Cultivarea unei plantaţii de măceşe

Fructele de măceşe sunt foarte bogate în vitamina C, conţinând peste 2000 mg din această substanţă la 100 de grame de fruct. De aceea, sunt utilizate la producerea de siropuri naturale, ceaiuri, dulceţuri, gemuri şi chiar medicamente. Aceste proprietăţi terapeutice fac din cultivarea plantaţiilor de măceşe în ziua de azi o adevărată afacere profitabilă.

Măceşele sunt cunoscute ca medicamente din timpuri preistorice. Culoarea lor roşie, extrem de vie, gustul dulce-acrişor, înviorător, inspiră sănătate de la prima vedere. Despre efectele lor vindecătoare există dovezi scrise în urmă cu mii de ani. Medicii din Grecia şi din Roma antică, din India şi din China le elogiază virtuţile terapeutice în tratate păstrate până în prezent. Recunoaşterea lor modernă a fost în timpul celui de-al doilea război mondial, când, din cauza penuriei de medicamente, tufele spinoase care cresc la margini de drum au căpătat importanţă strategică. În Marea Britanie, de exemplu, fiecare fruct era cules cu grijă, măceşele fiind transformate apoi în siropuri şi în ceaiuri medicinale, administrate convalescenţilor din spitale, bolnavilor malnutriţi ce sufereau de infecţii grave, copiilor cu avitaminoză. Nu se ştie exact câte vieţi au fost salvate cu ajutorul măceşelor în acel război, dar se pare că este vorba de zeci de mii de oameni care au beneficiat de extraordinarul lor aport de vitamine. Apogeul recunoaşterii valorii medicinale a măceşelor se petrece chiar în zilele noastre, aceste fructe fiind numite mai eficiente decât calmantele din farmacii, spre exemplu, în cazul durerilor reumatice. Fructele se pot mânca crude, coapte, iar în scop fitoterapeutic se folosesc fructele, florile şi frunzele.

Măceşul este un arbust nepretenţios în privinţa solului şi a creşterii lui. Se spune că, oricât de slab ar fi un teren pentru alte culturi, pentru măceş este bun. Există cerere, planta se cultivă uşor, deci ne putem gândi la o afacere profitabilă cu măceşe.

Cultivarea unei plantaţii de măceşe - Mod de cultivare

În cultură, măceşul a fost introdus recent pe suprafeţe foarte mici.

Deoarece nu suportă umbra, măceşul se instalează în răsărituri de păduri de foioase sau pe marginea acestora, în poieniţe, pe coaste cu expunere însorită.

În ceea ce priveşte solul, este una dintre cele mai puţin pretenţioase specii, vegetând inclusiv pe cele sărace, pietroase, scheletice, erodate sau supuse eroziunii, chiar pe pante mari; nu rezista doar în turbării şi terenuri mlăştinoase.

Măceşul, fiind un arbust, rămâne pe acelaşi loc 18-25 ani şi de aceea cultura nu se poate încadra într-un asolament. Dat fiind faptul că această cultură se poate valorifica un timp atât de îndelungat, factorul primordial este alegerea materialului de înmulţire după criteriile conţinutului în vitamine, în special în vitamina C, după productivitatea diferitelor specii, varietăţi şi forme şi după alte caractere morfologice, biologice şi fitochimice. Lucrările de bază ale solului au ca scop principal afânarea acestuia în profunzime şi distrugerea buruienilor.

Pregătirea terenului pentru înfiinţarea culturii de măceş se face diferit decât pentru celelalte plante medicinale sau aromatice, dar asemănătoare pregătirii terenului pentru înfiinţarea unei livezi sau unei vii. Pentru plantările de toamnă care asigură prinderea sigură a arbustului, pregătirea terenului începe primăvara, imediat după terminarea însămânţărilor curente.

Prima lucrare ce se execută este o arătură adâncă de 25-35 cm, cu plugul în agregat cu o grapă puternică, reglabilă, pentru a sparge eventualii bolovani. Apoi, până în luna mai sau iunie când se va executa desfundarea propriu-zisă, terenul se va menţine curat de buruieni, lucrându-se cu cultivatorul. Desfundarea se va face cu plug prevăzut cu subsolier care să lucreze până la adâncimea de 50-55 cm. După desfundare, până la plantare, terenul se întreţine ca ogor negru.

Toamna, în prima jumătate a lunii septembrie, se administrează îngrăşămintele organice în cantitate de 30-35 t/ha, cele fosfatice 80-90 kg/ha şi potasice 50-70 kg/ha şi se ară la 25-30 cm, grăpându-se arătura în lung şi în lat, după care se trece la plantat. Primăvara se mai dau 50-70 kg/ha azot.

Pentru a asigura un spor anual de producţie de 10-15% se vor administra din anul trei câte 30-40 kg/ha fosfor şi azot şi 10-15 kg/ha potasiu. Azotul se administrează întotdeauna primăvara. Toamna, la înfiinţarea culturii, în lipsa gunoiului de grajd, se pot folosi 600 kg/ha gunoi de păsări sau primăvara 10-12 t/ha de urină.

În vederea plantării, după pregătirea terenului, se execută marcarea lui la distanţe de 2 m rând de rând şi la 1-2 m pe rând, după care se fac gropi de 40 X 40 X 40 cm în terenurile desfundate şi de 60 X 60 X 80 cm în cele nedesfundate. Pentru executarea gardului viu de măceşe, înainte de plantare cu 3-4 săptămâni, terenul se ară la o adâncime de 30-35 cm, se grăpează bine şi se plantează arbuştii la o distanţă de 50 cm rând de rând şi 50 cm plantă de plantă pe rând, având grijă ca plantele pe cele două rânduri vecine să cadă una faţă de cealaltă la jumătatea distanţei.

Cultivarea unei plantaţii de măceşe – Înmulţire

Înmulţirea măceşului se poate face prin seminţe, prin ramuri înrădăcinate obţinute prin despărţirea tufelor existente în flora spontană sau în cultură şi prin marcotaj. Pentru obţinerea unei seminţe apte de reproducere, se vor recolta fructele de măceş numai în stadiul de galben-portocaliu, deci la început de maturizare. Fructele astfel recoltate se întind în strat subţire pe rogojini sau prelate la soare pentru a se usca, după care se triază. Se precizează faptul că nu este permisă uscarea pe cale artificială a fructelor şi seminţelor.

Seminţele obţinute la treier prin batoza de trifoliene se stratifică în nisip umed la temperatura constantă de 12-16 °C, timp de 90 zile, după care se însămânţează cu SU-29 la distanţa de 45 cm şi la adâncimea de 5-6 cm în teren în prealabil pregătit în acest scop.

Un alt sistem de înmulţire, practic şi simplu, este prin marcotaj. Pentru a obţine puieţii buni de plantat prin marcotaj, tufele alese pentru acest procedeu de înmulţire se împart în trei parţi: o parte din tufă va fi lăsată să-şi continue vegetaţia în mod normal pentru a hrăni întreaga plantă. A doua treime va fi pregătită pentru marcotare în care scop va fi tăiată cit mai scurt, urmărind prin aceasta o dezvoltare cât mai rapidă a lăstarilor. A treia parte din tufă, care are coardele cele mai bune, este supusă marcotării.

Cultivarea unei plantaţii de măceşe – Întreţinere şi îngrijire

Lucrările de întreţinere se reduc la menţinerea terenului afânat şi curat de buruieni. Toamna se scot şi se plantează la locul definitiv la intervalul de 2 m rând de rând şi la distanţă de 1,5-2 m pe rând. Înainte de plantare se mocirlesc şi se fasonează tulpina la 40-45 cm lungime. Coletul va fi plantat cu 2-3 cm mai jos de nivelul pământului. Cu rezultate sigure este întrebuinţarea ramurilor înrădăcinate (vlăstarilor înrădăcinaţi) rezultate din împărţirea tufelor mari. Acest procedeu dă rezultate bune când se aplică la sfârşitul perioadei de vegetaţie, adică toamna.

Cultivarea unei plantaţii de măceşe – Dăunători

Ca dăunători întâlniţi mai frecvent sunt păduchii verzi, păianjenul roşu, tripsul, viespea tripunctată şi viespea ţigărar a trandafirului.

Dăunătorii se combat cu Lindatox-3, Pinetox, (8-12 kg/ha), emulsie de petrol cu tutun (200 l/ha) etc.

Cultivarea unei plantaţii de măceşe – Recoltare

Recoltarea poate începe cînd măceşele capătă culoarea cărămizie spre roşie, fără pete verzi decât spre vârf şi fără a fi moi. Această maturare a măceşelor are loc foarte diferenţiat, în funcţie de zonă.

Recoltarea se face cu mâna. La nevoie, ramurile se pot apleca cu ajutorul unui cârlig de lemn sau se pot lega cu o sfoară, sârmă sau lanţ, astfel incât să se poată ajunge la toate măceşele.

Se culeg numai fructe sănătoase, nerănite şi neatacate de boli sau dăunători. Ele se adună în coşuri şi se transportă apoi în saci.

În scop medicinal, măceşele trebuie recoltate când sunt în pârgă, nu toamna, după căderea brumei, când sunt complet coapte şi devin moi. Conţinutul maxim de vitamina C îl au în pârgă, cu pulpa încă tare.

Pentru consum şi dulceaţă sau sirop, recoltarea se face toamna, septembrie – octombrie, când fructele sunt la maturitate, au culoare roşu intens. Se iau cu mâna de pe crengi şi se pun în săculeţi de pânză ori hârtie.

Cultivarea unei plantaţii de măceşe – Condiţii de păstrare, prelucrare

După recoltare, măceşele se prelucrează imediat, pentru a nu se degrada substanţele active. Prelucrarea se face în vase de lemn, de plastic sau de ceramică smălţuită, pentru a împiedica degradarea vitaminei C, pe care metalele o descompun.

Fructele recoltate se aşează în coşuri sau lădiţe în cantităţi de 8-10 kg şi se transportă în aceeaşi zi la locul de uscare sau la locul de centralizare în vederea folosirii lor în stare proaspătă. Expunerea fructelor la soare nu este permisă, cu excepţia celor destinate ca material de înmulţire, deoarece se încing foarte uşor şi fermentează, fapt ce reduce conţinutul în vitamina C. Fructele de măceş se usucă în locuri umbrite, ferite de umezeală, în strat foarte subţire (pe cât posibil fructele nu trebuie să se atingă între ele). Procesul de uscare este destul de îndelungat (1-3 săptămâni). Dintr-un kilogram de fructe proaspăt culese rezultă, după uscare, aproximativ 400 de grame de măceşe deshidratate.

În cazul vânzării măceşelor în stare proaspătă se are în vedere înlăturarea corpurilor străine organice (resturi de codiţe, sepale, frunze, ramuri) şi minerale (pietricele şi pământ) cu ajutorul vânturătorii de cereale cu site cu diametrul de 6-10 mm, iar după vânturare se face sortarea prin îndepărtarea fructelor verzi sau atacate de dăunători, iar cele supracoapte se trec separat pentru uscat.

În vederea uscării, măceşele se ţin la umbră, în strat subţire în vrac, lopătându-se la câteva zile pentru a evita intrarea în fermentaţie care duce la scăderea conţinutului în vitamina C. Lopătarea se va face numai cu lopeţi de lemn pentru a se evita rănirea fructelor care duce la scăderea conţinutului în vitamina C. Pentru economie de spaţiu se pot păstra în lădiţe umplute pe jumătate care se clădesc în formă de cruce. La 4-5 zile se vântură dintr-o ladă în alta. Este de dorit însă ca printr-o organizare bună, produsul să ajungă cât mai repede la uscătorii, de dorit chiar în ziua în care a fost cules, condiţie de bază pentru obţinerea unei calităţi superioare.

Uscarea se face numai artificial, deoarece necesită temperaturi mari pentru inactivarea ascorbinazei care contribuie la oxidarea vitaminei C, deoarece la 20-25° această enzimă este foarte activă. Temperatura de uscare este de 100-105°C, fiind necesar chiar de la început să se atingă o temperatură de minus 85°.

Pentru a grăbi uscarea se poate face tăierea în prealabil a măceşelor pe măsura introducerii lor la uscător, cu ajutorul unor utilaje acţionate electric, cu valţuri care împing produsul către un cuţit longitudinal. Se face apoi îndepărtarea seminţelor şi pufului prin trecerea printr-un ciur mecanic.

Cultivarea unei plantaţii de măceşe – Avantaje

- Măceşul este cunoscut încă din vechime ca o plantă medicinală, astfel că sunt foarte căutate, în special la export;

- Fructele de măceşe sunt utilizate la producerea de siropuri naturale, ceaiuri, dulceţuri, gemuri şi medicamente;

- O cultură de măceşe se poate valorifica un timp foarte de îndelungat (18-20 ani);

- Planta are o rezistentă deosebită la temperaturi scăzute, la geruri de -25°... -30°, este un arbust nepretenţios în privinţa solului şi a creşterii lui;

- Se pot cultiva pe suprafeţe agricole mici.

În România, primele plantaţii de măceşe experimentale cu varietăţi, tipuri şi forme selecţionate de măceşi s-au înfiinţat, în ultima vreme, în reţeaua de staţiuni a Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni, unde s-au obţinut: Selecţia M1 - din flora spontană, Selecţia H1 – hibrid din Rosacanina x Rosa multiftora, Selecţia H2 – hibrid din Rosa canina x Rosa rugosa etc.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.