Dacă e duminică, e mega protest. Săptămâna aceasta, marş de la Guvern spre Parlament
alte articole
După formarea uriaşului tricolor uman şi a drapelului UE în Piaţa Victoriei, protestatarii se pregătesc, pentru duminica ce vine, de un marş de la Guvern la Parlament, ca reacţie "la noile semnale de limitare şi subordonare a unor instituţii." Demersul este anunţat în contextul în care CCR a decis, recent, că DNA şi-a excedat atribuţiile anchetând adoptarea OUG 13, deranjând Guvernul prin ancheta sa.
"Politizarea şi numirea în funcţie după criterii şi interese politice este primul motiv care ne-a scos în stradă", scriu protestatarii, pe pagina de Facebook a evenimentului, reamintind că "dacă DNA nu ar fi cercetat maniera în care OUG 13 a fost adoptată, nu am fi aflat astăzi că ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul oferise în primă fază un aviz negativ proiectului de modificare a codurilor penale, motiv pentru care şedinţa a fost amânată până la ora 21.00, pentru a fi redactat un nou aviz, de această dată pozitiv.
Nemulţumiţi de decizia CCR, protestatarii ridică următoarea întrebarea: dacă nu era de competenţa DNA să investigheze, atunci cine ar trebui să scoată la iveală aceste nereguli şi de ce nu a făcut-o?
Nu în ultimul rând, organizatorii evenimentului reamintesc acuzele constatate de DNA :
Disjungerea şi declinarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare, sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- Favorizare a făptuitorului
- Prezentare cu rea-credinţă, de date inexacte, Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului (prevăzută şi sancţionată de Legea 115/1999 – a răspunderii ministeriale)
- Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 259 al.1 şi 2 C.p)
- Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (art. 275 C.p)
- Fals intelectual
# Nu apărăm persoane, ci principii. Nu atacăm instituţii, ci practici nocive", concluzionează organizatorii protestului.
Reamintim că, sesizată de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pe marginea unui posibil conflict juridic între puterile statului în urma deschiderii dosarului OUG 13, Curtea Constituţională i-a dat luni, în mod surprinzător, dreptate liderului ALDE, decizând că DNA a perturbat buna activitate a Executivului şi relaţiile care trebuie să existe între cele trei autorităţi - judecătorească, executivă şi legislativă.
Decizia s-a luat, potrivit preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, cu "o majoritate semnificativă".