Diaconescu: UE se va redefini. Vom avea un nou Schengen şi o formă instituţionalizată de sprijinire a zonei euro
alte articole
Uniunea Europeană se va redefini şi va încerca să meargă spre externalizarea unor decizii care până acum ţineau de politicile suverane naţionale, a declarat miercuri seară, la postul B1 Tv, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, explicând că este vorba de politicile ce ţin de monedă, securitate şi frontiere.
"Pornind de la cele două categorii de crize faţă de care Europa s-a dovedit vulnerabilă – criza politico-militară strategică din Siria şi criza refugiaţilor – atât Angela Merkel, cât şi Francois Hollande au anunţat intenţia de a constitui un sistem de guvernare pan-european în perioada următoare, în care cele 28 de state cu istorii şi performanţe diferite trebuie să găsească un compromis, cel al solidarităţii.
Sigur că pot fi foarte multe nuanţe, mulţi pot fi enervaţi pornind de la interesele naţionale, de la modul în care aceste interese sunt reprezentate la nivel european, numai că timpul, din păcate, nu mai aşteaptă şi noua UE se va redefini. Noua UE va încerca să meargă spre externalizarea unor decizii care până acum ţineau de politicile suverane naţionale. Este vorba de monedă, securitate şi frontiere", a declarat Cristian Diaconescu.
În legătură cu Siria, fostul ministru de Externe a subliniat că mesajul europenilor pentru Rusia este clar - preşedintele sirian Bashar al-Assad, vechiul aliat al Moscovei, nu are ce căuta la masa discuţiilor.
"Mesajul lui Hollande ţinea mai mult de ideea care deja există şi la nivel euro-atlantic şi anume că Bashar al-Assad nu poate sta la masă. Intenţia Rusiei, ca prin intervenţia sa să forţeze asocierea lui Assad ca parte a soluţiei şi nu ca parte a problemei, este practic în acest moment înlăturată chiar de europeni. Americanii au făcut deja acest pas", a afirmat Cristian Diaconescu.
Situaţia generală este complicată şi este, după cum se poate observa, în plină desfăşurare. Fostul ministru a evidenţiat că, în acest moment, practic, Rusia încearcă să îşi joace mai multe proiecte strategice, unele legate de situaţia Ucrainei, altele legate de izolarea şi regimul drastic de sancţiuni care au generat probleme foarte serioase Moscovei şi mai ales în ceea ce priveşte perioada post-Assad, perioadă în care Kremlinul şi-ar dori o anumită guvernare la Damasc.
"Chestiunea refugiaţilor. În UE a viitorului, partenerii vor primi exact cât vor putea să ofere. Azi se discută pe culoarele europene două categorii de proiecte: primul proiect este un nou Acord Schengen, iar al doilea este crearea unei forme instituţionalizate de sprijinire a zonei euro, pentru că, pornind de la crizele nenumărate, adică un buget comun, instituţii, chiar un Parlament comun care să decidă în legătură cu aspectele macro-economice şi cele care ţin de sustenabilitatea euro", a precizat Cristian Diaconescu.
La întrebarea dacă în acest nou Schengen, în această nouă UE mai bună şi mai stabilă noi nu vom mai intra niciodată, pentru că va cuprinde doar statele mari, fostul ministru a replicat:
"Noi, deosebit de ceilalţi, avem posibilitatea să alegem. Nu se pune problema să nu mai intrăm niciodată sau să intrăm fără a face nimic. Dar, din acest punct de vedere, opţiunile politice ale Bucureştiului şi capacitatea de a le pune în aplicare rămân intacte."
Întrebat dacă asta înseamnă că la Bucureşti discursul legat de refugiaţi trebuie să fie mult mai moderat, Cristian Diaconescu a opinat că lucrurile trebuie privite din altă perspectivă.
"Nu. Lucrurile trebuie privite într-un pachet ceva mai larg şi acest pachet se numeşte solidaritate. Consideri că este util şi necesar să participi la solidaritatea europeană, pentru că tema europeană vizează mai multe planuri – de la libera circulaţie, până la sprijin economic, de la dreptul la decizie, până la recunoaşterea diplomelor. Fie te enervezi, nu mai doreşti să participi la această solidaritate, te consideri vexat şi îţi alegi drumul", a concluzionat fostul ministru de Externe al României.