Dezvoltarea culturii ceaiului

După ce a fost descoperit ceaiul, oamenii au trecut prin mai multe etape de dezvoltare a întrebuinţării acestuia. În zilele noastre facem o băutură folosind apă fierbinte pentru a face ceai din frunzele de ceai. În antichitate, strămoşii noştri foloseau ceaiul pe post de medicament. La acea vreme, oamenii tăiau ramuri din copaci sălbatici de ceai, culegeau vârfurile frunzelor, le fierbeau în apă şi apoi beau lichidul. Acesta este ceea ce oamenii numeau „ceaiul terci”. Ceaiul făcut în acest mod era foarte amar şi drept urmare a fost numit „ceai amar” la momentul respectiv.

Până la momentul dinastiilor Qin şi Han, oamenii au dezvoltat noi metode de a pregăti şi de a folosi ceaiul. Nu mai fierbeau frunze proaspete de ceai. În schimb, ei coceau nişte „turte de ceai” pe foc, apoi le măcinau până deveneau praf. Apa clocotită era adăugată pentru a face ceaiul. Au amestecat în el ceapă verde, ghimbir şi portocale şi l-au denumit „ceai copt”.

În timpul dinastiei Tang, oamenii făceau turte de ceai. Când vroiau să bea ceai, mai întâi rupeau o turtă de ceai, o măcinau fin şi o treceau printr-o sită, puneau ceaiul fin într-o ceaşcă şi turnau apă clocotită în ea. Cultura ceaiului câştigase deja popularitate la acea vreme. Treptat, „băutul ceaiului” a devenit „degustarea ceaiului”. De asemenea, erau la modă banchetele de degustat ceaiul care se ţineau la palatul regal, în temple şi în rândul intelectualilor. Atmosfera la un banchet de degustat ceaiul era, de obicei, solemnă şi elegantă şi urma reguli stricte de etichetă. Ceaiul servit trebuia să fie de înaltă calitate iar apa trebuia să fie de la izvoare bine-cunoscute. Serviciul de ceai folosit trebuia, de asemenea, să fie preţios şi de o calitate extraordinară. Banchetul de degustare a ceaiului începea, de obicei, cu amestecarea ceaiului de către persoana care găzduia evenimentul, care făcea acest lucru personal sau supraveghea amestecarea ceaiului, pentru a-şi arăta respectul faţă de oaspeţi. Apoi urma prezentarea ceaiului, primirea ceaiului, mirosirea ceaiului, aprecierea culorii ceaiului, precum şi degustarea acestuia. După trei runde, oamenii începeau să comenteze despre ceai, să aprecieze calităţile morale de excepţie ale gazdei, să se bucure de peisaj şi să stea de vorbă sau să scrie proză sau poezii.

Până la sosirea dinastiei Ming, oamenii au prins obiceiul de a turna apă direct într-un ceainic sau într-o ceaşcă cu frunze disparate de ceai în ea, făcând astfel consumarea ceaiului mai simplă şi mai comodă. Cu trecerea timpului, oamenii au devenit din ce în ce mai conştienţi de ritmul rapid al vieţii şi au început să facă lucrurile cu gândul la mai multă eficienţă. Unii oameni au început să bea ceai instant, sau din motive de sănătate consumau ceai medicinal, fie ceai obişnuit sau ceai decofeinizat. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor au ajuns doar să „bea ceaiul” în loc să „deguste ceaiul”.

Articol preluat de pe site-ul Minghui.org.