Patru medici chinezi condamnaţi pentru recoltare de organe. Ce se află în spatele acestui vârf al icebergului
Un dosar penal care implică intervenţii chirurgicale neautorizate pentru extragerea de organe, efectuate într-o ambulanţă fără licenţă din China, dezvăluie eforturile continue ale Beijingului de a acoperi o industrie construită sub ochii îngăduitori ai Partidului - aceea de recoltare forţată a organelor de la prizonierii de conştiinţă.
În iulie anul trecut, patru medici din estul Chinei au fost condamnaţi în China la închisoare cu pedepse între 12 şi 28 de luni, fiind găsiţi vinovaţi de implicare în extragerea ilegală de ficat şi doi rinichi de la o pacientă - Li Peng - imediat după moartea sa.
Cazul a fost raportat pe larg de mass-media de stat - în loc să fie cenzurat - indicând faptul că regimul a încercat să folosească scandalul pentru a abate atenţia de la industria - mult mai extinsă - de recoltare forţată a organelor de la dizidenţi şi prizonieri de conştiinţă - care sunt oricum arestaţi abuziv.
Potrivit presei de stat din China, ficatul lui Li Peng a ajuns la un spital militar din Beijing pentru transplant, iar rinichii ei la un alt spital din oraşul învecinat Tianjin. Ambele spitale au fost identificate de un ONG din SUA drept centre unde se desfăşoară extrageri forţate ale organelor de la persoane arestate abuziv şi internate în lagăre de muncă sau alte centre de detenţie.
În cazul lui Li Peng, medicii, împreună cu alţi doi complici, au fost acuzaţi după ce fiul femeii, Shi Xianglin, a alertat autorităţile că dosarul de "donator" al mamei sale nu fusese înregistrat în registrul oficial al donatorilor din China, a declarat presa chineză. Conform rapoartelor publicaţiilor chineze (controlate de regim), Shi Xianglin ar fi început să suspecteze că ceva nu este în regulă după ce a descoperit că vărul său Shi Zijun a primit 200.000 de yuani (aproximativ 30.780 dolari) la două zile după recoltarea organelor lui Li Peng. Conform programului oficial de donare a organelor din China, donatorii nu sunt recompensaţi.
Banii ar fi fost plătiţi de omul de afaceri Huang Chaoyang, implicat în scandal, care a fost, de asemenea, condamnat la 10 luni de închisoare. Potrivit presei de stat din China, Huang era un om de afaceri care vindea echipamente medicale.
Mai târziu, cei patru medici au atacat sentinţele, potrivit presei, susţinând că şi-au făcut doar datoria şi executau o procedură „aprobată de stat”, urmând, pur şi simplu, ordinele managerilor spitalului lor.
Extragerea ilegală de organe
Li Peng, o femeie în vârstă de 53 de ani, care locuia în provincia Anhui din estul Chinei, a murit la Spitalul Popular din judeţul Huaiyuan, pe 15 februarie 2018. Pe 11 februarie fusese internată la ATI după ce fusese rănită de fiul său vitreg în timpul unui atac cu un topor, a declarat presa de stat.
Pe 12 februarie 2018, după ce petrecuse o zi în secţia de terapie intensivă, medicii au stabilit că Li Peng era în stare critică, cu semne de insuficienţă respiratorie iminentă.
Citiți și Miliardar chinez rupe omerta şi vorbeşte despre recoltarea forţată de organe a regimului comunist
Yang, director al departamentului de ATI al spitalului, medicul care se ocupa de Li Peng în momentul în care a fost internată, ar fi fost cel care i-a convins pe soţul şi fiica femeii să semneze un formular de donare voluntară a organelor, promiţându-le şi o recompensă - scrie presa locală.
Iniţial, Yang a promis că familia va primi 160.000 de yuani (aproximativ 24.630 de dolari), dar a ridicat suma la 200.000 de yuani la cererea nepotului lui Li Peng - Shi Zijun. Soţul şi fiica lui Li Peng au semnat formularul pe 14 februarie 2018, cu o zi înainte de moartea femeii, potrivit presei.
După ce a primit aprobarea familiei, Yang l-a sunat pe un alt medic - Huang Xinli - care lucra la un spital din oraşul Nanjing, din apropiere, în legătură cu o extracţie de organe, iar Huang a afirmat că organele lui Li ar fi potrivite pentru o operaţie de transplant de organe, pe care tocmai o pregătea, conform anchetelor presei chineze.
Citiți și Raport independent: în China au loc milioane de transplanturi cu forţa
Este neclar de unde ştiau cei doi că organele lui Li Peng erau potrivite pentru operaţia celor aflaţi pe lista de aşteptare, în mod normal trebuind să fie făcute teste de compatibilitate. La fel de bizară este şi sincronicitatea perfectă a semnării formularului, a morţii femeii şi a nevoii de organe în Nanjing.
Potrivit presei de stat, Huang a aranjat apoi ca doi medici - Lu Shen şi Wang Hailang - să extragă organele lui Li într-o ambulanţă fără licenţă, pe ascuns.
Organele lui Li au fost extrase "imediat după moartea sa".
Ambulanţa fără licenţă era proprietatea unui alt chinez - Ou Yang - care a primit şi el o pedeapsă de un an şi o lună de închisoare - în acelaşi dosar.
La procesul din provincia Anhui desfăşurat în iulie, toţi cei patru medici au fost condamnaţi pentru distrugere intenţionată a unui cadavru.
În timp ce Lu a fost găsit vinovat doar de extragerea organelor lui Li Peng, ceilalţi trei medici au fost găsiţi vinovaţi de efectuarea de operaţii neautorizate în scopul extragerii de organe şi de la alte 10 persoane din judeţul Huaiyuan între 2017 şi 2019. Detaliile legate de celelalte 10 victime nu sunt cunoscute, dar Huang s-a dovedit a fi principalul chirurg din spatele tuturor acestor operaţii de extragere ilegală. Ou, proprietarul ambulanţei fără licenţă, a fost şi el implicat în îndepărtarea ilegală a organelor în 7 din cele 10 cazuri.
Citiți și EXCLUSIV: Ethan Gutmann despre măcelul tăcut din China: o nouă formă de genocid
Lu a fost condamnat la un an de închisoare, în timp ce Huang, Yang şi Wang au fost condamnaţi la doi ani şi patru luni, doi ani şi două luni şi, respectiv, doi ani de închisoare.
Cei patru medici au apelat la o instanţă de apel. Curtea le-a respins apelurile şi a confirmat decizia instanţei inferioare în august. Inculpaţii susţineau că acţiunile lor erau autorizate, deoarece respectau ordinele superiorilor din spital.
Pe 19 aprilie, portalurile de ştiri chinezeşti Tencent şi NetEase au raportat că Lu Dahai, alias Lu Shen, a declarat că a atacat cazul la Curtea Superioară a provinciei Anhui.
O adevărată industrie de recoltarea de organe
Cele două spitale care au luat ficatul şi respectiv rinichii lui Li - Spitalul nr. 302 al Armatei de Eliberare a Poporului (PLA) şi Spitalul Central Nr. 1 din Tianjin - sunt centre cunoscute de transplant aflate pe lista Organizaţiei Mondiale de Investigare a Persecuţiei Împotriva Falun Gong (WOIPFG), ca locuri unde s-ar desfăşura recoltarea forţată de organe de la practicanţii Falun Gong, închişi arbitrar în centre de detenţie.
Citiți și E oficial: Fostul ţar al securităţii chineze implicat în furtul de organe extrase pe viu
Spitalul 302 a efectuat un număr mare de operaţii de transplant hepatic. Potrivit WOIPFG, numărul acestor operaţii a ajuns la 310 între aprilie 2005 şi aprilie 2010 şi la 146 între mai 2010 şi decembrie 2012.
Practicanţii Falun Gong - o şcoală de meditaţie ce pune accent pe principii morale universale (Adevăr, Compasiune şi Toleranţă) - au ajuns ţinta eradicării în 1999, când aparatul de securitate a constatat că sunt mai numeroşi decât membrii Partidului Comunist Chinez. De atunci, milioane de practicanţi au fost aruncaţi în închisori, lagăre de muncă, secţii psihiatrice şi alte centre de detenţie, care au devenit arhipline în scurt timp. Aparent, soluţia pentru descongestionarea închisorilor a întrecut în cinism practicile naziste din timpul Holocaustului. În anii 2000, au apărut rapoarte că regimul comunist chinez ucide în mod sistematic practicanţii Falun Gong deţinuţi, pentru a le vinde organele pe piaţa neagră de transplant a Chinei.
La momentul respectiv, China nu avea un program oficial de donare a organelor şi oficialii chinezi susţineau că miile de organe transplantate proveneau în principal de la prizonierii executaţi - în baza unei legi care permitea extragerea organelor după execuţie, de la cei care şi le donau "voluntar".
Citiți și Die Zeit: Occidentul complice la traficul de organe din China
Deşi numărul operaţiilor de transplant, despre care spitalele vorbeau deschis pe siturile lor web, era mult mai mare decât putea fi numărul condamnaţilor executaţi, timp de 15 ani regimul comunist a mascat industria macabră de extragere forţată de organe de la prizonierii politic susţinând că extrage organe de la condamnaţii la moarte.
Organele achiziţionate din surse necunoscute din China au ajuns în toată lumea, cu precădere în Asia de Sud Est, dar şi în ţări precum Israelul - producând anchete şi controverse.
În urma scandalurilor generate, la 1 ianuarie 2015, China a anunţat că va înceta să obţină organe de la prizonierii executaţi, şi - fără să menţioneze că majoritatea organelor proveneau, de fapt, de la oameni arestaţi arbitrar - a susţinut că se va baza exclusiv pe un nou sistem de "donaţii voluntare".
Pretenţia de corectitudine a regimului comunist a fost demontată de un raport din 2019 al unui tribunal privat londonez, potrivit unui material publicat de The Guardian.
Raportul a concluzionat, după o anchetă de un an, că practica de recoltare forţată a organelor sprijinită de partidul-stat încă are loc la o „scară semnificativă” în China, practicanţii Falun Gong închişi arbitrar fiind principala sursă de organe.
O anchetă a Epoch Times din 2016 a concluzionat că numărul victimelor acestei industrii macabre se ridică la cel puţin zeci de mii de cazuri - doar în cadrul Spitalului Central Nr.1 din Tianjin s-au efectuat mai multe transplanturi decât ar putea furniza fluxul de organe de la prizonierii executaţi.
Pe 13 aprilie, WOIPFG a publicat un raport de investigaţie referitor la Spitalul Popular Jiangsu.
În noiembrie 2018, un medic al spitalului a ridicat suspiciuni legate de obţinerea organelor de transplant de la practicanţii Falun Gong atunci când a răspuns la o solicitare telefonică a unui anchetator WOIPFG care s-a dat drept oficial al Partidului Comunist Chinez, cerând organe. Medicul a mai spus că o intervenţie de transplant hepatic putea fi aranjată în mai puţin de două săptămâni.
Timpul mic de aşteptare este nemaivăzut în ţările occidentale, chiar şi în cele cu registre imense de donatori, precum SUA sau Spania - unde perioada de aşteptare poate dura peste un an. Acest amănunt a făcut ca unii chirurgi de transplant să afirme deschis că regimul comunist pare să aibă o rezervă de organe proaspete la îndemână.
Citiți și Patru inimi primite în zece zile. Industria jafului de organe al Chinei comuniste merge înainte
Raportul a inclus, de asemenea, o înregistrare audio din 2017 a unei conversaţii telefonice între un anchetator WOIPFG, care a solicitat informaţii despre operaţiile de transplant hepatic. Un medic de transplant hepatic nenumit a spus că un organ ar putea fi disponibil în două săptămâni, un timp de aşteptare mai scurt decât la Spitalul din Nanjing, din apropiere.
Muşamalizare
Faptul că dosarul Li Peng nu a fost cenzurat, ci din contră, a fost transmis pe scară largă de presa de stat din China este foarte important, a declarat preşedintele WOIPFG, Wang Zhiyuan, într-un interviu recent acordat ediţiei de limba chineză a Epoch Times.
Wang consideră că Partidul Comunist Chinez încearcă să folosească ştirea pentru a muşamaliza adevarata scară a industriei de recoltare forţată de organe din China - încercând să creeze aparenţa că aceste crime sunt comise punctual, că nu există o industrie susţinută de partidul-stat şi că autorităţile chineze încearcă să oprească flagelul.
În realitate, practica de recoltare a organelor de la prizonierii de conştiinţă este un demers extins care implică cooperare între agenţiile guvernamentale afiliate Comisiei pentru Afaceri Politice şi Legislative a Partidului, incluzând colaborare cu Armata chineză, unităţile de poliţie şi poliţie militară, potrivit afirmaţiilor lui Wang.
El a afirmat că sentinţele acordate medicilor sunt îngăduitoare deoarece, deşi Partidul a dorit să folosească cazul în scopuri propagandistice, nu intenţiona să atragă prea mult atenţia asupra problemei, deoarece medicii acţionau, probabil, la ordinele superiorilor.
Wang a declarat că unele spitale chineze efectuează în mod clar recoltare forţată de organe, pe viu, de la practicanţii Falun Gong.