Sentinţă remarcabilă în materie de urbanism. O familie din Cluj lăsată fără soare de un investitor primeşte despăgubiri
alte articole
Proprietarii unei case în coasta căreia un dezvoltator a ridicat un bloc vor primi despăgubiri de peste 283.000 lei (circa 65.000 de euro) pe motiv că valoarea imobilului lor, în care soarele nu mai intră, s-a diminuat cu 40%, relatează clujust.ro.
Decizia priveşte un exemplu de urbanism după ureche intens mediatizat în 2009, an când familia Roşca a reclamat la tribunal că un dezvoltator imobiliar a ridicat lângă casa lor un bloc cu trei etaje şi mansardă. Acesta obţinuse autorizaţie de la primăria Cluj Napoca pentru un ansamblu de ”locuinţe unifamiliale înşiruite”, mai exact două module de şapte case şi unul de şase.
Constatând că Ioan Şeulan, titularul autorizaţiei, le-a trântit lângă casă un ditamai blocul din cauza căruia lumina soarelui nu le mai intră în casă, familia Roşca s-a adresat instanţei. În paralel, şi Primăria Cluj-Napoca s-a judecat cu constructorul, instanţa dispunând ”desfiinţarea lucrărilor executate.
Cum blocul a rămas tot ”în picioare” şi în el s-au mutat oameni, soţilor Roşca nu le-a rămas decât să se judece pentru repararea prejudiciului suferit. Expertiza tehnică a dovedit că blocul ridicat în baza autorizaţiei de construire din 2008 nu permite însorirea minimă de o oră şi jumătate zilnic pentru imobilul reclamanţilor, astfel încât familia Roşca a reuşit, după ani de proces, o sentinţă notabilă în materie de urbanism.
Articolul integral poate fi citit aici
Amintim că potrivit art. 2 din Ordinul nr. 536 din 23 iunie 1997 emis de Ministerul Sănătăţii pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţa al populaţiei, "amplasarea clădirilor destinate locuinţelor trebuie să asigure însorirea acestora pe o durată de minimum 1 1/2 ore zilnic, la solstiţiul de iarnă, a tuturor încăperilor de locuit. Distanţă dintre clădiri trebuie să fie mai mare sau cel puţin egală cu înălţimea clădirii celei mai înalte, pentru a nu se umbri reciproc."
Cu toate acestea, numeroşi "dezvoltatori" imobiliari ignoră cu brio acest ordin. Pentru a-şi maximiza profitul şi a valorifica la sânge fiecare palmă de spaţiu verde pe care au pus mâna, adesea dezvoltatorii îşi ridică de multe ori blocurile chiar în fereastra vecinilor, lăsându-i pe aceştia fără lumina de zi cu zi. În Capitală, de exemplu, două din cartierele cele mai sufocate de astfel de clădiri sunt Dămăroaia şi Bucureştii Noi, unde s-au ridicat peste 200 de clădiri ilegale. Noile blocuri din cele două cartiere înghit spaţiul verde din zonă şi sunt ridicate la un metru doi de ferestrele vecinilor lăsându-i practic fără soare.
Deşi au făcut sute de reclamaţii la instituţiile din ţară, iar Inspectoratul de Stat în Construcţii a spus clar că nu se respectă legea, cetăţenilor din Bucureştii Noi şi Dămăroaia încă nu li s-a făcut dreptate, iar clădirile controversate încă sunt în picioare. Proprietarii au ajuns până la Comisia Europeană, unde cer ca aceia care au încălcat legea să plătească. Mai multe informaţii pe acest subiect,puteţi accesa aici
Recomandăm şi: 200 de familii ping-pong între Vanghelie şi Piedone. Investitori "omenoşi" construiesc pe spaţiile dintre blocuri (Video)