Deţinuţii revoltei anticomuniste din Braşov, un exemplu pentru noi toţi

Spaţiul expoziţional permanent al Memorialului Sighet la Bucureşti găzduieşte începând de astăzi expoziţia Braşov 1987, dedicată revoltei anti-comuniste care a precedat evenimentele din 89. România a fost repusă pe harta lumii de acest protest, care a fost reflectat pe larg de media internaţională, mai ales că era vorba despre o acţiune a muncitorilor împotriva unui regim ce se declara muncitoresc. Deţinuţii de atunci ar putea să servească drept model pentru tinerele generaţii de astăzi prin curajul lor dovedit în protestul anticomunist, dar şi în închisoare.

Dănuţ Iacob, vicepreşedinte al Asociaţiei 15 noiembrie 1987, este un om dintr-o bucată. Deşi i se citeşte pe chip că a trecut prin multe – bătăi, închisoare, tortură, batjocură, durere şi muncă grea – are puterea să glumească pe seama chinurilor îndurate. "Începuse să ne placă bătaia, dar nu mai vroiam să auzim cum cei care ne băteau ne insultau mamele şi soţiile", povesteşte el.

Sportiv, luptător în tinereţe, Iacob admite că şi asta l-a ajutat să reziste şi să treacă prin toate încercările, altfel decât "mulţi dintre colegii mei care au murit tineri pentru că n-au rezistat torturilor, bătăilor şi umilinţelor". Şi în prezent el continuă să lupte pentru adevăr, pentru a afla cine i-a bătut pe muncitorii de la Braşov şi de ce. În plus, îşi cinsteşte camarazii morţi şi merge prin şcoli pentru a le povesti copiilor despre ce a însemnat comunismul, ce orori a provocat, cum a mutilat vieţi de oameni, trupuri şi suflete şi cum s-au răsculat muncitorii din Braşov împotriva acestui regim criminal.

Am admirat onestitatea şi francheţea lui Iacob. A avut curajul să nu facă politică şi tăria să nu se lase ademenit de bani, putere şi influenţă, deşi a primit oferte de a intra în partide politice. Nu a acţionat ca revoluţionarii care fug după drepturi şi-şi fac o meserie dintr-un clamat act de curaj, nu a cerut rente de la stat, nu a vrut să facă compromisuri. În schimb şi-a asumat să fie un purtător de memorie pentru un eveniment uitat, dar esenţial pentru mugurii democraţiei române postcomuniste. Nu e puţin lucru într-o societate românească tot mai materialistă şi ignorantă faţă de trecut, ba chiar roasă de nostalgii comuniste.

Deşi nici până acum nu a aflat cine erau cei care-l băteau, aceştia folosind alte nume în acea perioadă, el ştie că nu le va uita niciodată chipurile şi i-ar recunoaşte oricând. Nu are însă ură sau resentimente, ci conştiinţa împăcată a omului care a făcut ce i-a spus aceasta. A omului care s-a identificat cu suferinţa colegilor de temniţă, a rezistat pentru ei şi şi-a păstrat nădejdea în Dumnezeu.

Dănuţ Iacob, vicepreşedinte al Asociaţiei 15 noiembrie 1987, este un om dintr-o bucată. Deşi i se citeşte pe chip că a trecut prin multe – bătăi, închisoare, tortură, batjocură, durere şi muncă grea – are puterea să glumească pe seama chinurilor îndurate. "Începuse să ne placă bătaia, doar nu mai vroiam să auzim cum cei care ne băteau ne insultau mamele şi soţiile", povesteşte el.

Lupta din exil

La rândul său, conferenţiarul dr. Anton Niculescu de la SNSPA a subliniat în cadrul conferinţei faptul că şi exilul şi-a făcut datoria, fiind "un megafon" al evenimentelor de la Braşov. Chiar vocea Europei Libere, cunoscutul jurnalist Mircea Carp, a anunţat, folosind informaţii de uz intern primite de la serviciile americane, că la Braşov a izbucnit o revoltă anticomunistă. Şi nu orice revoltă, ci după cum spune Niculescu "opoziţia muncitorească într-un regim totalitar muncitoresc-ţărănesc era anatema, deci a fost o primă recunoaştere a dreptului la grevă pentru că se punea întrebarea cum poţi să faci grevă împotriva ta însuţi".