Daniel Zamfir: „Băncile ameninţă Preşedinţia, ori asta este inacceptabil!”

Iniţiator al legii dării în plată, trimisă vineri de preşedintele Iohannis spre reexaminare către Parlament, deputatul Daniel Zamfir s-a declarat încrezător că legea în baza căreia românii ce nu-şi mai pot achita creditele pot scăpa de datorii cedând băncii imobilul ipotecat, va fi adoptată cât mai repede.
Deputatul Daniel Zamfir. (Facebook)
Loredana Diacu
19.12.2015

„Pe mine mă bucură faptul că preşedintele României, ca şi Parlamentul României şi milioane de români, au constatat că e o lege bună, că riscul trebuie împărţit între client şi bancă. Acum, că sunt chestiuni de tehnică legislativă sau că nu e foarte clar cine sunt beneficiarii, acestea sunt lucruri pe care categoric le vom lămuri rapid şi vom transmite într-o formă mai clară proiectul pentru a fi adoptată cât mai repede de Parlament, a declarat Zamfir într-o intervenţie telefonică la B1 TV.

Comentând faptul că băncile au avut reacţii vehemente la adoptarea legii sale, Zamfir a declarat: „Nu pot să nu constat ce fac băncile, anume că ameninţă Preşedinţia României, crezând că aşa îl pot presa pe preşedinte să ia o anumită decizie. Ori asta este inacceptabil! Toată lumea constată că e o lege justă, că şi banca trebuie să-şi asume un risc.”

Întrebat dacă crede că finalmente legea dării în plată va reuşi să treacă, Zamfir a răspuns afirmativ: „Legea va trece pentru că e o lege dreaptă şi, dacă inclusiv preşedintele consideră asta, eu nu am motive să cred că această lege, pe fond, nu va trece”.

Reamintim că preşedintele Iohannis a trimis Parlamentului, vineri, spre reexaminare, Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

Legea iniţiată de Daniel Zamfir şi adoptată pe 25 noiembrie în Parlament cu 233 de voturi "pentru", o abţinere şi un vot ''împotrivă'', permite unei persoane care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria să treacă în proprietatea băncii imobilul ipotecat. Practic, legea prevede că, la momentul încheierii contractului pentru transferul de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.

Actul normativ a stârnit nemulţumirea bancherilor care au anunţat că îi vor cere preşedintelui Iohannis să sesizeze Curtea Constituţională pe legea privind darea în plată, cu alte cuvinte, legea care permite unei persoane care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria să treacă în proprietatea băncii imobilul ipotecat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor