De România. Poliţişti de la Operaţiuni Speciale şi-ar fi înregistrat maşinile personale ca autospeciale ca să nu plătească parcarea

Descinderi cu mascaţi (Epoch Times România)
Ana Ion
27.03.2025

La sediul Brigăzii Operaţiuni Speciale din Oradea s-au desfăşurat percheziţii într-un dosar care vizează acuzaţii de fals intelectual, uz de fals şi înşelăciune.

Potrivit ebihoreanu.ro, care citează surse, ancheta vizează activitatea mai multor poliţişti din cadrul structurii. Între 2022 şi 2024, mai mulţi angajaţi ai Brigăzii ar fi depus la Primăria Oradea documente oficiale, purtând antetul şi ştampila instituţiei, în care au fost înscrise numerele de înmatriculare ale autoturismelor personale. Concret, mai mulţi angajaţi ai Brigăzii de Operaţiuni Speciale a Poliţiei din Oradea ar fi fost prinşi ca şi-au înscris maşinile personale ca autospeciale de poliţie la primărie pentru a putea parca fără să plătească în parcările publice de pe rază municipiului.

Acţiunea, declanşată miercuri dimineaţă de ofiţeri DGA, coordonaţi de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor se desfăşoară cu discreţie, iar anchetatorii urmăresc strângerea de probe relevante în legătură cu faptele investigate.

Autovehiculele au fost prezentate, în mod fals, drept autospeciale ale instituţiei, pentru ca proprietarii să beneficieze de scutiri de la plata taxei de parcare şi să evite astfel aplicarea eventualelor amenzi.

Până la această oră, reprezentanţii Parchetului şi ai DGA nu au oferit declaraţii oficiale.

Brigada Operaţiuni Speciale Oradea (BOS) este structura discretă a Poliţiei, specializată în interceptări, localizări şi filaje.

În 2022 au ieşit la iveală alte nereguli din cadrul BOS Oradea, inclusiv folosirea maşinilor de serviciu în scop personal, scrie Bihoreanul.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Cristian Ardelean, a confirmat, miercuri după-amiază, informaţiile BIHOREANULUI, susţinând că ofiţerii DGA Bihor au efectuat în cursul zilei o singură percheziţie domiciliară, „la un imobil folosit de Brigada Operaţiuni Speciale (BOS) Oradea”, de unde anchetatorii au ridicat înscrisuri şi echipamente informatice.

„Acţiunea s-a derulat într-un dosar în care se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, constând în aceea ca, în perioada 2022-2024, lucrători din cadrul BOS şi-au trecut în mod fals autovehicule personale pe o listă adresată Primăriei Municipiului Oradea, pentru a beneficia în mod gratuit de asigurarea parcării într-o parcare publică supraterană de pe raza Municipiului Oradea. În felul acesta, lucrătorii BOS au atestat în mod fals că aceste autovehicule sunt autospeciale de serviciu utilizate în activitatea operativă specifică instituţiei”, a explicat Ardelean, care este şi şeful Secţiei Urmărire Penală din cadrul Parchetului Bihor.

În total, peste 20 de autoturisme aparţinând poliţiştilor BOS şi apropiaţilor acestora au beneficiat de gratuitate în respectivă parcare cu barieră supraterană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor