Cum ne luăm Bucureştiul înapoi? - Partea I

O concluzie tristă care se desprinde după 26 de ani de democraţie este că Bucureştiul, ca de altfel, întreaga ţară, nu mai aparţine cetăţeanului, ci unor grupuri de interese transpartinice, care se rotesc o dată la patru sau opt ani. Până acum, cetăţeanul a ieşit la vot cu speranţa că, odată şi odată, se va schimba ceva în ţara asta, că doar speranţa moare ultima, nu-i aşa? Dar, la finalul mandatului, soluţia pe care majoritatea o credea ideală s-a dovedit a fi un fiasco total. Au mai fost şi mulţi dintre noi care au stat impasibili în cea mai mare parte a timpului, ceea ce ne-a transformat în complici.

Capitala nu a avut parte niciodată de un moment zero, aşa cum s-a întâmplat cu România în câteva rânduri (NATO, UE, lupta împotriva Corupţiei). În Bucureşti, fiecare primar a venit, a cheltuit bugetul avut la dispoziţie şi a plecat, fără să lase în urmă proiecte de infrastructură care să ajute la dezvoltarea oraşului, cu una-două excepţii Capitala nu duce lipsă de politicieni, ci de oameni cu viziune.

Dar, după un sfert de veac, sunt de părere că a venit vremea ca fiecare dintre noi să ne trezim din letargie şi să trecem la operaţiunea Cum să ne recuperăm oraşul? Aşa că, schimbarea ar trebui să devină o prioritate pentru cetăţean, numai că, din păcate, eşecurile pe bandă rulantă l-au cam derutat, iar nivelul încrederii e aproape de 0.

După Revoluţia din decembrie 1989, Capitala a avut la timonă 12 primari, dintre care trei interimari (Viorel Lis, Răzvan Murgeanu şi Răzvan Sava). Poate că, după atâtea mandate încredinţate partidelor, a venit vremea să acordăm şansa şi unui independent. Ce-i drept, oraşul a avut un independent, în persoana lui Sorin Oprescu, dar s-a întâmplat doar pe hârtie, pentru că edilul a fost membru PSD până la 21 aprilie 2008, când a demisionat, tocmai pentru a candida la scrutinul din iunie 2008.

Soluţia independentului poate fi tranşată numai de cetăţeni. În cabina de vot

Nu demult, am plecat de la ideea că administraţia locală a Bucureştiului trebuie schimbată şi, într-un material anterior, explicam că, din ce în ce mai multă lume, sătulă de găştile formate la nivel de sector, se gândeşte la varianta ca oraşul să fie condus de un singur primar, idee care s-a mai vehiculat în trecut dar a fost lăsată în coadă de peşte.

Concret, ce ar trebui făcut?

Etapa I-a

Este clar că un simplu cetăţean de rând nu poate susţine de unul singur proiectul “Un singur primar pentru Bucureşti. Aşa că, rolul pentru un asemenea demers ar trebui iniţiat şi susţinut, fie de un grup format din mai multe organizaţii neguvernamentale, fie de un partid local, aşa cum este, de exemplu, Uniunea Salvaţi Bucureştiul al lui Nicuşor Dan.

Prima misiune a susţinătorilor proiectului ar fi, în opinia mea, identificarea de resurse financiare pentru a comanda un sondaj de opinie, la care cetăţeanul să răspundă la întrebarea “Sunteţi de acord ca Municipiul Bucureşti să fie condus de un singur primar şi de un singur consiliu local?”. În primul rând, mi se pare că este cel mai bun mijloc de a lua pulsul cetăţenilor cu privire la această soluţie. Chiar şi financiar, este de preferat întâi un sondaj de opinie şi, în funcţie de rezultatele acestuia, să te gândeşti la un referendum local.

Etapa II-a

În cazul în care majoritatea celor chestionaţi răspund DA, trebuie creat un grup format din reprezentanţi ai ONG-urilor, experţi în administraţie publică locală, inclusiv din străinătate, în măsura în care este posibil acest lucru, pentru a scrie proiectul Legii Capitalei, structurat pe ideea unui oraş cu un singur primar şi un singur Consiliu Local.

Finalizarea redactării proiectului trebuie urmată de lansarea acestuia în dezbatere publică pentru o perioadă cuprinsă între unu şi doi ani, interval în care un număr cât mai mare de cetăţeni să-şi spună punctul de vedere. În fond, punerea în practică a acestui proiect va avea impact direct asupra lor. După încheierea perioadei alocate dezbaterii publice, este nevoie de centralizarea tuturor punctelor de vedere, din rândul cărora trebuie eliminate “opiniile” din categoria: “ok, bine”, “vă susţinem”, “e o porcarie”, “vreţi să veniţi voi la putere să furaţi”, “hoţilor”, şi păstrate acelea care sunt argumentate şi aduc un plus de consistenţă proiectului. În funcţie de numărul celor care se implică, perioada maximă a centralizării dezbaterilor şi definitivării întregului proiect nu trebuie să depăşească jumătate de an.

Etapa a III-a

Are două etape intermediare. În prima, care se poate desfăşura în acelaşi timp cu redactarea proiectului de lege, un grup important de voluntari strâng semnături pentru a cere Consiliului General al Municipiului Bucureşti organizarea unui referendum, care să răspundă la întrebarea ''Sunteţi de acord ca Municipiul Bucureşti să fie condus de un singur primar?''. În cea de-a doua etapă intermediară este necesar ca tot o echipă de voluntari să demareze o altă campanie de strângere a semnăturilor, de această dată pentru ca proiectul de lege să ajungă pe agenda Parlamentului.

Partea a doua a articolului poate fi citită aici.