De ce nu vom avea un condominiu ruso-german în Europa de Est

Scriam mai demult că Ucraina este un test crucial pentru relaţia ruso-germană pentru că ea arată clar că abordarea business as usual şi de cooperare cu Rusia a eşuat. În prezent Berlinul este forţat să-şi schimbe abordarea soft faţă de Moscova, chiar dacă industria şi opinia publică se opun. Scandalul de spionaj a afectat grav relaţia cu SUA, dar asta nu înseamnă că Germania se apropie automat de Rusia.

Limitele influenţei Angelei Merkel asupra lui Putin sunt tot mai evidente, iar guvernul de la Berlin este tot mai frustrat de reacţiile Moscovei. După doborârea avionului malaezian de către separatiştii pro-ruşi, Germania se află într-o poziţie tot mai ingrată. Rolul negativ al Rusiei în Ucraina nu mai poate fi negat, iar eşecul abordării de menţinere a contactului şi dialogului cu Putin este evident.

Cancelarul german Angela Merkel şi ministrul de Externe Frank Steinmeier au încercat să continue pe linia acomodării şi a avertizării Rusiei, dar este clar că acest balet nu mai funcţionează. Degeaba îi critică reprezentanţii germani pe separatişti şi se abţin de la orice critică directă către preşedintele rus Vladimir Putin, pentru că politica de menţinere a canalelor diplomatice cu Rusia şi întreaga diplomaţie prin telefon n-au făcut decât să încurajeze Moscova să-şi accentueze agresiunea în Ucraina.

Pe de altă parte, în plan intern cresc presiunile. Deşi sondajele arată că germanii se pronunţă în proporţie tot mai mare pentru o politică externă mai autonomă şi sunt tot mai critici faţă de SUA după scandalul de spionaj, tragedia avionului morţii a lăsat urme şi în media şi opinia publică germană. Simpatia în creştere pentru Putin ar putea scădea având în vedere rolul nefast al Rusiei în acest caz.

Şi în plan politic iritarea autorităţilor germane faţă de Rusia creşte. Merkel a cerut în nenumărate rânduri Rusiei să se implice pentru soluţionarea conflictului din Ucraina, folosindu-şi influenţa asupra separatiştilor, ceea ce nu s-a întâmplat deloc până acum. Mai mult, formatul Grupul de contact pentru Ucraina – o iniţiativă germană - a fost şi el un eşec din această perspectivă. Putin nu doar că nu s-a distanţat de separatişti, aşa cum îi ceruseră nemţii, ci a preferat să arunce vina asupra Ucrainei, susţinând că un avion militar ucrainean ar fi doborât zborul malaezian.

Politica companiilor

Germania s-a opus până acum din toate puterile sancţiunilor economice la adresa Rusiei, dar asta nu din dragoste pentru Kremlin şi Putin, ci din motive pragmatice şi cinice de ordin economic. Puternicul comitet al industriei germane pentru afacerile cu estul Ostausschuss face politica externă a Germaniei mai mult decât politicienii, îmi spunea un expert neamţ în spaţiul estic la Berlin. Marile companii germane au făcut lobby chiar şi pentru ridicarea actualelor sancţiuni, dar au şi blocat unele noi, agitând pericolul ca economia germană să fie afectată.

„Un embargo sau sancţiuni similare impuse Rusiei ar dăuna mai ales întreprinderilor germane mijlocii puternic orientate către export”, a declarat Mario Ohoven, preşedintele Confederaţiei IMM-urilor germane, citat de ziarul "Tagesspiegel". În prezent, 6.300 de IMM-uri germane sunt active pe piaţa rusească, iar reprezentanţii acestora se tem de un efect de bumerang al sancţiunilor. O recesiune economică în Rusia ar avea ca efect o scădere a profiturilor acestora, dar şi o scădere a PIB-ului german cu 0,5%, potrivit unui studiu al Deutsche Bank. Pe de altă parte, preşedintele Ostauschuss, Eckhard Cordes, avertiza că dacă Europa întoarce spatele Rusiei, ţara se va orienta spre China, care ar deveni „câştigătorul actualei crize dintre UE şi Rusia”.

Schimbarea tonului politic

La nivel politic însă presiunile asupra lui Merkel şi Steinmeier venite din propriile partide cresc pentru a schimba abordarea soft faţă de Rusia cu una mai dură. Viceliderul grupului SPD din Bundestag, Rolf Mützenich, a declarat că „pozele şi relatările de la locul prăbuşirii avionului legate de separatiştii beţi pe lângă cadavre sunt şocante. Este inexplicabil de ce responsabilii de la Moscova continuă să permită asta, mai ales că au fără îndoială mijloacele de a-i influenţa pe aşa-zişii separatişti”, a declarat el pentru Spiegel. Social-democratul a mai cerut ca „preşedintele rus să pună capăt nebuniei care a început odată cu anexarea Crimeei şi să-i oprească pe separatiştii care refuză armistiţiul şi dialogul”.

Şi Karl-Georg Wellmann, politician CDU cu contacte la Moscova şi Kiev, a vorbit despre o „răspundere directă a lui Putin, care a destabilizat Ucraina prin importul de mercenari, armament greu şi tehnică modernă, precum rachete antiaeriene”. În opinia sa, a venit momentul pentru sancţiuni mai puternice împotriva Rusiei. „Cu cât îl oprim pe Putin mai târziu, cu atât mai scump ne va costa. Nu există o altă cale în afară de sancţiuni economice dureroase pentru că Putin nu poate fi impresionat altfel”, a concluzionat Wellmann. Pe aceeaşi linie s-a situat şi Norbert Röttgen (CDU), preşedintele Comisiei de politică externă din Bundestag, care a afirmat şi el că Putin este vinovat de catastrofă pentru că a livrat separatiştilor luptători şi arme.

O altă voce adesea critică la adresa Rusiei, viceliderul grupului parlamentar CDU Andreas Schockenhoff, a propus trimiterea unei misiuni de menţinere a păcii sub egida ONU, cu participare germană, în Donbass şi a subliniat nevoia unui armistiţiu rapid garantat internaţional. Mai mult, el nu a exclus participare Bundeswehr la o astfel de operaţiune. Ideea este însă fantezistă dat fiind faptul că Rusia poate bloca o astfel de intervenţie prin veto în Consiliul de Securitate, iar în prezent în Ucraina nu există pace, deci n-ai ce să menţii.

Ministrul de Externe Steinmeier încă mai speră că Putin îşi va schimba atitudinea şi se va distanţa de separatiştii din estul Ucrainei. Merkel în schimb nu îşi mai face iluzii şi a cerut miercuri, prin purtătorul de cuvânt, ca UE să impună repede sancţiuni împotriva Rusiei. Atitudinea Germaniei arată clar slăbiciunea politicienilor care nu au încă o nouă strategie pregătită în relaţia cu Rusia, ci încearcă s-o schimbe din mers, dat fiind eşecul total al abordării actuale.

Condominiumul ruso-german nu poate fi întărit, ci tocmai este zădărnicit înainte de a se naşte, de doborârea avionului malaezian.

Din toate considerentele expuse mai sus nu cred că se poate trage concluzia că Germania se îndepărtează de Europa şi de SUA şi se aruncă în braţele Rusiei, ipoteză vehiculată şi de câţiva analişti români în ultima vreme. Este adevărat că noul scandal de spionaj a afectat relaţia cu SUA şi că Berlinul l-a expulzat pe şeful serviciilor americane din Germania, dar Merkel a încercat să modereze criticile faţă de aliaţi, iar în criza ucraineană SUA şi Germania au avut o poziţie comună – Rusia trebuie să facă paşi de de-escaladare a situaţiei din estul Ucrainei. Mai mult, Obama l-a trimis recent pe şeful staffului său la Berlin pentru a încerca să repare oalele sparte după scandalul de spionaj.

Fantasmele trotilului geopolitic Rusia-Germania

Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice al Academiei Române, susţine într-un articol pentru Adevărul că „formula în care se va gestiona Estul de aici înainte va fi un condominiu ruso-german”. Germania se îndreptă în opinia sa spre o politică externă independentă, emancipându-se de dimensiunea euroatlantică, a se citi SUA, şi ar preda Estul pe tavă Moscovei.

Realitatea este că Berlinul nu are o politică clară faţă de Estul Europei, dar nici nu are interesul ca acesta să fie trecut într-o sferă de influenţă rusească.

Argumentul că bunăstarea economică germană va duce la o emancipare de SUA în politica externă este şi el fals. Germania a putut să se dezvolte atât de bine, în linişte şi pace, datorită umbrelei de securitate a SUA şi a NATO. Fără aceste garanţii de securitate, Germania este şi ea vulnerabilă faţă de hard power-ul rusesc. Mai mult, Berlinul a dovedit în ultimii ani că nu a vrut să aibă o greutate militară pe măsura celei economice. În numele Constituţiei pacifiste, nemţii au refuzat să participe la operaţiuni precum intervenţia din Libia, dezamăgindu-şi aliaţii.

Mai mult, la conferinţa de securitate de la Munchen din 2013, Germania s-a pronunţat împotriva iniţiativei de a construi o armată comună europeană. Va schimba Germania garanţiile de securitate date de SUA şi NATO cu garanţii date de Rusia, urmând să depindă de aceasta pentru securitatea ei într-un duet – Rusia, hegemonul militar în Europa, iar Germania, hegemonul economic? Îşi va împărţi Merkel zone de influenţă cu Putin? Nu cred că se va ajunge niciodată aici. Tocmai criza din Ucraina ar fi trebuit să le arate nemţilor cât de periculos este să te joci cu Putin şi că nu poţi să ai încredere în Kremlin. Pe de altă parte, SUA a cerut Europei şi mai ales Germaniei de mai multă vreme să-şi asume răspunderea pentru propria securitate, dar Berlinul a refuzat, preferând să fie un fel de free rider al umbrelei NATO şi SUA.

În legătură cu Grupul de contact pentru Ucraina, care include reprezentanţi ai Ucrainei, Rusiei şi OSCE, pentru a se ajunge la încetarea focului în estul Ucrainei, format care ar exclude SUA sau UE, acesta s-a dovedit deocamdată o formă fără fond şi deci nu există un pericol real ca el să fie folosit de Moscova pentru avansarea intereselor sale.

Dan Dungaciu mai afirma că drumul către federalizarea Ucrainei a fost deschis de apelul Germaniei către Kiev de a negocia cu separatiştii ca parte a conflictului, dar tot el susţine că doborârea avionului malaezian este o mare oportunitate pentru Ucraina pentru că atenţia internaţională va fi concentrată pe conflict. Prin urmare expertul se contrazice – pentru că separatiştii şi Putin nu vor fi pe o poziţie puternică să obţină federalizarea după tragedia din Donbass.

Condominiumul ruso-german nu poate fi întărit, ci tocmai este zădărnicit înainte de a se naşte, de doborârea avionului malaezian. În spaţiul românesc au mai apărut însă şi alte teorii ale conspiraţiei. Plecând de la o declaraţie a lui Klaus Iohannis, noul lider al PNL şi candidat la preşedinţie, că „responsabilitatea pentru desfăşurarea unei anchete credibile în cazul catastrofei aviatice din Ucraina aparţine Federaţiei Ruse”, s-a speculat că neamţul ar putea scoate România de pe axa Bucureşti-Washington, pe care ne-a plasat Traian Băsescu, şi ar pune-o pe axa Berlin-Moscova, în contextul emancipării Germaniei în politica externă de SUA şi de Occident.

Speculaţia este absurdă pentru că Iohannis nu a zis că Ucraina este treaba Rusiei, ci doar că Rusia este vinovată şi trebuie să facă lumină în cazul tragediei care a costat viaţa a 298 de oameni nevinovaţi. Chiar dacă el ar fi omul lui Merkel, neamţul nu ne va duce către Rusia, via Berlin, pentru că nici Germania nu se va arunca în braţele Moscovei, în ciuda lobby-ului economic. Cât despre condominii şi axe, să nu uităm că Franţa şi Marea Britanie, nu Germania, vând încă arme Rusiei.