rezerve în legătură cu, să zicem, graniţele deschise, nu fiţi surprinşi dacă sunteţi catalogaţi drept xenofobi. Dacă refuzaţi să vă sindicalizaţi forţa de muncă, este probabil să fiţi etichetat drept un fundamentalist al pieţei care îşi tratează angajaţii ca pe nişte simple obiecte.

O altă problemă este coluziunea şi clientelismul încurajate de corporatism. Structurile corporatiste facilitează relaţiile client-patron între întreprinderi şi guverne. Acest lucru generează, la rândul său, insideri şi outsideri.

Insiderii - cei din interior - sunt acele companii care aderă la consens, intră în jocul corporatist şi, în consecinţă, se descurcă foarte bine datorită relaţiilor lor confortabile cu guvernele. Outsiderii - cei din exterior - sunt cei care nu dispun de resursele necesare pentru a "unge roata". Un exemplu ar putea fi tânărul antreprenor cu o idee grozavă care ar putea revoluţiona un întreg sector economic, dar care nu se bucură de relaţii politice. Companiile cu o vechime îndelungată rareori ezită să îşi folosească relaţiile pentru a încerca să stabilească un mediu de reglementare, ceea ce face ca acestor antreprenori să le fie greu să concureze pe piaţă.

În cele din urmă, capitalismul corporatist al părţilor interesate este categoric ambivalent în ceea ce priveşte democraţia. Accentul se pune pe negocierea între iniţiaţi, iar apoi pe prezentarea în faţa populaţiei a unei serii de fapte împlinite despre orice, de la combustibili fosili la ESG.

În modelul de "capitalism al părţilor interesate" al lui Schwab, nu există prea mult loc pentru contribuţia unei populaţii mai largi la procesul de luare a deciziilor, cu atât mai puţin pentru acordul popular cu privire la deciziile luate. Într-adevăr, modelul reflectă o neîncredere pozitivă faţă de iniţiativele de jos în sus, deoarece acestea sunt mai greu de controlat şi mai puţin susceptibile de a accepta consensul stabilit.

După cum au descoperit naţiunile, costurile considerabile sunt asociate cu modalităţile corporatiste de gestionare a economiilor şi societăţilor. La nivel economic, corporatismul descurajează inovaţia, produce pieţe ale muncii inflexibile, dominate de sindicate a căror prioritate este menţinerea status quo-ului, şi împânzeşte piaţa cu privilegii pentru întreprinderile bine conectate.

Din punct de vedere politic, chiar şi formele uşoare de corporatism lipsesc în mod semnificativ alegătorii de drepturi electorale şi pun un număr tot mai mare de decizii importante în mâinile unor birocraţii care nu trebuie să dea socoteală. În multe privinţe, structurile de guvernanţă ale UE - şi deficitul democratic pe care acestea îl personifică - exemplifică astfel de aranjamente.

Ceea ce ne aduce înapoi la WEF. Acesta nu deţine nicio putere politică formală şi nu poate obliga pe nimeni să facă nimic. Cu toate acestea, de la înfiinţarea sa în 1971, WEF a devenit o organizaţie care întruchipează încrederea supremă în imperativul personajului care conduce lumea de sus în jos. În celebrul său eseu din 2004 intitulat "Suflete moarte", politologul Samuel P. Huntington a numit acest prototip "Omul Davos".

O poreclă inteligentă de care nici Schwab şi nici WEF nu au reuşit să se debaraseze vreodată, Omul de la Davos a fost descrierea prescurtată făcută de Huntington pentru "academicieni, funcţionari publici internaţionali şi directori de companii globale, precum şi antreprenori de succes din domeniul tehnologiilor înalte" care gândeau la fel şi care aveau tendinţa de a considera loialităţile şi graniţele naţionale "ca fiind reziduuri ale trecutului". Omul de la Davos îi privea, de asemenea, cu un dispreţ nedisimulat, a sugerat Huntington, pe cei care nu se conformau programului - oricare ar fi fost conţinutul acestuia.

Aceasta este cea mai profundă problemă cu WEF. Este un lucru ca oamenii să se adune într-un cadru internaţional pentru a discuta probleme, a împărtăşi idei şi a crea reţele. Liderii de afaceri, politicienii şi ONG-urile fac acest lucru tot timpul.

Altceva este ca o organizaţie precum WEF să decidă că a sosit momentul să reorganizeze lumea de sus în jos şi să refacă planeta după o imagine corporatistă. Idealul pe care îl urmăreşte Schwab, judecând după discursurile şi scrierile sale, este ceva asemănător cu o UE globalizată, cu modalităţile sale supranaţionale şi birocratice înrădăcinate fiind transpuse la nivel internaţional, iar pârghiile de putere fiind plasate în mâinile unor bărbaţi şi femei de încredere de la Davos.

Pe scurt, este uşor să caricaturizăm WEF şi Schwab ca fiind ceva asemănători cu fictivul Spectre al lui Ian Fleming şi cu creierul său criminal Ernst Stavro Blofeld. Cu toate acestea, agenda urmărită în prezent în locuri precum Davos este suficient de alarmantă pentru ca oricine care crede în păstrarea unor lucruri precum libertatea, suveranitatea şi descentralizarea puterii să fie îngrijorat.

Omul de la Davos ar trebui să fie avertizat! Marea Resetare nu va rămâne necontestată.