Curtea Constituţională a României: Dezaprobăm atacurile concertate la adresa Curţii Constituţionale a Moldovei

A îndemna la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale echivalează cu a anula însăşi esenţa democraţiei, afirmă judecătorii constituţionali români.
Curtea Constitutionala a Romaniei - CCR (Epoch Times România)
Tatiana Chiriac
28.04.2021

Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că urmăreşte cu îngrijorare evoluţia evenimentelor care vizează Curtea Constituţională a Republicii Moldova (CCM), exprimându-şi deplina solidaritate şi empatie faţă de colegii judecători de la Chişinău.

„Dezaprobăm atacurile concertate la adresa CCM şi criza constituţională creată în Republica Moldova, ce urmăreşte a anihila eforturile de a construi, menţine şi consolida o democraţie autentică”, se arată într-un comunicat de presă al CCR publicat pe site-ul instituţiei.

În opinia judecătorilor constituţionali români, a îndemna la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale echivalează, fără echivoc, cu a instiga la nerespectarea legii, a statului de drept, a anula însăşi esenţa democraţiei.

Mai mult, supremaţia şi prevalenţa Constituţiei sunt idealuri comune ce-şi găsesc izvorul în istoria noastră comună dar şi în viitorul nostru european.

CCR a subliniat că de la înfiinţarea sa prin Constituţia din 1994, Curtea Constituţională a Moldovei şi-a câştigat o bună reputaţie internaţională care a şi justificat alegerea sa pentru exercitarea preşedinţiei Conferinţei Curţilor Constituţionale europene, pentru un mandat de 3 ani (2021-2024), organism care numără 41 de instanţe de jurisdicţie constituţională.

„Aceasta a însemnat o nouă confirmare europeană de care suntem mândri, fiind expresia unui veritabil constituţionalism european. Este elocvent în acest sens să reamintim evenimentele internaţionale găzduite de CCM, cu tematică constituţională, varietatea şi actualitatea subiectelor discutate care au cunoscut un ecou pozitiv, o deplină şi binemeritată recunoaştere şi susţinere internaţională”, se mai arată în comunicatul CCR.

În concluzie, judecătorii români au subliniat că vor păşi şi parcurge împreună drumul ce se dovedeşte a fi şi pentru toţi uneori anevoios, în dificila sarcină de a valida şi consolida democraţia constituţională şi statul de drept.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor