Despre Ana Pauker
Ana Pauker (13 februarie 1893 - 14 iunie 1960), pe numele adevarat Hannah Rabinsohn, a fost lidera neoficiala a Partidului Comunist Romin dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial si ministru de externe la sfirsitul anilor ‘40 si inceputul anilor ‘50.
Ana Pauker s-a nascut intr-o familie nu foarte bogata de evrei in Codaiesti, Vaslui. A devenit profesoara. Fratele ei mai mic a ajuns sionist (curent politic evreiesc extremist) dar a ramas si religios. Ea a devenit socialista, alaturandu-se partidului radical social-democrat in 1915. In 1916 a sprijinit aripa pro-bolsevica din partid. In 1921 aceast curent a ajuns la conducerea partidului si a inscris organizatia in Internationala Comunista. Formatiunea si-a schimbat si numele in Partidul Comunist din Romania. Ana Pauker si sotul ei, Marcel Pauker, au devenit figuri importante intre cadrele partidului. Au fost arestati in 1922 pentru activitatile lor politice si apoi au plecat in exil in Elvetia. Ea a plecat si in Franta unde a devenit instructor al Cominternului, fiind implicata in mai multe activitati comuniste in Balcani.
S-a reintors in Romania si a fost din nou arestata in 1935. A fost judecata, impreuna cu alti lideri comunisti precum Alexandru Moghioros si Alexandru Draghici. Sentinta a fost de zece ani de inchisoare. In 1941 a fost trimisa in exil in Uniunea Sovietica in schimbul unui roman retinut de sovietici dupa ocuparea Basarabiei.
In Moscova a devenit liderul comunistilor exilati din Romania, care mai tirziu vor fi cunoscuti ca “aripa moscovita”. S-a reintors in tara in 1944, atunci cand Armata Rosie a invadat Romania. A fost membra in guvernul dominat de comunisti de dupa razboi, fiind numita ministru de externe in 1947. In 1948 a aparut pe coperta revistei Time, publicatie care a numit-o “cea mai puternica femeie in viata”.
S-a opus colectivizarii fortate doar pentru a-si consolida influenta in partid si nu din ratiuni umanitare sau ideologice, fiind astfel acuzata de o asa-zisa “deviere spre dreapta”. In lupta pentru putere s-au infruntat “aripa moscovita” a Anei Pauker (formata din fosti exilati la Moscova) si “aripa celor din inchisoare” (formata din fostii detinuti comunisti din temnitele din Romania). Acestia din urma il aveau ca lider pe Gheorghe Gheorghiu-Dej.
In epurarea din 1952, Ana Pauker si sustinatorii ei au fost indepartati din posturile de conducere. In cartea “Ana Pauker: apogeul si decaderea comunismului evreiesc”, scrisa de Robert Levy, se sugereaza ca de fapt caracterul ei prea bland, deloc pe placul lui Stalin, a fost cauza adevarata a indepartarii ei. Silviu Brucan, pe numele adevarat Saul Brukner, redactor sef al ziarului Scanteia, cel care conducea intreaga campanie care viza comunizarea si inscena si campania antisemita din Romania, fost ambasador la Natiunile Unite, scrie in memoriile sale ca Stalin (Iosif Djugajvili) i-ar fi spus lui Gheorghiu-Dej ca l-ar fi ales pe el sa conduca Romania in defavoarea Anei Pauker, relatand chiar un dialog dintre cei doi: “Ana este o tovarasa de nadejde, dar este evreica de origine burgheza iar partidul din Romania are nevoie de un lider roman, provenit din clasa muncitoare”.
Ana Pauker a fost arestata in februarie 1952 si a fost supusa mai multor interogatorii. Dupa moartea lui Stalin in 1953, a fost eliberata din inchisoare dar a fost imediat plasata in arest la domiciliu. Odata cu venirea la putere a lui Nikita Hrusciov si cu inceperea denuntarii lui Stalin in Uniunea Sovietica, Pauker a fost catalogata de catre conducerea comunistilor romani ca fiind o stalinista convinsa.
Dupa cel de al XX-lea congres al Partidului Comunist la Moscova au existat temeri ca Hrusciov sa oblige Romania sa o reabiliteze pe Ana Pauker si chiar sa o reinstaleze in functii de conducere. Astfel a fost invitata in 1956 sa discute cu Gheorghe Gheorghiu-Dej si apropiatii acestuia, intr-o incercare din partea lor sa o convinga sa isi recunoasca acuzele. Aceasta a continuat sa isi mentina pozitia. Pina la urma Gheorghiu-Dej a acuzat-o impreuna cu Vasile Luca si Teohari Georgescu ca fiind responsabili de excesele de sorginte stalinista de la sfirsitul anilor ‘40 si inceputul anilor ‘50.
A fost obligata se se retraga din functiile de conducere dar i s-a permis sa lucreze ca translator pentru limbile germana si franceza la Editura Politica.
