De ce continuă bulgarii să se revolte
alte articole
Combinaţia dintre sărăcirea populaţiei, o creştere a facturilor la încălzire şi curent şi o insatisfacţie tot mai mare faţă de corupţia clasei politice, a fost explozivă în Bulgaria. Oamenii au ieşit în stradă şi au obţinut alegeri anticipate şi demisia guvernului Borisov. Apoi au venit socialiştii la putere şi au crezut că nimic nu s-a schimbat. Bulgarii s-au revoltat însă din nou, atunci când un personaj controversat a fost numit în fruntea serviciilor secrete. În prezent, protestatarii cer iar alegeri şi o reformă electorală care să le permită să exercite un control mai puternic asupra aleşilor lor.
Chiar dacă a obţinut retragerea numirii mogulului Delyan Peevski, mişcarea de contestare cere în continuare demisia premierului Oresharski şi din nou alegeri parlamentare anticipate. Ea s-a transformat într-o contestare a democraţiei reprezentative şi într-o confruntare între EI, politicienii, privilegiaţii care nu le dau nicio socoteală pentru ceea ce fac (cum s-a văzut din decizia netrasparentă de a-l numi pe Peevski), care se îmbogăţesc proliferând un sistem corupt şi ineficient şi NOI, populaţia care a sărăcit, care plăteşte facturi mai mari furnizorilor străini, al cărei nivel de trai nu s-a îmbunătăţit. Ca urmare, paralelele care se pot face cu protestele din Turcia şi Brazilia sunt limitate, pentru ca acestea au ca forţă principală o clasă de mijloc tot mai încrezătoare, care a ajuns la un nivel de bunăstare economică şi care-şi doreşte mai multe drepturi civice şi politice.
Tentaţia democraţiei directe
Bulgarii vor să introducă elemente de democraţie directă, care să garanteze acea responsabilizare mai puternică a aleşilor lor faţă de ei. Revendicările protestatarilor sunt însă destul de confuze. Unii cer dreptul să-şi poată revoca parlamentarii atunci când aceştia nu le apără interesele, în timp ce alţii susţin schimbarea legislaţiei electorale pentru ca cetăţenii simpli să poată candida pe liste civice sau pentru a facilita formarea de partide noi. Toate aceste măsuri ar fi menite să slăbească dominaţia partidelor mainstream, a întregului establishment politic considerat de populaţie ca fiind corupt, ineficient şi preocupat doar de propriile sale interese.
Cunoscutul analist bulgar Ivan Krastev, susţine că este vorba despre un nou clivaj între cetăţenii nemulţumiţi de status quo-ul economic şi politic, dar care nu au capacitatea de a influenţa politicile respective prin procese democratice, şi clasa politică, considerată principalul vinovat.
Şi Dimitar Bechev, şeful birului din Sofia al think-tank-ului European Council on Foreign Relations, scrie într-o analiză publicată de Open Democracy că "actualele proteste din Bulgaria reprezintă o revoltă împotriva întregii elite politice – dreapta, stânga şi centru. Sunt denunţate corupţia şi capturarea statului, iar întreaga tranziţie post-comunistă bulgară este pusă sub semnul întrebării". Frustrarea alegătorilor se datorează, în opinia sa, faptului că, deşi au apărut de-a lungul timpului mulţi actori anti-sistem, pe care i-au susţinut şi care le-au promis că vor combate corupţia endemică, niciunul nu a făcut-o.
Perspectivele mişcării de protest
Demisia premierului Oresharski, cerută insistent de demonstranţi, n-ar rezvolva însă niciuna din aceste probleme. Organizarea de noi alegeri parlamentare nu ar duce decât la aceleaşi rezultate- poate câteva procente în plus pentru GERB, partidul fostului premier Borisov, care n-a fost implicat în scandalul Peevski-dar cu greu s-ar putea forma o altă majoritate.
Mişcarea de protest din Bulgaria s-a transformat într-una de contestare a democraţiei reprezentative şi într-o confruntare între EI, politicienii, privilegiaţii care nu le dau nicio socoteală pentru ceea ce fac, care se îmbogăţesc proliferând un sistem corupt şi ineficient şi NOI, populaţia, care a sărăcit, care plăteşte facturi mai mari furnizorilor străini şi al cărei nivel de trai nu s-a îmbunătăţit.
Analiştii bulgari, prognozează că guvernul Oresharski nu va cădea deocamdată, dar va avea o viaţă grea, fiind contestat de populaţie şi depinzând în Parlament de susţinerea ultranaţionaliştilor de la Ataka.
Pe de altă parte, chiar şi cu legislaţia electorală modificată, mişcarea de contestare are prea puţin timp la dispoziţie pentru a se transforma în tipul de mişcare anti-establishment de succes, cum este Mişcarea de cinci stele în Italia. Iar Krastev avertizează că, în lipsa formulării unor revendicări clare şi în eventualitatea convocării de alegeri anticipate, protestatarii nu au decât de pierdut, pentru că nici nu se vor face reformele economice şi politice dorite, nici nu vor intra figuri noi în Parlament.
Politologul mai observă că Bulgaria a aplicat cu obstinaţie abordarea UE “change governments, not policies” şi a menţinut o politică monetară şi fiscală prudentă. Bulgaria are cel mai mic deficit şi datorie publică ca procent din PIB la nivelul UE şi a fost un copil model al austerităţii. Iar populaţia a susţinut această abordare până de curând, mizând pe îndeplinirea cererilor UE, considerată cel mai bun mecanism de a-şi forţa elitele naţionale corupte şi ineficiente să se schimbe.
Ca şi în România, s-a văzut însă că UE nu poate să facă curat în politica internă a unui stat membru. A fost o iluzie. Iar odată ce votanţii bulgari au înţeles că nu pot influenţa politicile economice prin vot, încrederea lor în instituţiile publice s-a erodat rapid. Piaţa, centrul democraţiei directe care aminteşte de polisul grec, a devenit astfel scena politică pe care se manifestă cetăţenii şi singurul mijloc de a influenţa deciziile care-i afectează.
Nu pot să nu observ că toate problemele Bulgariei: corupţia endemică, neîncrederea în întreaga clasă politică şi în instituţii precum Parlamentul, convingerea populaţiei că politicienii îşi apără doar propriile interese şi că nu le pasă de cetăţeni, sărăcia, lipsa controlului guvernaţilor asupra guvernanţilor sunt şi probleme ale României. Diferenţa este că, din păcate, românii nu ar protesta dacă Dan Voiculescu ar fi numit în fruntea SIE sau SRI, că românii au votat masiv pentru candidaţi condamnaţi penal în alegerile parlamentare. Că dezvăluirile legate de scandaluri de corupţie în care sunt implicaţi politicieni nu mai indignează electoratul, la fel cum nu-i indignează nici linşarea mediatică şi politică a celor care chiar se ocupă de anticorupţie. Aceasta nu mai este demult o miză şi o preocupare, fiind discreditată de oamenii sistemului care acuză influenţe politice. Mai mult, populaţia empatizează cu Gigi Becali, despre care mulţi spun că a făcut infracţiuni, dar şi mult bine.
O altă diferenţă esenţială este ca românii nu mai ştiu să protesteze. În timp ce bulgarii au ieşit cu zecile de mii în stradă pentru a contesta o numire într-o funcţie-cheie a unui personaj îndoielnic, la protestele din România împotriva exploatării gazelor de şist sau a OMG-urilor Monsanto, s-au strâns la Bucureşti abia câteva zeci de oameni. Iar protestele politice au fost dicreditate de protestatari de profesie, plătiţi de partide. Împotriva Constituţiei lui Antonescu care consfinţeşte dictatura Parlamentului, care devine o putere hegemonică în stat, nemaifiind controlat de nimeni, s-au înregistrat doar proteste marginale. Poate doar creşterea facturii la gaze şi curent o să-i determine pe români să acţioneze ca vecinii lor, bulgarii.
