De ce nu trebuie să-l plângem pe Becali

Condamnarea lui Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare a stârnit un val de simpatie şi de compasiune pentru el în rândul colegilor politicieni, al presei care l-a făcut mare şi al publicului larg. Corul bocitorilor a lansat un nou sport naţional: cum să-l plângem şi să-l eliberăm pe Gigi. Nu contează că omul a sfidat o ţară întreagă, a încălcat legile, a înjurat, a ameninţat. E om bun, a făcut şi lucruri bune, măcar e natural şi nu a furat resurse de la stat, au fost argumentele halucinante ale unor analişti sau simpli telespectatori. Personal cred că pauza de Becali şi sentinţa dată în cazul lui sunt benefice pentru spaţiul public românesc, contaminat de becalizare. Anti-modelul Becali ar putea fi acum demontat. Nu e puţin lucru.

Deocamdată însă televiziunile şi politicienii de frunte ai ţării îl plâng pe latifundiarul din Pipera cu lacrimi de crocodil, fără vreun simţ al penibilului, şi subminând decizia justiţiei. Da, justiţia a funcţionat în cazul unui om care se credea deasupra legii la fel ca Adrian Năstase. Incredibil! Senzaţional! Unii analişti spun că este ultima zbatere a justiţiei înainte de intrarea în vigoare a noului pact Băsescu-Ponta de împărţire a procurorilor. Premierul Victor Ponta s-a referit cu compătimire la Becali şi a făcut o referire abracadabrantă la faptul că nu mai e loc în închisorile române de atâţia deţinuţi şi că CEDO ne va condamna că nu-i ţinem în condiţii de spaţiu adecvate. Apoi presa a scris că se pregăteşte o lege de amnistiere în masă pentru a mai face loc în puşcării şi că astfel Becali ar putea fi salvat. Un demers subtil şi extrem de pervers de decredibilizare a unei decizii a justiţiei, luate după mulţi ani, dar cu probe certe, este un lucru grav pentru că ea încearcă să inoculeze populaţiei ideea că justiţia este nedreaptă şi să-i facă mai simpatici pe răufăcători, care vor fi prezentaţi ca victime.

În paralel la televiziunile politice de scandal gen RTV care s-au hrănit ani de zile din nocivul personaj Becali, este doliu naţional. Personajul care ameninţa, sfida, se urca pe maşină a fost scos din cadru de justiţie şi au pierdut un vector principal de a face rating. Şi alţi jurnalişti l-au plâns pe Becali. Ei au uitat cum a jignit acesta cu cuvinte vulgare jurnalişti şi jurnaliste de-a lungul timpului, cum le-a făcut ameninţări morbide, cum i-a înjurat, cum au fost agresaţi de body-guarzii lui. Flegmele aplicate de Becali justiţiei, adversarilor săi reali sau închipuiţi din sport şi din politică, sfidarea legii sunt şterse acum cu buretele pentru a-l prezenta pe Becali ca o victimă, ca tată de familie, care va trebui să-şi lase fetele singure pentru a se duce la închisoare.

Televiziunile care l-au umflat pe Becali atâţia ani, într-un schimb imoral imagine contra rating, au intrat în sevraj pentru că nu mai îşi pot lua doza de imbecalizare pe care s-o injecteze populaţiei. Deunăzi ascultam la o astfel de televiziune politică cum un invitat susţinea că popularitatea lui Becali va creşte tot mai mult, cu cât va sta mai mult închis. Dacă ne gândim că varianta amnistiei ar şterge interdicţia sa de a candida pentru funcţii publice, putem să ne aşteptăm ca el să ţintească după eliberare preşedinţia. Că doar ultima oară când a fost după gratii a ajuns europarlamentar, apoi parlamentar, deci numai asta mai rămâne.

Personal cred că condamnarea lui Becali a avut un simbolism mult mai important. A fost încă un exemplu, după cel al fostului premier Adrian Năstase, că justiţia funcţionează şi la acest nivel, şi pentru cei foarte bogaţi şi cu funcţii politice importante, dar a şi arătat că (anti)modelul Becali nu este sustenabil. Pentru că în România într-un context de oprimare a valorilor de către comunism, s-a ajuns după 90 la o societate fără valori şi modele. Gigi Becali, incult, fără studii, violent în limbaj şi în acţiuni, a ajuns să fie promovat de presă ca un model de succes privit de mulţi (tineri) cu simpatie. Ce conta cum s-a îmbogăţit? Conta pentru ei că are bani, conduce Maybach, e patron de echipă de fotbal, e şmecher şi-i sfidează pe toţi – politicieni, legi, persoane. Pe scurt este deasupra tuturor pentru că are bani mulţi şi putere şi nimeni nu se poate atinge de el. În acest sens, Becali reprezintă tot ce este mai rău, o chintesenţă a capitalismului sălbatic postdecembrist: afaceri dubioase, imobiliare, schimburi de terenuri, bani mulţi, imagine, politică şi dosare penale. Sentinţa de condamnare la trei ani de închisoare demontează chiar acest mit al invulnerabilităţii acestor personaje. Tinerii care îl privesc pe Becali ca un model trebuie acum să-şi pună întrebări de genul Până unde se poate merge? Dacă şi idolul lor a ajuns la închisoare.

România are nevoie de o pauză în procesul de imbecalizare, în care răul este prezentat drept bine şi model de succes. Din păcate, în loc să înţeleagă mesajul acesta, televiziunile nostalgice după tiradele isterice ale lui Becali îl caută şi la închisoare şi ne vor relata pe larg despre ce mănâncă deţinutul Becali, cu cine vorbeşte la felefon, cum nu poate folosi decât cartela, cine are voie să-l viziteze şi cum se comportă în închisoare. Poate se apucă şi el de scris o carte sau mai multe ca Adrian Năstase pentru a fi eliberat mai devreme pentru bună purtare şi activităţi culturale. Sau poate va fi eliberat pentru că a câştigat Steaua campionatul.

Simptome false

După 1990 s-a ajuns la o societate fără valori şi modele. Gigi Becali, incult, fără studii, violent în limbaj şi în acţiuni, a fost promovat de presă că un model de succes şi privit de mulţi (tineri) cu simpatie. Ce conta cum s-a îmbogăţit? Conta pentru ei că are bani, conduce Maybach, e patron de echipă de fotbal, e şmecher şi-i sfidează pe toţi – politicieni, legi, persoane. Pe scurt este deasupra tuturor pentru că are bani.

Am vorbit de curând cu un prieten care studiază în Germania şi care era foarte indignat de cum clasa politică din România vinde fără să stea pe gânduri pe nimic toate resursele ţării şi acceptă orice condiţii puse de marile companii (vezi contractul dictat de Chevron reprezentanţilor ANRM pentru exploatarea gazelor de şist). După ce şi-a exprimat revolta faţă de faptul că politicienii dau tot iar România nu obţine nimic, a venit vorba tangenţial de condamnarea lui Gigi Becali. El măcar e naţionalist şi n-a vândut resurse naţionale, mi-a spus amicul. Nu am fost de acord cu el. Aura lui Becali de naţionalist, patriot şi creştin-ortodox este o construcţie de imagine falsă. Nu poate să fie patriot un om care păgubeşte statul român luând terenurile Ministerului Apărării la un preţ de nimic. Nici un om care sfidează legile statului în sensul că-şi construieşte un sistem de justiţie paralelă (vezi episodul cu hoţii), încălcând chiar definiţia fundamentală a statului dată de Max Weber care spunea că acesta deţine monopolul violenţei legitime.

La fel nu poate să fie ortodox un om care departe de a-şi iubi semenii, îi ameninţă, îi dispreţuieşte şi îi înjură, care răspândeşte în jur doar ură şi violenţă. Oricâte biserici a construit şi oricâţi bani a aruncat săracilor care stăteau la Curtea Palatului său, Becali a acţionat astfel tot pentru a-şi asigura imagine şi simpatie populară convertibilă în voturi pentru o carieră politică care să-i apere afacerile. Scopul a fost neortodox, la fel ca şi conduita sa zilnică, expusă ore în şir la televizor. Tiradele sale de măturisitor al credinţei n-au făcut decât să submineze şi mai mult ideea de forţă politică creştină, cu autentice valori ortodoxe care ar fi putut apărea. Orice astfel de construcţie ar fi etichetată din start ori prin referinţe la Mişcarea Legionară ori prin prisma monştrilor prezentului de tip Gigi Becali.

Ion Cristoiu scria în EVZ că ”în şerpăria postdecembristă, Becali mi se pare un om de caracter. Spre deosebire de mulţi politicieni, care ar putea învăţa de la el ce înseamnă naturaleţea, Becali nu ţine să apară în public altfel decât este”. Nimic mai fals. Crizele latifundiarului din Pipera, zbierătele şi ameninţările lui sunt naturaleţea pe care trebuie să o aibă un politician? Afişarea inculturii şi grosolăniei trebuie scuzate pentru că ”el nu vrea să pară mai citit decât este sau mai cinstit decât este”, cum scrie dl. Cristoiu? Nici cu afirmaţia sa că nu şi-a confecţionat nicio imagine artificială pentru a atinge un anumit scop” nu pot fi de acord, pentru că exact asta a făcut.

Baciul din Pipera şi-a creat un adevărat cult al personalităţii, cu concursul larg al presei, pe baza unor valori pe care nu le-a respectat niciodată. Modelul său pentru Noua Generaţie (care dă şi numele partidului său de buzunar) a fost cel al omului care poate cumpăra orice, poate face orice, poate spune orice fără să fie tras la răspundere. Iar recent i s-a demonstrat că nu este aşa, că Dumnezeu pe care îl tot invoca le vede pe toate şi răsplăpteşte după fapte, iar Justiţia românească nu-l mai lasă să fie deasupra legii. Şi a mai primit o lecţie: banii, imaginea şi puterea nu aduc fericirea. Politicienii care se arată acum plini de compasiune pentru Becali ar trebui să înveţe şi ei această lecţie.