De ce îşi retrage Putin trupele din Siria

Retragerea forţelor militare ruse a fost din nou o decizie care i-a luat prin surprindere pe occidentali. În binecunoscutul stil care-i place lui Vladimir Putin, de a lua decizii imprevizibile, pentru ca apoi ceilalţi să încerce să-i descifreze intenţiile. Dacă luăm în calcul că anunţul a coincis cu reluarea negocierilor de pace pentru Siria de la Geneva, care se desfăşoară sub egida ONU, putem concluziona că Rusia este de acord acum cu căutarea unei soluţii diplomatice care să pună capăt conflictului din Siria, ba chiar încearcă să-l determine şi pe preşedintele sirian Bashar al Assad să nu se opună acestui proces. În realitate lucrurile sunt mai complicate.

Primul obiectiv pe care Moscova şi l-a îndeplinit într-adevăr este schimbarea raportului de forţe între regimul de la Damasc şi opoziţie şi menţinerea lui Assad la putere. În urmă cu trei luni, înainte de intervenţia rusească, preşedintele sirian nu mai controla decât un sfert din ţară şi risca să piardă puterea chiar şi în zona alauită (secta din care face parte) care găzduieşte şi obiectivele strategice ruseşti. Bombardamentele ruseşti îndreptate mai ales împotriva rebelilor, şi nu a teroriştilor Statului Islamic, au permis însă armatei siriene să reia controlul asupra unor suprafeţe importante şi au lovit puternic opoziţia. Potrivit ministrului rus al Apărării, Serghei Şoigu, Rusia a ajutat guvernul sirian să reia controlul asupra a 400 de oraşe şi 10.359 de km pătraţi de teritoriu.

Ca urmare, la adăpostul zonei de excludere aeriană impuse de facto de Rusia în Siria, regimul Bashar al Assad rezistă şi va negocia dintr-o poziţie de forţă o eventuală tranziţie şi soluţie politică.

Prin retragerea forţelor armate, Putin i-a transmis totuşi un mesaj lui Assad: că ajutorul rusesc nu este necondiţionat. Rusia n-a acceptat în discuţiile cu Occidentul plecarea lui Bashar de la putere ca precondiţie pentru negocieri de pace sau pentru o soluţie politică, dar interesul Moscovei nu este să-l păstreze cu orice preţ pe dictator personal la putere, ci elementele regimului său loiale Moscovei.

Rusia, a cărei economie este grav afectată de sancţiuni, nu-şi poate permite o implicare pe termen lung într-un conflict care pare să nu mai aibă sfârşit. Pentru a nu îndeplini previziunea preşedintelui Obama, care spunea că ruşii se vor împotmoli într-o mlaştină în Siria, Kremlinul, care nu are o strategie clară de exit, a ales să-şi retragă parţial forţele, dar să lase în urmă personal militar la baza navală din Tartus şi la cea aeriană din Latakia. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a spus foarte clar că nu toate forţele militare vor fi retrase de la baza aeriană Hmeymim din apropiere de Latakia, şi nici din baza navală din Tartus. În plus, puternicul sistem antirachetă S-400 va fi în continuare desfăşurat în Siria pentru a proteja forţele rămase, ceea ce înseamnă păstrarea dominaţiei asupra spaţiului aerian şi capacitatea de a relua oricând bombardamentele.

Rusia şi-a îndeplinit obiectivul de a-şi spori influenţa în Orientul Mijlociu şi prin proiectarea de hard power a ajuns un actor inconturnabil în Siria, de interesele căruia toate celelalte state trebuie să ţină cont. Ca urmare, Moscova nu putea să-şi retragă toate forţele militare din ţară, chiar dacă o declară, pentru ca acestea au fost principalul ei atu faţă de Occident în acest conflict.

Mesajul pentru consumul intern al Kremlinului va fi însă acesta: Rusia îşi redobândeşte statutul de mare putere, prin acţiunile militare din Siria împotriva organizaţiilor teroriste, va avea un cuvânt greu de spus în orice formulă de tranziţie politică, respectă armistiţiul agreat cu SUA şi promovează o soluţionare paşnică a conflictului.

Ce a obţinut Putin

Dacă trupele ruseşti rămâneau în Siria, Rusia ar fi devenit involuntar un alt proxy pentru preşedintele sirian Bashar al-Assad, ori nu aceasta este intenţia preşedintelui rus. ”Rusia nu vrea să lupte pentru Assad personal. Dacă Rusia continua ca până acum, ar fi devenit mai dependentă de Assad şi s-ar fi ciocnit direct de alţi actori”, a explicat Aleksei Makarkin, directorul Centrului pentru tehnologii politice din Moscova pentru ”New York Times”.

Rusia nu a reuşit să forţeze Occidentul să facă concesii în privinţa Ucrainei, şi mai ales a ridicării sancţiunilor economice impuse de UE şi SUA care-i afectează puternic economia. Ca urmare Moscova şi-ar putea muta toate forţele şi resursele pe un singur front, în Donbass.

Kremlinul se mulţumeşte cu ce a obţinut deja. În primul rând, a blocat cererile Occidentului de schimbare a puterii în Siria. Apoi, a reconfirmat că este mai loial aliaţilor săi, regimul de la Damasc, decât americanii faţă de grupările de opoziţie. Să nu uităm că preşedintele Obama şi-a încălcat şi linia roşie privind intervenţia în caz de folosire a armelor chimice împotriva populaţiei în Siria, iar slăbiciunea SUA a încurajat Moscova.

Pe de altă parte, Rusia a fost scoasă din izolarea în care se găsea ca urmare a crizei din Ucraina. Acum nicio decizie importantă legată de Siria nu se mai poate lua fără Moscova. Cu sau fără Assad la putere, influenţa Rusiei în Siria va trebui recunoscută.

Ce n-a obţinut Rusia

Cu toată proiecţia de hard power şi forţarea ieşirii din izolare, Rusia nu a reuşit să forţeze Occidentul să facă concesii în privinţa Ucrainei, şi mai ales a ridicării sancţiunilor economice impuse de UE şi SUA care-i afectează puternic economia. Moscova a făcut presiuni uriaşe asupra Germaniei şi Franţei pentru ca acestea să oblige Ucraina să facă paşi în sensul federalizării şi să ţină alegeri în Donbas şi Lugansk, chiar dacă ea nu-şi respecta angajamentele luate prin memorandumurile de la Minsk.

Mai mult, Rusia a mizat pe alimentarea crizei refugiaţilor prin bombardamentele intense în Siria pentru a dezbina Europa şi a submina unitatea acesteia. Recent s-a discutat despre prelungirea sancţiunilor care urmează să expire în luna iulie, iar miniştrii de Externe ai Ungariei şi Italiei au declarat că prelungirea n-ar trebui să fie automată. În paralel, Kremlinul a încercat să fragilizeze poziţia şi aşa delicată a cancelarului german Angela Merkel pe plan intern, în criza refugiaţilor, nemulţumit de faptul că ea a ţinut Europa unită în privinţa sancţiunilor economice impuse Rusiei de Occident, după anexarea Crimeei şi destabilizarea estului Ucrainei. Toate aceste presuni şi strategii au rămas însă fără rezultate palpabile.

O cheie mai îngrijorătoare în care poate fi interpretată retragerea rusă este că Rusia, conştientă că nu va putea scăpa de sancţiuni, va încerca să puncteze decisiv până la sfârşitul anului în Ucraina, mutându-şi toate forţele şi resursele pe un singur front şi luând din nou prin surprindere Occidentul. ”Fereastra de oportunitate pe care o are Rusia în acest moment poate să dureze până la sfârşitul acestui an, până la alegerile prezidenţiale din SUA. Moscova va încerca să puncteze decisiv în Ucraina pentru ca apoi nu va mai avea când s-o facă. Un nou preşedinte american va discuta altfel orice dosar internaţional cu Kremlinul. Rusia are resurse diminuate şi se va concentra tot mai mult pe străinătatea apropiată”, avertiza expertul în spaţiul ex-sovietic, Armand Goşu, în cadrul unei conferinţe. În opinia sa, varianta maximală în care Rusia declanşează o ofensivă pentru crearea unui coridor care să lege regiunea Rostov pe Don de Crimeea nu poate fi exclusă.

Este clar că Rusia n-a obţinut ce voia în legătură cu Ucraina, prin folosirea Siriei ca monedă de schimb în relaţia cu Occidentul. Ca urmare, operaţiunea de retragere din Siria ar putea avea ca scop distragerea atenţiei de la concentrarea militară pe estul Ucrainei. Nu ar fi prima lovitură surpriză a lui Putin.